10 evenimente fierbinti de urmarit pe Bursa in 2010

Autor: Andrei Chirileasa 03.01.2010

Anul 2009 a fost unul cu putine evenimente pe Bursa, capul de afis fiind tinut de revenirea puternica a actiunilor, cresterile fiind printre cele mai mari din istoria pietei locale. Dupa ce s-au dublat anul trecut, SIF-urile vor fi din nou in centrul atentiei, o eventuala majorare a pragului de detinere putand dezmorti piata. Oferta de preluare a Rompetrol Rafinare, schimbarile de la Banca Transilvania, insolventa Flamingo vor tine si anul acesta prim-planul. Pe de alta parte, brokerii, care au suferit anul trecut din cauza lichiditatii extrem de scazute de pe Bursa, spera la cat mai multe listari, Fondul Proprietatea fiind cel mai asteptat.

Iata care sunt in opinia ZF principalele 10 evenimente care ar putea marca Bursa in 2010.

1. Listarea Fondului Proprietatea

Asteptata de trei ani, listarea Fondului Proprietatea ramane unul dintre evenimentele care ar putea marca puternic Bursa de la Bucuresti. Activele de circa 3 miliarde de euro ale fondului si participatiile valoroase pe care acesta le detine la cele mai importante companii din sectorul energetic ar putea atrage un interes ridicat din partea marilor investitori straini. Alegerea grupului american Franklin Templeton pentru administrarea fondului ar putea aduce un plus de vizibilitate. Templeton s-a angajat sa inceapa demersurile pentru listarea Fondului Proprietatea imediat ce reprezentantii statului, actionarul majoritar al fondului, vor semna contractul de administrare.

2. Ridicarea pragului de detinere la SIF-uri

La mijlocul anului trecut, un grup de parlamentari a lansat o initiativa legislativa care prevedea eliminarea pragului de detinere de 1% de la SIF-uri. Dupa aproape sase luni de dezbateri in comisiile parlamentare, proiectul a trecut de Senat intr-o varianta modificata, care prevede majorarea pragului de la 1% la 5%. Proiectul urmeaza sa fie dezbatut si in Camera Deputatilor in primele luni ale acestui an. Majorarea pragului la 5%, care pare tot mai probabila, ar creste interesul pentru titlurile SIF si ar putea duce la acumularea unor participatii semnificative de catre marii investitori, care vor fi interesati sa se implice si in conducerea SIF-urilor.

3. Ofertele de preluare de la RRC si PTR

Investitorii de pe Bursa solicita de un an grupului Rompetrol sa lanseze oferte publice de preluare pentru participatiile minoritare ale Rompetrol Rafinare (RRC) si Rompetrol Well Services (PTR), dupa ce kazahii de la KazMunaiGaz au preluat grupul in 2007. In iulie 2009, CNVM a solicitat grupului sa lanseze oferte de preluare pentru cele doua companii, insa pregatirea documentatiei a durat cateva luni. In urmatoarele saptamani, CNVM ar putea aproba in sfarsit cele doua oferte. Oferta de preluare a Rompetrol Rafinare ar putea fi cea mai mare operatiune de acest fel de pe Bursa.

4. Reorganizarea Flamingo

Ceea ce nimeni nu si-ar fi dorit - intrarea in insolventa a unei companii listate la Bursa - s-a intamplat la sfarsitul anului, retailerul electroIT Flamingo International (FLA) cerand protectia in fata creditorilor a tuturor companiilor din grup. Soarta Flamingo depinde acum de ce vor hotari creditorii, dar si de succesul emisiunii de obligatiuni convertibile prin intermediul careia compania urmareste sa stranga 7 mil. euro de la actionari si de la investitorii de pe Bursa.

5. Schimbarile din actionariatul Bancii Transilvania

Banca Transilvania (TLV) ramane si in 2010 unul dintre cei mai urmariti emitenti de pe Bursa, in conditiile in care schimbarile din actionariat de la finele anului trecut ar putea continua sau ar putea aduce modificari si in conducerea bancii. Bank of Cyprus, care a preluat o participatie de 9,7% din TLV, ar putea incerca sa-si majoreze detinerea sau ar putea pretinde un loc in Consiliul de Administratie. Atentia tuturor este indreptata insa asupra principalilor actionari, BERD si Horia Ciorcila, care au tot amanat in ultimii ani momentul exitului.

6. Majorarea de capital de la Petrom

Cea mai mare companie din Romania ar putea lansa anul acesta cea mai mare majorare de capital, Petrom propunandu-si sa atraga circa un miliard de euro de la principalii actionari (OMV, Ministerul Economiei si Fondul Proprietatea), dar si de la investitorii de pe Bursa. O participare masiva a investitorilor la o astfel de operatiune ar arata ca piata romaneasca de capital reprezinta o sursa viabila de finantare si ar putea stimula si listarea unor companii de stat.

7. Listarea Bursei de la Bucuresti la Bursa

Actionarii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si-au dat acordul de principiu pentru listarea pe platforma proprie inca de la sfarsitul lui 2008, iar listarea efectiva ar putea avea loc chiar anul acesta, in conditiile in care tot mai multe firme de brokeraj care detin pachete de actiuni la BVB sunt insteresate sa-si vanda actiunile pentru a face rost de lichiditati. Bursa de la Bucuresti are un capital social de 76 mil. lei si peste 300 de actionari, majoritatea fiind firme de brokeraj si brokeri ai acestora.

8. Lansarea pietei de actiuni la Sibex

Bursa din Sibiu (Sibex), operatorul principalei piete futures din Romania, a anuntat ca va lansa pana la finele lunii ianuarie propria piata de actiuni, urmarind astfel sa concureze Bursa de la Bucuresti. Concurenta dintre cele doua piete ar putea duce pe termen lung la reducerea costurilor de listare pentru companii si a celor de tranzactionare pentru investitori. In prima faza, Bursa din Sibiu intentioneaza sa se listeze pe propria platforma, pe care s-ar mai putea lista si companii private precum Adeplast Oradea.

9. Revenirea investitorilor straini

In fiecare an, ochii tuturor investitorilor locali stau pe pietele internationale, iar evolutia Bursei de la Bucuresti se coreleaza puternic cu evolutia burselor externe. Un rol important in evolutia Bursei l-au avut in ultimii ani investitorii straini, care prin actiunile lor au impulsionat sau au franat cresterile sau scaderile pietei. Strainii au redevenit cumparatori neti pe Bursa in 2009, dupa ce in 2008 au retras bani din piata contribuind la prabusirea acesteia. O intrare mai puternica a fondurilor straine pe piata locala este conditionata insa de redresarea situatiei economice.

10. Intrarile in fondurile de pensii si in fondurile de actiuni

Investitorii institutionali locali au fost foarte slabi pana acum, avand o influenta extrem de redusa in evolutia Bursei. Cresterea activelor fondurilor de pensii private ar putea aduce insa mai multi bani pe piata de capital, la fel ca si o crestere a subscrierilor in fonduri de actiuni si diversificate, care au inregistrat anul trecut printre cele mai mari randamente din ultimii ani.

Continua cresterea Bursei?

Anul 2009 a fost nesperat de bun pentru Bursa de Valori Bucuresti, aducandu-le investitorilor unele dintre cele mai mari castiguri din ultimii ani, cand toata economia se prabusea in jur. O crestere de peste 60% a indicelui BET si castiguri de peste 100% pe patru dintre SIF-uri reprezinta performante cu care investitorii de pe Bursa nu s-au mai intalnit de patru ani.

Intrebarea este daca aceste cresteri vor continua si in 2010. Majoritatea brokerilor mizeaza in continuare pe o evolutie pozitiva a Bursei, insa considera ca este putin probabil sa se repete castigurile de anul trecut. Daca revenirea de pana acum a fost mai mult de natura psihologica, pentru ca evolutia pozitiva sa continue este necesara si o imbunatatire fundamentala a indicatorilor macroeconomici si a rezultatelor companiilor listate.

Faptul ca economia nu da deocamdata semne de revenire, iar situatia din intreaga regiune este privita cu neliniste de catre analisti si investitori, ar putea determina unele corectii in prima parte a anului, insa brokerii spera ca evolutiile pozitive vor reveni in a doua parte a anului, odata cu primele semne de revenire economica. O eventuala corectie ar fi un prilej bun pentru investitori sa cumpere actiuni mai ieftine, asa cum s-a intamplat la inceputul anului trecut, cand titlurile de pe Bursa au scazut cu peste 25% pentru a-si dubla sau tripla ulterior valoarea.

Cu toate cresterile din 2009, actiunile listate au recuperat doar o parte din pierderile din 2008, pana la nivelurile din 2007 fiind inca loc de crestere. Pe de alta parte, rezultatele financiare ale companiilor au scazut in continuu incepand din 2008.