CRONICA DE TEATRU/ Dupa 20 de ani de la Revolutie - Procesul sotilor Ceausescu vazut ca performance (I)

In urma cu 20 de ani, in decembrie 1989, aveam 15 ani si eram in vacanta de iarna. Am auzit intâi la radio ca se intâmpla ceva ciudat - ai mei ascultau de câteva zile Europa libera mai des ca niciodata - apoi Revolutia a inceput sa se transmita in direct la televizor. In viata mea nu ma mai uitasem atât de multe ore pe zi la televizor asa cum mi s-a intâmplat atunci. Era si film de actiune, si comedie si drama, rând pe rând. N-am avut voie sa ies din casa vreo doua saptamâni, pâna dupa Craciun, iar când am iesit am simtit cel mai ciudat si inexplicabil lucru: mi s-a parut ca intram intr-o lume noua.

Da, am vazut la televizor si executia. Mai intâi am auzit despre ea, fiindca s-a anuntat - cred ca domnul Iilescu a facut anuntul - si tin minte ca toata lumea s-a bucurat in jur, si eu la fel. Dar apoi am vazut cu ochii mei, si când am vazut mi s-a facut si mila si groaza si scârba, mi-a fost rau fizic, dar nu prea am inteles atunci de ce. Voi ce-ati simtit acum 20 de ani vazând executia asta la televizor?

***

Am retrait totul aproape la fel de intens, vazând un spectacol ce incearca sa reconstituie procesul cuplului Ceausescu - "Ultimele zile ale lui Ceausescu", produs la initiativa IIPC (International Institute for Political Crimes) din Berlin (intre timp poti sa vezi procesul -video si script - si pe internet, am descoperit si un site dedicat lui Ceausescu - www.ceausescu.org). Si mi-am dat seama, judecând la rece, la cei 35 de ani ai mei traiti in plina tranzitie instalata dupa acel decembrie bizar si efervescent, care a insemnat pentru mine trezirea constiintei, de ce anume simteam acum 20 de ani mila, groaza si scârba.

Spectacolul respecta intocmai scriptul procesului. Inainte de "inscenarea" propriu-zisa se face o introducere, alcatuita din declaratiile unor participanti la Revolutie - Ana Blandiana, Ion Caramitru, un tânar timisorean care era copil in momentul Revolutiei, si trei participanti la proces printre care si generalul Stanculescu. Acestea sunt citite de actori si alternate cu imagini de la Revolutie - imagini care mie una mi-au provocat exact aceiasi fiori ca atunci când le-am vazut pentru prima data, si ca de fiecare data dupa aceea - si au fost destule ocazii sa le revad in 20 de ani, de obicei in luna decembrie când se "marca" momentul in mod oficial, desigur tot la TV. (Ca o paranteza, de la o vreme, aceasta aniversare nu mai "prinde" prime-time-ul. Poate acum, la 20 de ani, fiindca noua ne plac cifrele rotunde). Dupa introducere, revedem procesul, asa cum a fost, cu reconstituirea destul de precisa a fiecarui detaliu, pâna la ultimul gest. Iar ceea ce vedem sunt doi batrâni semi-docti asediati de un judecator agresiv - cu un discurs plin de clisee pe care le-am auzit dupa aceea vehiculate in multe discursuri publice, ceea ce ma face sa cred ca nu fusesera nascocite de el - de un procuror si de un avocat al apararii care decisesera deja in sinea lor ca inculpatii sunt vinovati, iar totul se petrece in tacerea de mormânt a asistentei. Repetarea obsesiva a unor fraze care au intrat in "repertoriul" general, precum "Nu raspund decât in fata Marii Adunari Generale", a lui Nicolae Ceausescu, respectiv "Dovada, unde-i dovada?" emisa de Elena Ceausescu stârnesc zâmbete, initial, pentru ca mai apoi sa-ti dea de gândit: era deja demis din functie Nicolae Ceausescu in momentul judecatii? Altfel, chiar n-ar fi putut fi judecat decât de Adunarea Nationala. Se gândise deja cineva sa dizolve Adunarea Nationala, cum spune judecatorul? Si cine anume? Frontul Salvarii Nationale, al carui nume nu prea il stie nimeni din cei de fata, fara sa verifice hârtiile? Acelasi front din care i se spusese Anei Blandiana ca face parte, alaturi de Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru si altii, pentru ca mai apoi nici unul sa nu mai primeasca niciun semn si nici sa reuseasca sa afle unde se tineau intâlnirile forului recent constituit? Cât despre contul din strainatate in care ar fi fost 400.000 de dolari apartinând familiei Ceausescu - cel pentru care Elena cere "dovada", fiindca ambii neaga ca ar exista - s-a mai auzit ceva despre el?

CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si "Gandul", in revistele culturale "Rampa", "Adevarul literar si artistic", "Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Arta versus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.