INTERVIU/ Mircia Dumitrescu: “Batrane, eu am sa lucrez si-n viata viitoare, care va fi foarte lunga, deci si foarte plictisitoare”

Cand l-am intalnit pentru prima oara, in urma cu 19 ani, Mircia Dumitrescu era deja pentru mine un mit: il cunoscuse, statuse in apropierea, interferase, se contaminase de geniul celui la care nu indrazneam sa ma gandesc altfel decat ca la un zeu: Nichita Stanescu. Dupa 19 ani de la prima noastra intalnire, Mircia imi pare coborat din "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte": la fel de febril si de mistuit de creatie ca pe vremea cand avea varsta mea de acum. Intentionasem sa-l iau la intrebari in vederea realizarii acestui interviu pe profesorul Mircia Dumitrescu, dar in usa atelierului m-a intampinat artistul Mircia Dumitrescu. Voisem sa abordez exclusiv problema invatamantului de arta in Romania de astazi, dar cum sa ma fac ca nu vad ce se petrece in jurul meu, in spatiul in care erau raspandite paginile a ceea ce urma sa devina o carte bibliofila?

- N-ati vrut sa va dau intrebarile gata formulate, iar dumneavoastra sa-mi trimiteti raspunsurile pe e-mail.

- Nu, batrane, iar in atelierul asta sa-mi zici "tu", ca si cum ti-ai vorbi tie insusi. Cu ce vrei sa incepi?

- Pai acum nu mai pot incepe cu ce venisem pregatit de-acasa. Vad ca lucrezi la o carte-obiect, asa cum faci de foarte multa vreme.

- Sa nu te mai aud cu vorba asta: "carte-obiect". Carte-obiect fac pictorii care nu mai au ce spune. Cartile mele sunt facute sa comunice. Ideea de a ma preface ca fac o carte fara a ma baza pe textul din interiorul ei ar fi stupida. Trebuie cuvinte. Graficianul e subordonat textului literar tot asa cum regizorul de teatru se subordoneaza piesei pe care o pune in scena. Eu fac carti bibliofile.

- Ca si cea pe care o asamblezi acum, "Teoreme poetice/ Theoremes poetiques", de Basarab Nicolescu?

- Exact. Am obtinut o suta de metri patrati de spatiu la Targul Gaudeamus si voi expune acolo o parte dintre cartile bibliofile executate de mine sau impreuna cu studentii mei, pe care i-am facut astfel sa iubeasca scriitorii si sa se faca iubiti de acestia.

- Trebuie sa le spun cititorilor nostri ca acest interviu va aparea dupa Gaudeamus, dar pentru noi, cei din clipa in care vorbim, celebrul targ de carte se afla inca in viitor. Asa ca lamureste-ma mai bine ce vei expune.

- Obiectul central al expozitiei vor fi cartile de patru metri cu poeziile pe care mi le-a dedicat Nichita Stanescu. Poemelor le-am adaugat gravuri in lemn de cate doi metri lungime. Tirajul este de 11 exemplare, dintre care unul va merge la Academia Romana, unul la Muzeul "Nichita Stanescu" din Ploiesti, unul la Budapesta, iar unul va fi daruit Belgradului.

- Esti profesor la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti incepand din 1990, asa ca stii si ce a fost inainte in invatamantul de arta din Romania, si ce a venit dupa acest an. Eu pastrez de pilda amintirea faptului ca la Arte Plastice se intra greu, foarte greu si dupa multa, foarte multa asteptare.

- Batrane, inainte de 1990, fiecare absolvent de Arte Frumoase era obligat sa munceasca undeva, indiferent daca-i placea sau nu. Asta era principala cauza pentru care locurile erau strict limitate la admiterea in facultate. De pilda, inainte de 1990, intr-o clasa a unei sectii puteau intra 4-7 studenti, ceea ce insemna, reunind studentii admisi la toate sectiile Universitatii, 40 de studenti pe an. Acum, am avut numai intr-un an, la sectia Grafica, 50 de persoane admise.

- Ce se intampla cu fostii studenti dupa absolvire?

- Unii isi gasesc post de cadru didactic, dar nu isi pot acoperi norma din orele predate la o singura scoala, asa ca naveteaza intre doua sau mai multe institutii de invatamant. Altii, mai ales absolventii de la Grafica, pot fi angajati de edituri sau de firme de publicitate (prin opozitie, cei care termina Pictura pot fi cel mult profesori). Acuma sa nu ma mai intrebi altceva, ca pun intrebarea eu: Ce se intampla cu absolventii care se angajeaza la firme private? Pai acestia sunt total la latitudinea angajatorului. Lucrul incepe la noua dimineata si se termina cat se poate de tarziu. Asta inseamna ca timpul de lucru al unui artist profesionist e fracturat, facut praf, ca sa nu mai vorbesc de nenumaratele posibile umilinte la care acesta e supus. Din experienta mea didactica, absolventul bine pregatit are de ales intre: 1. a-si cobori orizontul de asteptare artistica si, implicit, a se plafona; si 2. a ramane doar artist, ceea ce poate fi: 1. extrem de rau, in sensul ca artistul nu vinde nimic si moare de foame; 2. rezonabil, daca vinde cat sa supravietuiasca; 3. devine, prin miracol, celebru si vinde foarte bine, dar aceasta ultima oportunitate e atat de rara, incat poti s-o compari cu ghicirea tuturor numerelor castigatoare la tragerea Loto 6/49.

- Avem si exemple?

- Un rar exemplu de artist care se incapataneaza sa ramana artist este Botond Reszegh, pe care, dupa absolvire, am dorit sa-l pastrez la catedra mea, dar omul a refuzat, asa cum a refuzat si o catedra la Budapesta. Supravietuieste prin expozitiile pe care le face in Europa, iar acum sustine cursuri de gravura in Statele Unite. Altii, precum Carla Duschka, Petru Sosea sau Carmen Apetrei, si-au deschis propria afacere.

- Cand sa ma astept ca imi vei acorda urmatorul interviu stand pe scaun doua ceasuri fara intrerupere?

- Batrane, nu pot sta jos si pace! Eu am sa lucrez si-n viata viitoare, care va fi foarte lunga, deci si foarte plictisitoare.