INTERVIU / Parintele Gabriel Herea: “Sigur ca Biserica Ortodoxa Romana este bogata. Chiar foarte bogata. Dar aceste averi nu produc, ci consuma resurse”

Parintele Gabriel Herea (nascut la Vaslui, in 1978) a absolvit Seminarul Teologic Liceal "Veniamin Costachi" de la Manastirea Neamt, Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloaie", specializarea Pastorala, din cadrul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, apoi Facultatea de Filosofie, (specializarea Filosofie si Logica) din cadrul aceleiasi Universitati, cu un master in Filosofie Crestina. In prezent, este doctorand in Istoria Artei al Universitatii "George Enescu" din Iasi.

- Stimate parinte Gabriel Herea, sunteti preot paroh in localitatea suceveana Patrauti. Aveti, asadar, a pastori comunitatea locala, dar aveti in grija si biserica - un monument aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Care dintre aceste raspunderi vi se pare mai anevoioasa?

- Misiunea de lider al comunitatii spirituale. Foarte multa lume crede ca preotia este o meserie usoara, dar numai cine a putut privi din interior si-a dat seama despre falsitatea acestei opinii. In primul rand, preotia nu este o meserie ci un mod de viata. Ganditi-va la cat de grea este construirea unei relatii armonioase intre doi oameni. Daramite intre 300 de oameni. Misiunea preotului este de a-i multumi pe toti cei 300 si de a-i ajuta sa introduca in viata lor deprinderi ce ii ridica spiritual.
Stiu ca exista comunitati in care preotul este primit cu bratele deschise si i se ofera un credit neconditionat. Nu a fost cazul meu la Patrauti. Comunitatea este framantata de suspiciuni lansate de o predica neoprotestanta foarte agresiva.
La noi in sat mai este o parohie ortodoxa si cinci case neoprotestante de adunare. Pot spune fara sa gresesc ca in 2003, atunci cand am fost hirotonit pentru Biserica Sfintei Cruci din Patrauti, ortodocsii erau o minoritate in acest sat. Inchipuiti-va faptul ca fiecare parohian de-al meu are o ruda care este neoprotestant. In aceste conditii nu este usor sa devii credibil ca preot ortodox.

- Sunt sase ani de atunci. Ati reusit sa schimbati ceva?

- Eu sper ca da. Am oferit eu un credit neconditionat parohienilor. Si a dat roade. Eu spun ca astazi nu mai sunt probleme acute si reusim sa tinem intre niste parametri de bun-simt problemele cronice. Traim in mijlocul unei comunitati care este vie. Interactiunea cu oamenii din sat este o bucurie si acest lucru aduce un avantaj reciproc deosebit.
Nici raspunderea de custode al celei mai vechi biserici Monument UNESCO din Moldova nu este usoara. Dar in legatura cu biserica lucrurile sunt mai clare: exista legi care trebuie respectate si cel putin teoretic raspunderea monumentului nu imi apatine in totalitate.

- Anul trecut, cand am vizitat pentru prima data Patrautii, m-au incantat doua lucruri: frumusetea desavarsita a bisericii si insufletirea cu care atat dumneavoastra, cat si sotia dumneavoastra, Anca, mi-ati vorbit despre ctitoria lui Stefan cel Mare. Cum de v-ati indragostit in asemenea masura de cea mai mica (socotind ca dimensiuni) ctitorie a domnitorului moldav?

- Ne-ati vazut indragostiti de aceasta biserica... Domnule Lucian, ati vazut bine! Suntem indragostiti de dealurile Patrautiului si de biserica ridicata de "cel mai mare roman" in acest loc. Cred ca dragostea noastra contine un consistent filon de recunostinta. Trebuie sa va marturisesc ca dupa sase luni de preotie la Patrauti mi-am cerut cu disperare transferul. Dumnezeu a randuit insa ca solutiile de transfer ce au aparut sa nu se materializeze. Treptat, aceasta biserica mica si aceasta parohie amarata au inceput sa ne ofere bucurii. De sub peretii negri de fum si praf au iesit la iveala capodopere iconografice imbatatoare, parohienii au prins curaj si au inceput sa investeasca suflet in relatia cu noul lor preot, iar oameni de cultura ca Dan Haulica, Sorin Dumitrescu, Basarab Niculescu, Tereza Sinigalia, Razvan Theodorescu, Nicolae Manolescu, parintele Nicolae Ozolin au inceput sa treaca pragul bisericutei, petrecand aici ore intregi.

- Insotit de dumneavoastra, am vizitat muzeul pe care, prin proprie osteneala, l-ati amenajat la parterul si la subsolul casei parohiale. Mi-ati spus ca ati facut acest lucru "din respect fata de un model de locuire a preotului in mijlocul comunitatii pe care o slujeste." Vorbiti-ne, va rog, despre acest model, la timpul trecut, la timpul prezent si spuneti-ne cum il vedeti evoluand la timpul viitor.

- Da... trebuie sa va spun un lucru de care trebuie sa fie constientient fiecare om. Preotul este un exponent al societatii din care face parte. Sigur ca mesajul biblic, liturgic si moral este acelasi de 2.000 de ani, dar oamenii care il propovaduiesc sunt formati intr-un anumit context cultural, ceea ce face ca modelul de preot la timpul trecut sa fie diferit de modelul de preot la timpul prezent si in mod evident si mai diferit de modelul de preot la timpul viitor. Despre Casa Parohiala a preotului bucovinean ce sa va spun? Scrierile parintelui Constantin Morariu si ale fiului sau Leca Morariu sunt foarte importante pentru noi si pentru Bucovina. Nu orice preot are norocul sa gasesca in comunitatea unde merge o monografie amanuntita asa cum a scris parintele Constantin acum o suta de ani despre Patrauti. De asemenea, nu orice om poate sa aiba bucuria de a locui intr-o casa care i-a gazduit pe Nicolae Iorga, Stefan Octavian Iosif, parintele Ieraclie Porumbescu si alti intelectuali de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. Noi nu am facut decat sa restauram casa in stilul secolului al XIX-lea si sa o deschidem spre vizitare pentru ca si alti romani sa se inspire din exemplele de demnitate ce au trecut pe aici.

- In anii din urma am calatorit destul de mult prin tara si am vazut edificii religioase de mare valoare (si nu numai ortodoxe) aflate in suferinta. Am mai vazut si foarte multe santiere ale unor noi biserici si/ sau manastiri aflate in constructie si inca altele, nou ridicate. Mie-mi pare ca, in felul acesta, incercam sa ne construim viitorul pe un trecut care se naruie. Gresesc?

- Sper ca pana la urma se va dovedi ca gresiti. Nu as putea sa lupt in continuare daca m-as resemna cu o asemenea concluzie. In calatoriile dumneavoastra ati facut doua observatii reale. Sa stiti ca nu sunteti singurul care observati aceasta discrepanta intre zecile de monumente care se darama si sutele de biserici noi care se construiesc. Si pare de bun-simt ca atunci cand ai un monument de 512 ani, asa cum este Patrautiul, sa il aduci intr-o stare de conservare stabila si apoi sa construiesti biserici noi. Discrepanta intre starea monumentelor si explozia de infrastructura bisericeasca noua este dureroasa.
In acest context trebuie sa spun insa un mare adevar: bisericile care au fost construite in orase erau necesare. Atata timp cat dupa o campanie de constructii atat de dinamica nu este loc in biserici pentru toti crestinii care doresc duminica sa asiste la Liturghie, as spune ca ar mai trebui construite si alte biserici. In legatura cu inmultirea fulminanta a numarului de manastiri si de schituri noi, aceasta este responsabilitatea episcopului locului. El ia hotararea inceperii unei noi constructii.
Despre starea monumentelor... Aici avem de-a face cu un complex de factori. As putea spune ca foarte multe biserici monument sunt dezavantajate de pozitiile lor retrase. Interesul geo-politic asupra unui monument care slujeste constant doar pentru 300 de oameni este diferit fata de interesul fata de un monument plasat in centrul Bucurestiului.
Un alt factor care dezavantajeaza monumentele sunt solutiile Planului National de Restaurare. Statul roman sustine restaurarea monumentelor fara a avea prioritati si fara a avea date limita de finalizare. Se lucreaza pe sute de santiere, cateva saptamani pe an la fiecare monument. In felul acesta se pierd multe resurse pentru relocarea santierelor, nu se poate face un calcul clar al eficientei si corectitudinii folosirii resurselor alocate si se ajunge sa avem santiere care au peste 30 de ani, asa cum este cazul bisericii Monument UNESCO de la Humor. Santierul de la Patrauti are zece ani. In 1999 s-a schimbat acoperisul de sindrila, lasandu-se in interior zece barne cariate pe motiv ca nu sunt destui bani. In 2003 am inceput restaurarea la pictura si acum suntem in situatia de a schimba din nou acoperisul care inca din 2004 nu mai asigura protectia impotriva ploii. De cate ori am protestat fata de acest sistem de abordare a restaurarii am fost santajat cu o lege europeana, actuala acum si la noi, care spune ca proprietarul trebuie sa sustina nouazeci la suta din valoarea restaurarii, iar daca nu o face, statul poate confisca imobilul. Proprietarul bisericii este Parohia Patrauti II, cu cei 300 de oameni despre care va spuneam mai inainte. Cred ca daca saracii oameni si-ar vinde cu totii casele cu greu ar ajunge sa acopere cheltuielile de restaurare.

- Intamplarile din ultimii ani ma fac sa-mi pun intrebarea: exista o conditionare morala minima pentru ca o persoana sa finanteze ridicarea unei biserici si, prin urmare, sa se regaseasca zugravita, in calitate de ctitor, in naos?

- Cunosc ctitori de biserica care au sustinut integral constructia si in acele biserici nu si-au scris nici macar numele. Si mai cunosc doi ctitori care au construit cate o biserica si au incercat sa o transforme in avantaj electoral intr-o competitie politica.
Pictarea unui personaj actual, drept ctitor, in interiorul bisericii, se face prin mimetism cu tablourile votive ale voievozilor nostri. Nu se tine cont insa de faptul ca existau in acele timpuri rosturi liturgice si politice care astazi au fost inlocuite de pictarea episcopului locului. Voievodul-rege primea o ungere sacerdotala si in aceasta calitate era reprezentat in tabloul votiv. El este cel ce folosindu-se de bratul secular primit de la Dumnezeu era dator sa creeze un mediu social si politic propice dezvoltarii spirituale. Voievodul-rege era unul dintre capetele vulturului bicefal ce simboliza armonia sociala si politica obtinuta prin colaborarea sacra dintre biserica si stat. Si ca sa vedeti faptul ca in evul mediu erau constienti de aceste lucruri uitati-va la tablourile votive de la Balinesti si Parhauti. Atat Logofatul Tautu, cat si Gavriil Trotusan sunt pictati in genunchi si nu in picioare asa cum este pictat Stefan cel Mare la Patrauti sau Petru Rares la Probota. Exista o diferenta intre boierii lor si "boierii" nostri...

- Sa ne intoarcem la Patrauti: cu ce argumente i-ati indemna pe calatori sa se transforme in pelerini si sa ia calea Patrautilor?

- Patrautiul este o experienta si nu am putut sa fiu atat de egoist incat sa ma bucur singur de ea, asa ca am incurajat ca lumea sa afle despre aceasta biserica. Este cea mai veche biserica pastrata de la Stefan cel Mare (1487) si pastreaza cea mai veche pictura din Moldova, lucruri pentru care este inscrisa in Lista Patrimoniului Mondial drept cea mai veche biserica de stil moldovenesc. Restaurarile recente au descoperit la Patrauti o pictura de o inalta calitate artistica si simbolica. Avem de-a face cu un pictor grec pe care Stefan cel Mare l-a adus in Moldova pentru a forma scoala de arta moldoveneasca. Si inceputurile timide ale pictorilor moldoveni se pot vedea tot la Patrauti in putinele scene care le-au fost incredintate.

- Ca am adus vorba de pelerinaj: cum va explicati faptul ca oamenii se inghesuie si se bulucesc in devalmasie, se calca la propriu in picioare pentru a ajunge la racla cu moastele unui Sfant, atunci cand aceasta este expusa?

- Exista o manifestare religioasa pietista care se intretine din asemenea lucruri. Nu as spune ca este un lucru incorect. La prima vedere pare o nebunie vrednica de condamnat. Pentru a intelege insa ce se intampla cu adevarat ar trebui sa coboram in sufletul unui om din acea "devalmasie". Acolo se petrece minunea si este o minune foarte intima, o minune care de multe ori nu e de inteles nici macar pentru cel care a participat la pelerinaj, dar care il face sa se reintoarca an de an in acea "devalmasie".
Apropo... in viata de zi cu zi nu ne inghesuim si ne bulucim in devalmasie? Si la urma cu ce ne alegem? Cei care au ajuns la moastele unui sfant s-au ales cu ceva. Ceva intim, care le ofera forta pentru inca un an.

- Inapoi la Patrauti: cum mai merg lucrarile de restaurare a picturii interioare? Cu ce fonduri izbutiti sa le finantati?

- Anul acesta am fost mai bucuros decat in alti ani. S-a lucrat o suprafata mai mare de fresca. Daca vom continua asa este posibil ca in doi ani sa vedem turla si naosul eliberate de schela. Cu finantarea este destul de complicat. Manopera si materialele restauratorilor sunt sustinute de Ministerul Culturii. Noi asiguram logistica: de la schela, curent electric pana la cazarea restauratorilor. De asemenea, am investit anul acesta bani din fonduri proprii pentru realizarea studiilor topografic si geotehnic ce erau necesare in vederea declansarii proiectarii structurii. Exista niste probleme de structura care trebuie rezolvate odata cu schimbarea acoperisului. Am incercat sa facem un proiect pentru bani europeni in vederea rezolvarii problemelor de structura, dar am avut surpriza sa aflam ca in ultimii doi ani au fost bani in Planul National de Restaurare la acest capitol. Bani care insa nu au ajuns si la Patrauti...

- Am aflat ca ati pornit si constructia unei cladiri unde cei care doresc sa vina in pelerinaj sau intr-o simpla vizita la Patrauti sa poata gasi hrana si adapost. Cand sperati sa savarsiti lucrarea?

- Da, am inceput sa construim un centru socio-cultural. Este un lucru foarte necesar pentru ca Monumentul sa inceapa sa aiba o autonomie. Incerc sa dau un exemplu oamenilor din sat. Facilitatile de cazare in Patrauti sunt aproape inexistente, data fiind apropierea de hotelurile si pensiunile din orasul Suceava. Dar cei care vin de la Bucuresti, Timisoara sau Constanta nu isi doresc sa locuiasca in oras. Drept urmare pleaca spre localitati ca Sucevita sau Vama, adica in cealalta parte a Bucovinei. Sper ca in momentul in care va aparea o minima facilitate de cazare in apropierea bisericii, exemplul sa fie urmat si de parohienii mei care ar putea sa isi deschida casele pentru pelerini si turisti.
Anul acesta am reusit sa finalizam toata infrastructura temeliei. Adica am pornit de la nivelul "-120 cm" si suntem acum la nivelul "0". Mai mult, in functie de planurile Celui de Sus...

- In urmatorii ani, BOR are toate sansele sa devina si o importanta forta economica si financiara in Romania. Ce avem de sperat, laolalta, clerici si mireni, de la aceasta forta pe cale de a se constitui?

- Eu cred ca si aceasta tema are mai multe aspecte de falsitate. Biserica Ortodoxa Romana este intr-adevar o forta. Dar forta ei consta in primul rand in numarul oamenilor care sunt implicati sau care orbiteaza in jurul ei. Am urmarit teme lansate vehement in presa in legatura cu averea si valoarea materiala actuala a BOR. Ca un om implicat in studierea acestei "averi" va pot spune ca in acest moment este o tema falsa. Ce beneficiu concret are Patrautiul pentru faptul ca detine un imobil ce poate fi evaluat la milioane de euro? In acest moment numai cheltuielile de intretinere a unui asemenea monument depasesc cu mult veniturile puse la dispozitie de turismul romanesc. Daramite cheltuielile pentru restaurare, paza etc... Sigur ca Biserica Ortodoxa Romana este bogata. Chiar foarte bogata. Dar aceste averi nu produc, ci consuma resurse. Este posibil ca, in timp, Biserica Ortodoxa Romana sa se capitalizeze si sa inceapa sa adune si averi care sa produca si nu doar sa consume, dar eu cred ca nu vom prinde noi acele momente, care, de altfel, nu ar fi chiar rele.

- Pana unde poate merge asa-zisa "modernizare" a bisericii? Intrebarea mi-am pus-o la manastirea Cotmeana (aflata in Arges si zidita la anul 1389) unde una dintre principalele icoane era a Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Atata doar ca icoana cu pricina era realizata din tuburi subtiri de neon de culoare mov...

- Icoana este un obiect de cult si nu suporta inovatie. Din pacate, secolul al XX-lea va ramane in istorie prin tentativa de destructurare institutionala a invatamantului religios. Profesorii de spiritualitate au fost bagati in inchisoare si preotilor li s-a spus ca rugaciunea este un simplu ritual, o forma de datina, iar icoana este orice tentativa de reprezentare a divinitatii. Avem multe de recuperat in aceste directii. Icoana trebuie sa arate asa cum arata acum o mie de ani, adica sa fie de traditie bizantina. Neoanele nu au ce cauta aici.
Am intalnit si eu asa ceva in Egipt. Am vazut intr-o biserica crestina din Cairo un Sfant Gheorghe mecanizat. La fiecare cinci secunde el infingea o sulita in trupul balaurului...

- Sunt, chiar acum, 20 de ani de cand in Romania s-a strigat (si) "Vom muri si vom fi liberi!" Mai crestineasca atitudine nici ca se poate. De murit, nu putini au murit. Cat de liberi credeti ca suntem, insa, cei care am ramas in viata? Sau liberi au devenit doar aceia care s-au jertfit, si nu mai sunt?

- Vedeti dumneavoastra, toata lumea reclama libertatea ca pe o valoare absoluta, dar fiecare intelege libertatea in varianta personala si in contextul propriului algoritm de viata.
Daca ar fi sa va raspund raportandu-ne la libertate ca valoare absoluta, trebuie sa va spun ca nimeni pe acest pamant nu poate ingradi libertatea unui om decat omul insusi. Comunismul nu a ingradit decat anumite forme de libertate, cum ar fi libertatea de exprimare in public si libertatea sociala.
Valoarea libertatii absolute sadita in noi de Dumnezeu nu poate fi alterata de alti oameni si va rodi mereu. Despre eroii din decembrie nu pot decat sa nadajduiesc la comuniunea lor cu sfintii in bucuria libertatii absolute.

- Facea politica biserica in vremea lui Stefan cel Mare? Care credeti ca ar fi "politica" pe care ar fi indreptatita si ar trebui sa o faca aceeasi Biserica, astazi?

- Da, in vremea lui Stefan cel Mare biserica era o componenta esentiala a administrarii statului. Toate ministerele sociale si culturale erau in administratia bisericii.
In zilele noastre, mie mi s-ar fi parut normal ca preotii sa poata vorbi liber despre problemele sociale, culturale si structurale ale comunitatilor din care fac parte. Si intr-o societate sanatoasa asa ar fi fost. Dar noi nu traim intr-o societate sanatoasa si in acest context salut initiativa Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane de a interzice preotilor apartenenta partinica si accesul la functii politice executive. La felul cum sunt administrate problemele cetatii in Romania si la felul cum reactioneaza presa pe la noi, implicarea preotilor la acest nivel ar fi fost foarte daunatoare misiunii sacerdotale si invatatoresti la care este chemata Biserica.

- Suntem in preajma Craciunului. Ne pregatim sa sarbatorim Nasterea, in intelesul ei cel mai profund. Aveti un gand, din Patrautii lui Stefan, pentru cei care ne vor citi dialogul?

- Fenomenul mai presus de exceptie al insusirii trupului omenesc de catre Dumnezeu este serbat in fiecare an cu mare bucurie. Suntem obisnuiti ca in contextul Craciunului sa schimbam daruri intre noi. Din pacate, in timp, s-au uitat semnificatiile acestor daruri si ele au fost atribuite unui personaj exploatat in ultima vreme comercial.
Gandul pe care vreau sa il transmit celor ce vor citi dialogul nostru este ca lucrurile daruite de Craciun sunt o repetare a gestului facut de cei trei Regi de la rasarit care Hristos-Prunc. Iar gestul facut de cei trei Crai este o intampinare a unui fenomen extraordinar ce avea sa se nasca prin Rastignirea si Invierea lui Hristos: Pogorarea Duhului Sfant, adica plinatatea de daruri dinspre Dumnezeu spre oameni. Toate aceste daruri se varsa astazi catre noi si trebuie ca doar sa le cerem pentru ca sa ne bucuram de ele.

- Va multumim si va dorim Craciun Fericit, dumneavoastra, parinte Gabriel Herea, sotiei dumneavoastra, Anca, si pruncului domniilor-voastre nou venit pe lume.