Isarescu reduce dobanda si promite relansarea economiei. Ce vor face bancherii? Cum comentati?

Autor: Ciprian Botea 05.01.2010

Pentru prima data, BNR se preocupa explicit de cresterea economica. Acum este randul bancherilor sa taie dobanzile si sa dea drumul la credite.



Pentru relansarea durabila a cresterii economice, in paralel cu continuarea scaderii inflatiei, BNR a redus ieri dobanda-cheie cu o jumatate de punct procentual, la 7,5% pe an, reusind sa surprinda pozitiv o piata obisnuita ca banca centrala sa se uite la inflatie si la curs si doar secundar la evolutia economiei, care a avut un an 2009 dezastruos.

Dobanda nu a mai fost atat de jos din decembrie 2007, minimul istoric fiind de 7% in vara aceluiasi an, cand economia "duduia". Ramane ca si bancherii sa reactionez acum prin ieftinirea creditelor, dupa ce au tot tinut dobanzile la lei la peste 15%.

Este pentru prima data cand Consiliul de Administratie al BNR ia o decizie de politica monetara invocand explicit ca obiectiv si cresterea economica alaturi de reducerea inflatiei, in conditiile in care statutul bancii centrale indica drept scop prioritar mentinerea stabilitatii preturilor, spre deosebire de banca centrala a SUA, care sta cu ochii si pe economie.

Majoritatea analistilor se asteptau la o mentinere a dobanzii sau la o reducere de cel mult 0,25% pe fondul incertitudinilor legate de adoptarea bugetului si reluarea acordului cu FMI si in contextul unor presiuni inflationiste mai mari cauzate de majorarea accizelor la inceputul anului.

BNR le-a contrazis insa asteptarile, constatand o "relativa ameliorare" a perceptiei investitorilor straini asupra economiei romanesti in perspectiva detensionarii mediului politic. De asemenea, Banca Nationala foloseste termenul "recesiune" privind situatia economiei si remarca scaderea in continuare a creditului privat, mai ales a celui in lei, in conditiile mentinerii cererii reduse "pe fondul recesiunii economice". In acelasi context, acuza "nevoile substantiale de finantare a deficitului bugetar" drept cauza a mentinerii dobanzilor interbancare la niveluri vizibil peste dobanda BNR.

Cat priveste inflatia, desi sesizeaza stagnarea "temporara" a procesului de scadere, BNR considera ca exista premise favorabile reluarii acestuia, "cu conditia reactivarii" acordului cu UE si FMI. Tinta de inflatie pe 2009 a fost de 3,5% plus/minus un punct procentual, posibil ratata din cauza majorarii accizelor.

Banca centrala nu uita sa ceara Guvernului respectarea coordonatelor convenite in cadrul acordului cu Uniunea Europeana si FMI, afirmand ca aceasta face parte din elementele "esentiale" pentru continuarea scaderii inflatiei si atingerea obiectivelor pe termen mediu.

BNR constata ca economia este in recesiune dupa un an dramatic, pe parcursul caruia guvernatorul Mugur Isarescu, care conduce banca centrala de peste 20 de ani, a continuat sa sustina ca exista sanse ca economia sa incheie anul pe plus, iar ulterior a anticipat o crestere economica zero. De fapt, Romania a inregistrat un declin al PIB de circa 7%. De asemenea, la inceputul lui 2009 BNR sustinea ca Romania nu are nevoie de finantare externa de la FMI si a intarziat reducerea dobanzii in pofida scaderii abrupte a creditarii. Isarescu a adoptat un ton mai realist de-abia in toamna, cand a ajuns sa reduca semnificativ rezervele minime obligatorii pentru a elibera bancilor resurse necesare finantarii deficitului bugetar, a inceput sa puna presiune asupra bancherilor pentru reducerea dobanzilor la credite si a relaxat reglementarile privind constituirea provizioanelor pentru credite neperformante.

Lucian Anghel, economistul-sef al BCR, spune ca decizia BNR a fost o surpriza pozitiva si se asteapta ca dobanda-cheie sa continue sa coboare pe parcursul acestui an, insa subliniaza ca este foarte important modul in care se va reflecta dobanda BNR pe piata interbancara. De altfel, si banca centrala admite ca din cauza nevoilor mari de bani ale Finantelor, ratele ROBOR (dobanzile de referinta de pe piata monetara) au ramas la niveluri vizibil peste dobanda-cheie. In acest context, isi propune sa gestioneze "ferm" lichiditatea din sistemul bancar pentru consolidarea transmisiei semnalelor sale.

Si Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank, a declarat ca decizia bancii centrale poate avea drept tinta si accelerarea tendintei de scadere a dobanzilor la credite. "Probabil aceasta decizie va surprinde putin piata. Am putea asista la o stimulare a reducerii dobanzilor la credite, dar mai intai este nevoie de o reducere a dobanzilor interbancare."

Dobanda pentru depozitele la o zi atrase de pe piata interbancara a coborat ieri la 9,04% pe an, fata de nivelul de 9,33% pe an consemnat luni. Leul s-a intarit in a doua parte a zilei, dupa anuntul BNR, cotatiile coborand sub pragul de 4,20 lei/euro. BNR a calculat un curs de referinta de 4,2077 lei/euro, in scadere cu 1,88 de bani fata de ziua precedenta.

Analistii spun ca in perioada urmatoare nu ar trebui sa existe presiuni semnificative asupra cursului de schimb in conditiile in care reducerea dobanzii - cheie survine intr-un moment in care si prima de risc de tara pentru Romania a scazut. Mai mult, BNR s-a aratat in ultima perioada dispusa sa protejeze cu orice pret cursul de schimb. ING estimeaza ca BNR a cheltuit circa 6 mld. euro pentru apararea leului de la inceputul crizei, deprecierea din 2009 fiind totusi de circa 15% calculata pe cursul mediu.

"In mod normal cand reduci dobanzile este de asteptat sa ai presiune pe curs, dar important este daca banca centrala va lasa aceste presiuni sa se manifeste", apreciaza Catalina Molnar, economistul-sef al RBS Bank Romania. Ea spune ca decizia de ieri a BNR nu este surprinzatoare in conditiile in care banca centrala a dat un prim semnal pozitiv pietei inca de saptamana trecuta cand a injectat lichiditate pe piata (circa 2,2 mld. euro) aducand dobanzile interbancare mai jos.

Si investitorii de de Bursa s-au aratat surprinsi pozitiv, indicele BET fiind in crestere cu 3,65% spre finalul sedintei de tranzactionare de ieri. Si actiunile SIF-urilor inregistrau cresteri cuprinse intre 1,5% si 2,5%.

In cadrul sedintei de ieri, Consiliul de Administratie al Bancii Nationale aflat la a doua decizie de dobanda dupa alegerile din octombrie 2009, a decis mentinerea rezervelor minime obligatorii la 15% la pasivele in lei si 25% la pasivele in valuta. Urmatoarea sedinta de politica monetara a BNR este programata pe 3 februarie.

Doar un sfert din cititorii ZF au anticipat miscarea BNR

Cititorii ZF, care au votat in cadrul unui sondaj derulat pe site-ul www.zf.ro inainte de anuntul de ieri al bancii centrale, au apreciat in proportie de 38,7% ca BNR va decide sa reduca dobanda de politica monetara cu 0,25%. Un procent similar estima o mentinere a dobanzii-cheie la 8%, in timp ce doar 23% au mizat pe o reducere cu o jumatate de punct procentual. Majoritatea analistilor chestionati anterior de ZF se asteptau, de asemenea, la o mentinere a dobanzii de politica monetara sau la o reducere de cel mult 0,25%.