Dupa ce si-a vandut operatiunile din Europa de Est, AB InBev anunta ca ar putea desfiinta 10% din locurile de munca din Europa de Vest

Ziarul Financiar 08.01.2010

Cel mai mare producator de bere din lume, Anheuser-Busch InBev (AB InBev), a anuntat ca ar putea desfiinta 10% din cele 8.000 de locuri de munca din Europa de Vest, ca urmare a reducerii pietei de profil, informeaza Reuters.

Decizia vine dupa ce compania a finalizat, in decembrie 2009 vanzarea operatiunilor din Europa Centrala si de Est, inclusiv a celor din Romania, catre fondul de investitii CVC Capital Partners.

"Ne confruntam cu problema scaderii consumului de bere in mai multe state din Europa de Vest, iar dificultatile din fiecare tara evolueaza diferit. In consecinta, am analizat fiecare piata in parte", a declarat purtatorul de cuvant al AB InBev, Karen Couck.

Grupul a anuntat joi ca va renunta la 263 angajati din Belgia, stat unde are 2.700 de salariati. Muncitorii furioşi au blocat vineri intrarea in fabrica de bere din orasul Leuven, in semn de protest.