Peste 1.000 de manifestanti retinuti la Copenhaga

Autor: Magraon Andreea 13.12.2009

Aproape 1.000 de protestatari au fost retinuti la sfarsitul saptamanii trecute la Copenhaga in timpului manifestatiilor din capitala daneza, locul unde se desfasoara cel mai important summit pe probleme climatice. Peste 100.000 de activisti au protestat in ultimele zile in Copenhaga, cerandu-le liderilor lumii actiuni concrete impotriva incalzirii globale. Manifestatiile pasnice de la mijlocul saptamanii trecute au devenit haotice weekendul trecut, dupa ce protestatarii au spart geamurile cladirilor din centrul orasului si au instalat artificii. Copenhaga este in perioada 7-18 decembrie gazda celui mai important summit pe problemele climatice, la care sunt asteptati peste 15.000 de participantti din 192 de tari. In ultima zi a summit-ului vor fi prezenti peste 110 sefi de stat si de guvern. Intalnirea are loc pe fondul expirarii in 2012 a Protocolului de la Kyoto (semnat in 1997), care prevede reducerea pana in 2012 cu 5,2% a cantitatii gazelor cu efect de sera fata de nivelul din 1990. Scopul summit-ului de la Copengaha este ca tarile industrializate sa reduca emisiile de dioxid de carbon cu 25 pana la 40% fata de nivelul din 1990 pana in 2020. Participantii la summit doresc de asemenea sa se ajunga la un acord privind limitarea pe termen lung a incalzirii climei la 2 grade Celsius. Liderii europeni au decis in cadrul Consiliului European de saptamana trecuta acordarea unui ajutor de 7,2 de miliarde de euro in viitorii trei ani pentru statele aflate in curs de dezvoltare, pentru a le ajuta sa lupte impotriva incalzirii globale.