Top 2009: 9. Noua din zece oameni de afaceri si-au ingropat banii in imobiliare

Autor: Cristi Moga 23.12.2009

Cea mai "prospera" afacere din ultimii ani, in care sa fii dezvoltator, investitor, speculator sau doar consultant insemna venituri anuale de zeci sau chiar sute de mii de euro, a apus in acest an, iar toti cei din industrie isi ling ranile in aceasta perioada. Aruncand o privire asupra topurilor celor mai bogati oameni de afaceri din Romania, iti dai seama ce impact are acest lucru pe piata locala: noua din primii zece avuti au expunere pe imobiliare, fie ca vorbim de Tiriac, Patriciu, Popoviciu sau Ioan Niculae.
Scaderi sunt pe toata linia. Mai mult insa pentru terenuri, unde se vorbeste de deprecieri inclusiv cu 70% fata de maxim, in timp ce asa-numitele de investitori "income producing assets" (proprietatile generatoare de venituri) s-au depreciat mai putin, pe fondul scaderii chiriilor.
La mijlocul scaderilor s-au aflat apartamentele - principala investitie in viata multor familii de romani - care au devenit in acest an cu circa 25% mai ieftine in Bucuresti, potrivit indexului imobiliar realizat de ZF.
Majoritatea vocilor sustin acum ca ajustarea preturilor este una normala, dupa ce preturile o luasera pe "aratura", iar metrul patrat de teren ajunsese sa coste sute de euro in apropierea Capitalei. Investitorii au crezut ca decalajele fata de tari vecine precum Ungaria sau Cehia pot fi recuperate intr-un timp mult mai scurt: lipsa centrelor comerciale, a cladirilor de birouri moderne sau faptul ca timp de 15 de ani au fost construite doar case individuale pentru o singura categorie sociala i-au determinat sa plateasca sume care astazi pot fi considerate astronomice pentru anumite terenuri, blocate in prezent de o lipsa acuta de cerere.
Doua centre comerciale au fost inchise, la Braila si Sibiu.
Numeroase cladiri de birouri stau goale in special in cartierul Pipera din Capitala. Sute de case si apartamente finalizate sunt inca spre vanzare in majoritatea cartierelor Bucurestiului.
Zeci de firme incearca inca sa restructureze creditele luate de la banci pentru imobiliare, in asteptarea unor vremuri mai bune. Nici 2010 nu se anunta a fi mai bun.
Firmele care au intrat in acest an in insolventa vor avea nevoie de noi surse de finantare pentru a evita falimentul si executarea activelor.
Pana cand bancile nu vor reusi sa scoata din portofolii creditele neperformante acordate, iar aceasta se va intampla doar prin lichidari, finantarea domeniului imobiliar va continua sa fie aproape inexistenta.