Dan Paul a mai primit un mandat de patru ani la conducerea Asociatiei Brokerilor

Autor: Andrei Chirileasa 17.12.2009

Dan Paul, presedintele firmei de brokeraj Finaco Securities, a fost ales pentru un al treilea mandat la conducerea Asociatiei Brokerilor, care reuneste majoritatea societatilor de brokeraj si bancilor active pe piata de capital, potrivit unui anunt al asociatiei. Paul, care conduce Asociatia Brokerilor de la inceputul lui 2006, a avut pana acum doua mandate de 2 ani, iar noul mandat este pentru patru ani, conform statutului asociatiei modificat anul trecut. El isi va mentine automat si functia de membru in Consiliul de Administratie al BVB, unde este in prezent vicepresedinte. In Consiliul Director al Asociatiei Brokerilor au mai fost alesi Nicolae Ghergus, seful Confident Invest, Iancu Stavrositu, presedintele Interfinbrok Corporation, Alina Petrisor, presedintele Active International, si Viorica Nagy, conducator al Eteba Romania. Noul director general al asociatiei este Mihaela Prisacariu.