PROFIL/ Un roman, al doilea om in statul austriac
Autor:
Carmen Avram
10.12.2009
Fermecator, talentat, ambitios, controversat. E portretul
unuia dintre cei mai faimosi romani din lume: Ioan Holender,
directorul Operei din Viena. Un om destul de realist cat sa
recunoasca faptul ca nu e destul de bun ca bariton. Dar si
suficient de puternic incat sa faca la Opera vieneza schimbari pe
care nu le-ar fi indraznit niciun austriac.
Numele lui Ioan Holender impune atat de mult respect, incat
doar auzindu-l iti vine sa-ti scoti palaria.
Vi-l prezentam pe omul-orchestra. Sau, mai precis, pe omul
care face muzica la Viena de aproape doua decenii. Unii spun ca e
arogant. Altii - ca are un sarm coplesitor. Unii ca e zgarcit,
altii - ca le-a dat vienezilor mai mult decat si-ar fi putut
imagina.
Multi se tem de el. Si mai multi il respecta. Intre el si
austrieci e o relatie complicata, care arata cat de fina e limita
dintre antipatie si admiratie. Dar el se recomanda simplu: Ioan
Holender, roman din Timisoara si, cu voia tuturor guvernelor din
Austria ultimelor doua decenii, director al Operei din Viena. Sau,
dupa standardele locale, al doilea om in stat.
"De ce credeti ca ati rezistat asa de mult aici ca
director?"
"Sunt cel mai longeviv director din istorie, sunt de 19 ani
aici, desi sunt o persoana foarte controversata. Cred ca sunt
respectat, nu iubit, austriecii nu prea iubesc oamenii care vin din
alta parte si inca si mai putin pe cei care vin din Romania, dar au
vazut ca nu suntem numai mancatori de lebede. Eu am schimbat enorm
aici, in acesti 19 ani."
O misiune, se intelege, daca nu imposibila, cel putin extrem
de dificila. Mai ales pentru un roman cu o caracteristica speciala:
"Sunt, probabil, se spune si cred, un om care se intereseaza foarte
mult de lucrurile care nu-l privesc direct." Ioan Holender este,
mai ales, un roman care intelege ca a spune adevarul privindu-l pe
celelalt direct, in ochi, inseamna, pe termen lung, un castig. "Nu
mi-am adunat simpatii, mama zice ca nu fac decat sa adun dusmani
aici, nu am adunat dusmani, dar am spus lucrurile cum au fost, am
spus niste adevaruri."
La inceput, a fost atacat de presa si numit "un roman
naufragiat la Opera". I-a fost contestata numirea pentru ca, ani la
rand, a lucrat ca agent pentru nume impresionante, ca Placido
Domingo si Jose Carreras, iar noua pozitie ar fi fost in conflict
cu ocupatia anterioara. Dar cel mai mult i-a deranjat pe austrieci
dorinta lui de a inova. "Sigur ca ei fac schimbari, cu conditia sa
ramana cum a fost, e foarte tipic vienez si austriac. Eu aud mereu
fraza asta demoralizatoare, <<de ce ne trebuie asta, ca mereu
a fost asa>>. Se gandesc cu totii ce ne-a mai trebuit aici un
tip din Timisoara, din Balcani, sa explice si sa schimbe?"
Un subiect sensibil pentru vienezi. De-a lungul celor 140 de
ani de existenta, Opera a fost o tema de discutie care a creat
multa agitatie - mai intai, localnicilor nu le-a placut cum a fost
construita, apoi, dupa razboi, cum a fost refacuta. Guvernele au
fost trase la raspundere, presa de pe malul Dunarii a facut valuri
ori de cate ori in Opera se intampla ceva in neconcordanta cu
gusturile si asteptarile publicului. Conservatori, dar mari
iubitori de muzica, vienezii au digerat cu greu schimbarile produse
in aceasta institutie, cel putin la fel de importanta in Austria ca
o structura guvernamentala. Ioan Holender nu s-a lasat insa, pentru
ca a simtit, a stiut mai bine decat un vienez pur sange ce are
nevoie Opera ca sa-si recapete maretia pierduta in vremuri tulburi.
A adus artisti internationali valorosi, a descoperit tinere
talente, a marit repertoriul, a creat o opera pentru copii, a
schimbat "cortina de fier" a scenei si a tratat protestele si
rezistenta la schimbare cu un simt al umorului tipic romanesc. "De
fiecare data cand am schimbat, am spus <<ce pacat ca a fost
asa frumos ce s-a intamplat anul trecut!>> Eu am adus Enescu,
nimeni n-a stiut de el aici. Eu n-am facut altceva decat sa aduc
calitate sau sa schimb aceasta Austrie mic burgheza si cu garduri
inalte care se crede buricul pamintului si viseaza, avand nostalgia
Imperiului Habsburgic si a dominantei sud-est europene..."
Sub conducerea lui Ioan Holender, Opera din Viena a devenit
cea mai activa din lume. Cele 50-60 de spectacole puse in scena se
joaca in fiecare seara, zece luni pe an, cu salile pline. Si,
incet-incet, inima austriecilor a inceput sa se incalzeasca.
Holender a adus cantareti excelenti si punerile in scena sunt
foarte bune, nu genul acela modern si superficial al atator
spectacole de astazi. Opera are un nivel mai inalt. "Nu cred ca au
ajuns sa ma iubeasca, dar am scos institutia asta din cotidianul
politic, Opera din Viena e foarte importanta, tara e mica, Opera e
la fel de mare si de importanta ca inainte de 1918. Prin mine a
avut succes, a fost recunoscuta in lume, cu finantele stam foarte
bine, nu au avut nelinisti, asa ca m-au tinut de nevoie, nu de
bunavoie, dar m-au tinut."
Sub bacheta lui Holender, opera vieneza a prosperat. Cu un
buget anual de 100 de milioane de euro, institutia isi permite sa
plateasca o mie de angajati, care au, in diferite grade, o
afectiune nedisimulata fata de Ioan Holender.
O conversatie cu el e ca un test de cultura generala, si o
intalnire - ca o invitatie la maraton. Merge numai cu bicicleta,
metroul sau pe jos, preda la universitate, participa la auditii,
decide repertoriul, alege artistii, urmareste fiecare spectacol, e
invitat la presedintie sau la guvern, ia masa cu mari oameni ai
lumii, raspunde la scrisori, face bugete si economii, impaca
orgolii, ocoleste obstacole, darama munti pentru Opera lui. Intr-un
cuvant, e un jucator greu. Inclusiv in tenis, un sport pe care il
practica si astazi, alaturi de personalitati austriece, cu energia
si implicarea unui profesionist. E o pasiune pe care o are din
tinerete, cand a fost, o vreme, pe langa cantaret, si antrenor. In
Opera, toata lumea stie ca nu ii place sa piarda timp si bani, ca e
concentrat la ce face, ca isi respecta cuvantul dat, isi asuma
riscurile, isi recunoaste greselile, ca e un fin psiholog si ca are
foarte mult umor.
"Nu stiu daca ei gusta umorul meu, dar inteligenta,
latinitatea, fantezia, iuteala de minte a romanilor e superioara
celei a austriecilor. Eu fac Festivalul Enescu, stiu cum se
lucreaza la noi, prost si in ultima clipa si cu improvizatii, dar
cu mare iuteala in minte si cu fantezie, cu calitati mari."
Si astazi, la 50 de ani de la plecarea din tara si dupa toate
persecutiile suportate de familia Holender, slabiciunea lui pare sa
fie Romania. Opera din Viena e plina de artisti adusi din Romania.
Cantareti care i-au demonstrat sau de la care inca mai asteapta sa
ii demonstreze ca merita sa se afle pe faimoasa scena vieneza. Le
da o sansa, nu i-ar angaja daca nu ar avea talent, el nu se
compromite, sunt auditii mereu pentru tinerii romani. Cu talentul
lui de impresar si de artist, reuseste sa depisteze valori si
tinere sperante. Face pariuri riscante, constient ca va fi lovit
din toate partile daca greseste, dar nu i s-a intamplat prea des.
I-a adus aici pentru puneri in scena mult aplaudate, pe regizorii
Andrei Serban si Silviu Purcarete. Desi nimeni nu se poate plange
ca a fost discriminat, el recunoaste ca un roman cu potential nu va
fi intors de la usa lui. "Le cer sa cante bine, sa fie pregatiti,
muzicali, ii cunosc mai bine pe cei din Romania si de aceea vin mai
multi si ei ma cunosc si vin si, da, daca vor canta doi cu aceleasi
calitati, dar unul e roman, probabil ca simpatia merge mai mult
spre cel roman, asta nu pot sa exclud."
Cand vorbeste despre Romania, spune ca se simte ca un copac
care isi are radacinile acolo si, cu cat se inalta mai mult, cu
atat le simte mai puternice. De aceea s-a si implicat in Festivalul
Enescu, care, se spune, anul acesta a castigat mult in valoare
pentru ca garantia numelui Holender a adus la Bucuresti nume mari
in lumea artistica mondiala. Un bilant impresionant pentru romanul
care a parcurs un drum lung si greu pana in varful societatii
vieneze si care la anul urmeaza sa se retraga din inalta sa
pozitie, in aplauzele Austriei.
Nu stie inca ce va face dupa, dar stie ca nu ii e teama:
viata, spune el, a existat si inainte de postul de la Opera si va
exista si dupa. Si probabil stie deja ce rol dificil va avea
succesorul sau, sa acopere, pe holurile operei vieneze, vocea de
bariton a lui Ioan Holender.
Si ce lasati in urma?
"Hai sa spunem ca un roman din Timisoara, un ratat al vietii,
ca eu stiam ca am plecat ca un ratat, pentru a supravietui, nu
pentru a trai, a demonstrat, totusi, prin destinul lui ca totul
este posibil."
Portret difuzat de Protv la 1 decembrie 2009