Reportaj ZF - Cum se vede criza din Olanda: Sunt fericit ca mi-am luat Renault Clio de trei ani cu 700 de euro

Autor: Diana Tudor Stoica 13.12.2009

Criza economica si-a pus amprenta in Olanda in special asupra vanzarilor de flori si a numarului de turisti, care au scazut puternic anul acesta comparativ cu anii precedenti. Cu toate acestea, exista insa si segmente care prospera in aceasta perioada, iar daca vrei sa iti cumperi o masina second-hand relativ noua si ieftina, Olanda este locul ideal.

"Cu 700 de euro am cumparat recent un Renault Clio cu o vechime de trei ani si 35.000 de kilometri rulati", spune fericit Richard Caron, care lucreaza ca ghid in Amsterdam. Pretul unei masini second hand este aproape un chilipir pentru olandezi, reprezentand circa 35% din salariul mediu pe economie, de aproximativ 2.000 de euro lunar.

Pe fondul crizei economice, numarul turistilor (aproximativ sase milioane pe an - in special germani, austrieci, italieni si spanioli), a scazut anul acesta comparativ cu alti ani, iar gradul de ocupare al hotelurilor a fost de asemenea afectat. "In unele zile suntem plini si rezervam camere si in celelalte doua hoteluri pe care le avem in Amsterdam, dar azi avem 30 de camere libere" , spune Saskic Augustin, duty manager al departamentului de vanzari si marketing din hotelul Schiller, unul dintre cele trei hoteluri ale lantului NH din Amsterdam.

Si segmentul bancar a fost lovit dupa ce una dintre banci, DSB, a intrat in faliment, insa industria cea mai afectata de criza economica din Olanda este cea a comercializarii florilor, un business anual de peste patru miliarde de euro. "Vanzarile de flori au scazut, pe fondul crizei, cu aproximativ o treime", sustine Caron. El a mentionat ca desi cunoscuta ca tara lalelelor, Olanda vinde anual doar 900 de milioane de lalele si aproximativ doua miliarde de trandafiri.

Cu toate acestea, rata somajului este de doar 3%, in scadere usoara fata de cea inregistrata in 2008. "In ultimii doi -trei ani, salariile au ramas la fel din cauza crizei, care la noi se simte de mai mult timp. Anul trecut a fost cel mai rau pentru ca oamenii erau foarte speriati de criza economica iar rata somajului a atins 3,4%. Anul acesta a fost un pic mai bine, cu toate ca oamenii ies mai putin in oras, consumul s-a diminuat iar numarul de turisti a scazut, in special al celor din SUA", a completat ghidul.

Mancare ieftina
Preturile alimentelor sunt similare cu cele din Bucuresti, la aceasta contribuind si faptul ca taxa pe valoare adaugata pentru alimente este in Olanda de doar 6%, fata de 19,8% pentru restul bunurilor. Astfel, in majoritatea localurilor poti manca doua feluri de mancare si desert cu mai putin de 20 de euro, iar daca ajungi in Iordan, cartierul studentesc, pretul unei mese coboara pana la 10 euro.

Transportul este insa destul de scump in Olanda, comparativ cu alte tari europene. Pentru a ajunge de la aeroport in centrul Amsterdam, un bilet de autobuz costa circa 15 euro (63 de lei), fata de 7 lei din Otopeni pana in Bucuresti, in timp ce pentru acelasi drum parcurs cu taxiul ajungi sa platesti 45 de euro (200 de lei), fata de 50 de lei in Romania.

De aceea, Amsterdam, capitala tarii lalelelor si a morilor de vant poate fi la fel de usor numit orasul celor un milion de biciclete. Zilnic, unul din doi locuitori ai Amsterdamului folosesc bicicleta pentru a ajunge la scoala, la serviciu sau chiar pentru a iesi noaptea in club.

Chiar si politia foloseste biciclete pentru a circula prin centrul vechi al orasului si nu numai iar de fiecare data cand traversezi strada in Amsterdam, trebuie sa te asiguri mai intai ca nu va trece un biciclist la cativa centrimetri de tine, apoi verifici si daca va trece o masina sau nu.

Parcari putine si scumpe
De ce folosesc olandezii atat de mult bicicletele, in timp ce in Romania traficul este blocat frecvent de numarul mare de masini? Principalele doua motive sunt atat faptul ca Amsterdam este un oras cu multe strazi foarte inguste (de aproximativ un metru- 1,5 metri), in special in partea centrala, dar si pentru ca taxa pentru parcatul masinii in oras este foarte scumpa, de 5 euro (21 de lei) pe ora, iar locurile de parcare sunt putine.

Localnicii au intre trei - patru biciclete si majoritatea sunt neingrijite, pentru ca sunt furate frecvent, iar turistii le inchiriaza, platind 7 euro pentru patru ore si 12 euro pentru intreaga zi.

Dupa ce ai facut rost de o bicicleta, ca turist in Amsterdam nu trebuie sa ratezi muzeul Van Gogh, o plimbare cu barca pe canal, muzeul Madame Toussaud si cartierul felinarelor rosii. Dintre toate aceste destinatii cea mai scumpa este intrarea in muzeul figurilor de ceara Madame Toussaud, unde un singur bilet costa 21 de euro, comparativ cu o plimbare de peste o ora pe canal pentru care platesti doar opt euro sau o plimbare prin cartierul felinarelor rosii (unde poti vedea in vitrine luminate in rosu zeci de fete imbracate sumar), care este gratis.

O poza cu Obama, 8 euro

Pentru 21 de euro, poti face insa poze cu toate statuile din ceara expuse, in afara de una singura: Barack Obama. O singura poza cu sosia din ceara a actualului presedinte al Americii costa opt euro. "El este omul orei", ne explica ghidul.

Turistii mai pot vizita si Muzeul Erotic, Muzeul Marijuanei si Muzeul Berii Heineken. In ultimul dintre acestea, pentru 15 euro primesti si doua beri gratis in afara de cateva ore de diferite activitati cu si despre bere(jocuri, degustari, prezentari).

"Tot ce catolicii interzic, noi facem". Asa rezuma Richard Caron, ghid in Amsterdam, stilul de viata al olandezilor. De altfel, Olanda este cunoscuta ca una dintre putinele tari in care consumul de droguri usoare si prostitutia sunt liberalizate. De aceea, in Amsterdam, un oras cu o viata de noapte destul de activa, bucataria restaurantelor se inchide abia la 11 noaptea, iar cluburile sunt deschise chiar si in cursul saptamanii pana la cinci