Parlamentul incepe, marti, dezbaterea pe articole a bugetului

Ziarul Financiar 11.01.2010

Parlamentul va incepe, marti, la ora 09.00, in sesiune extraordinara, dezbaterea pe articole a proiectelor bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale pe 2010, transmite Mediafax.

Parlamentarii au participat, luni, intr-o sedinta de plen comun, la discutiile generale pe marginea bugetului.

Liderul PDL, premierul Emil Boc a declarat, luni, inaintea dezbaterilor din plenul Parlamentului asupra proiectului de buget pentru acest an ca reprezentantii coalitiei de guvernare au capacitatea de a sustine si adopta bugetul si ca personal are incredere in forta coalitiei.

Boc a cerut, luni, parlamentarilor sa adopte proiectul de buget pentru 2010 cu responsabilitate, pornind de la faptul ca primele doua trimestre din acest an vor fi marcate in continuare de o cadere economica, iar ponderea veniturilor in PIB este printre cele mai scazute din statele UE.