CINEFLASH / Cronica disperarii absolute

De la The Lady Vanishes, in care un tren devenea cadrul perfect pentru desfasurarea unei povesti misterioase si frisonante, la Frantic-ul lui Polanski, in care doctorul american interpretat de Harrison Ford isi cauta innebunit prin Paris sotia disparuta, iar culisele unei afaceri complicate si barierele de limbaj, combinate cu birocratia locala si cu apatia politistilor francezi agravau circumstantele disparitiei, transformand-o intr-o secventa absurda, s-ar putea gasi unele comparatii cinematografice cu Cealalta Irina, filmul de debut al regizorului Andrei Gruzsniczki. Si el este filmul unei cautari frenetice si al unor mistere insolubile. Insa orice posibila paralela de fond se opreste in acest punct. Pentru ca detaliile si atmosfera povestii din Cealalta Irina tin de un specific romanesc indubitabil si constituie, de altfel, punctul forte al filmului. Acesta nu exploateaza nicidecum filonul politist al povestii - o moarte prea putin verosimila ca sinucidere -, ci se concentreaza asupra framantarilor prin care trece Aurel, sotul Irinei, dupa ce femeia iubita pleaca de langa el. Si totusi, Cealalta Irina nu este nici macar un love story. Este mai curand un caz care ilustreaza, metonimic, poticnelile si hibele unui mod de viata improvizat si lipsit de reperele esentiale. Dezradacinati din satul lor de munte, Irina, o fata naiva cu aspiratii mercantile si Aurel, sotul modest care o urmeaza orbeste pentru ca e foarte indragostit, nu-si pot gasi locul in Bucuresti, unde duc un trai saracut si lipsit de orice perspectiva. El e body-guard la Mall, ea are o ocupatie marunta despre care nu ni se dau prea multe detalii, pentru ca ele poate nici nu conteaza prea mult. Cert e insa ca un asemenea mod de viata constituie premisa perfecta pentru injghebarea unui vis de evadare "dincolo", unde, pentru anumite persoane, precum Irina, totul nu poate fi decat poleit, pentru ca "e intotdeauna bine sa inveti lucruri noi". Chiar daca scenariul lui Andrei Gruzsniczki, Ileana Muntean si Mircea Staiculescu are multe spatii albe, care deruteaza deseori spectatorul aflat in cautarea logicii absolute, reusita filmului vine din creionarea convingatoare a personajelor, jocul intens al actorilor si atmofera deosebit de expresiva, care sugereaza infinit mai mult de cat firul narativ in sine. Datele povestii sunt minimale, pentru ca de la un moment dat sa devina chiar secundare. Disperat ca Irina a plecat la Cairo, prin intermediul unei "firme" care se dovedeste o escrocherie sinistra, fara sa-i dea deloc amanuntele firesti si necesare in asemenea situatie, Aurel se multumeste, in prima faza, sa o astepte. Revenita in Bucuresti total schimbata (iar virajul fizionomic si comportamental este bine creionat de jocul actritei Simona Popescu), Irina il intriga pe Aurel, care continua insa sa creada in mirajul si stabilitatea cuplului lor. Urmeaza al treilea act, in care Aurel afla, perplex si innebunit, despre moartea ei si incepe o zbatere disperata pe culoarele unor institutii surde, neputincioase si adormite. La acest nivel, amanuntul revelator apare lent si greoi, iar dezlegarea misterelor, necesara oricarei intrigi politiste clasice, soseste abia in final si, chiar si atunci, pare incompleta si nesatisfacatoare. La nivel vizual si uman, in schimb, Cealalta Irina castiga net puncte, conturand extrem de plastic o lume cu accente de neorealism italian, in care si Aurel si Irina sunt niste bieti straini, rataciti, niste rude sarace nelalocul lor oriunde s-ar duce. Mall-ul plin de vitrine stralucitoare si de marfuri epatante este un spatiu derutant in special pentru Aurel, care, desi familiarizat cu culoarele lucioase (doar este paznic de noapte acolo), nu simte nici un fel de afinitate pentru lumea in care a intrat. "Eu nici n-am vrut sa lucrez aici, am venit de gura sotiei", spune el, complet dezorientat si debusolat, la finalul filmului. Ruptura totala este sugerata perfect de plictiseala cu care Aurel patruleaza noaptea pe culoarele uniforme si impersonale, de aerul absent cu care se refugiaza in sala de jocuri mecanice alaturi de colegul lui de patrulare pentru a-si omori timpul si de somnul chircit din final, cand, frant de oboseala cautarii disperate a vestilor despre sotia instrainata, adoarme in masina legata cu funda rosie de la intrarea in Mall. La randul ei, Irina viseaza, ca dar suprem, la o masina de spalat vase, bani pentru o casa si un post la o firma, indiferent care-ar fi ea, fara sa tina seama de riscurile enorme la care se expune. Pe de alta parte, satul din care au plecat amandoi (excelent construit din detalii scenografice inspirate) este o lume inchisa, cu reguli vetuste si satisfactii limitate, pe care doar tatal Irinei - jucat cu multa forta de Doru Ana - il mai poate investi cu importanta de altadata. Dezolat si neinteles, ignorat de autoritati, inselat si lovit din toate partile - de duplicitatea sotiei, de viata meschina pe care o duce, de traiul rutinat intr-o maghernita de apartament, de dezradacinarea totala si lipsa de ecou in mai toate fiintele pe care le intalneste -, Aurel (personaj construit cu subtilitate si laudabila discretie de Andi Vasluianu, a carui inteligenta interpretativa reprezinta demult o certitudine) este exponentul unei lumi dezola(n)te, pe care filmul o reuseste atat de bine incat iti lasa un inevitabil gust amar. O felie de viata decupata cu un realism sever, un fapt care, spre deosebire de clasica nuvela a lui Anton Holban, O moarte care nu dovedeste nimic, dovedeste atat de mult si atat de multe, incat pana si personajului principal ii este groaza sa se priveasca in oglinda ei infioratoare.

Cealalta Irina Produtie Romania, 2009. Regia: Andrei Gruzsniczki. Cu: Andi Vasluianu, Simona Popescu, Doru Ana, Dan Astilean, Dana Dogaru, Carmen Lopazan, Vlad Ivanov, Mihai Dinvale, Oana Ioachim, Gabriel Spahiu, Constantin Ghenescu, Dragos Bucur. Premiera: 11 decembrie. Distribuit de: Transilvania Film

ANDREEA-LAURA CHIRIAC (n. 21 ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994) a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din Universitatea Bucuresti. A fost redactor cultural la "Tineretul Liber", "Cotidianul" si "Ziarul de Duminica", specializandu-se in critica de film, semnand si in publicatii de specialitate precum "Pro Cinema", "Re:publik", "Apropo", "ProTV Magazin", "The One", "Playboy". A facut parte din staff-ul TIFF - editiile din 2007 si 2008 - ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009 colaboreaza tot la o rubrica de film la Radio Romania Cultural.