Murad: Capitalismul a fost ales doar ca slogan! In medicina se fac probe pe cobai, la noi se fac pe oameni de afaceri

Autor: Mirabela Tiron 10.01.2010

Omul de afaceri de origine libaneza Mohammad Murad, presedintele grupului de firme Perla Majestic, spune ca anul acesta nu vede nicio revenire a afacerilor din turism, in conditiile in care consumul de servicii turistice este mult mai mic si nu prezinta perspective de crestere.



"Anul acesta am bugetat o scadere a veniturilor cu 10% la hotelul de patru stele Phoenicia, sub scaderea pietei de 15% pe care am estimat-o, in conditiile in care tarifele practicate la cazare continua sa fie mici."

Mohamad Murad, 46 de ani, detine 348 de camere la hotelul Phoenicia Grand Hotel din Capitala si aproape 1.000 de camere in mai multe hoteluri de pe litoral.

Hotelul de patru stele din nordul Capitalei a avut anul trecut afaceri in scadere cu 35%, pana la 8,5 mil. euro, din cazare si evenimente (food & beverage), insa unitatea a incheiat pe profit, cu o marja de 12%, dupa cum spune Murad. Potrivit sursei citate, marja de profit este insa de doua ori mai mica fata de anul anterior.

Datele financiare ale Phoenicia Grand Hotel, aferente anului 2008, nu au fost publicate pe site-ul Ministerului de Finante, insa situatia din 2007 arata o cifra de afaceri de 10,1 mil. euro si un profit net de 1,3 mil. euro.

De la inceputul lunii ianuarie, hotelul inregistreaza un grad de ocupare de aproape 40%, pretul de inchiriere al unei camere single fiind de 69 de euro pe noapte.

"Cred ca anul acesta, in cele mai bune luni, vom ajunge la un grad de ocupare de 55%", precizeaza Murad, care mai adauga ca in prezent, gradul mediu de ocupare la care opereaza hotelurile din Capitala este in jur de doar 27%, ceea ce se aplica si pentru cel mai nou hotel detinut de el, deschis la sfarsitul anului trecut in Capitala.

Buget de 2 mil. euro pentru promovarea noului hotel

Mohammad Murad a deschis la sfarsitul anului trecut o noua unitate de patru stele in zona de nord a Capitalei, Phoenicia Express, in urma unei investitii de 8-10 milioane de euro, dupa cum sustine omul de afaceri.

"Se pune problema promovarii brandului, pentru care am alocat un buget de 2 milioane de euro si nu cea a obtinerii de profit in primul an de functionare", a spus el. In Phoenicia Express, care opereaza 180 de camere, lucreaza 40 de angajati. Pretul unei camere single pe noapte, cu mic dejun inclus, este de 200 de lei (46 de euro), potrivit reprezentantilor hotelului. Desi tarifele practicate la noul hotel sunt mai mici decat tarifele de la Phoenicia Grand Hotel, gradul de ocupare a fost de doar 25% la inceputul anului acesta.

Peste 100 de oameni concediati anul trecut

Omul de afaceri a renuntat anul trecut la jumatate din oamenii care lucrau in hotelul Phoenicia Grand Hotel, ajungand la 120 de oameni.

De asemenea, Murad a facut disponibilizari si in hotelurile de pe litoral, pe fondul scaderii cifrei de afaceri. Si alti proprietari de hoteluri au recurs la concedieri pentru reducerea costurilor, un exemplu fiind George Copos, care pe langa disponibilizari a aplicat si o strategie de relocare a personalului din hotelurile de la mare in cele de la munte si invers. "Anul acesta planuiesc sa raman la numarul de angajati din prezent", a spus Murad.

"Tot ce se incearca este majorarea de taxe si impozite"

Dupa mai bine de 20 de ani de cand face afaceri in tara, Murad sustine ca Romania a ales capitalismul doar ca slogan, legile fiind impotriva mediului privat. Omul de afaceri de origine libaneza a venit in Romania la varsta de 19 ani pentru a studia medicina. Dupa ce si-a finalizat studiile in 1988, s-a angajat in cadrul Spitalului Colentina.

El nu a practicat insa meseria de medic pentru o perioada indelungata, deoarece in scurt timp a intrat in afaceri, urmand traditia familiei.

"In medicina se fac probe pe cobai, in Romania insa politicienii fac probe pe oamenii de afaceri. Nu exista nicio sustinere, tot ce se incearca este majorarea de taxe si impozite. Daca s-ar incuraja afacerile, atunci ar exista mai multe companii de la care statul ar putea colecta taxe, insa prin aceste majorari practicate, exista riscul reducerii numarului de firme, care se traduce printr-o baza de impozitare mai mica", mentioneaza Murad. Potrivit Codului fiscal, impozitul pe teren sau pe cladiri va fi majorat cu circa 17% anul acesta.

Murad mai controleaza pe langa grupul Perla Majestic si lantul de restaurante Spring Time, producatorul de pateuri Mandy si alte afaceri in constructii.