Trei manageri RAEF au cumparat 68% din firma de brokeraj Intercapital Invest

Autor: Roxana Daniela Pricop 15.12.2009

Horia Dragos Manda, Ionel Klipper si Sandu Neculai Cristinel, care fac parte din echipa de management a Fondului Romano-American pentru Investitii (RAEF), au cumparat 68,35% din capitalul societatii de brokeraj Intercapital Invest, preluand astfel indirect societatea de administrare a investitiilor Investica Asset Management, controlata de firma de brokeraj, potrivit buletinului saptamanal emis de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Horia Manda, unul dintre cei mai cunoscuti manageri de fonduri de private equity, detine functia de managing partner al Axxess Capital, companie care administreaza fondurile RAEF si BAF. Ionel Klipper este directorul executiv si presedintele RAEF, iar Sandu Neculai ocupa functia de ofiter-sef de investitii la RAEF.
CNVM a mai aprobat preluarea participatiei de 99,99% din Investica Asset Management de catre Intercapital Invest.