Cum arata primele Forduri facute de romani. Galerie FOTO cu modelele produse la Craiova

Autor: Bogdan Alecu 13.01.2010

Primele modele Transit Connect asamblate de Ford Romania in cadrul uzinei de la Craiova sunt prezente atat in stocul importatorului Romcar, cat si la patru dealeri din cadrul retelei.

Ada Motors, dealerul Ford din Braila, a livrat saptamana trecuta catre doua persoane fizice primele doua utilitare Transit Connect produse de catre Ford la uzina de la Craiova.
"Noi i-am solicitat importatorului (Romcar - n. red.) sa ne trimita modele fabricate in Romania, iar saptamana trecuta am vandut primele doua masini", a declarat Nelu Aioanei, general manager al Ada Motors. Compania a vandut in 2009 110 masini si a inregistrat o cifra de afaceri de 3 mil. euro, potrivit sursei citate.


Pretul modelelor livrate este de 14.164 de euro cu TVA inclus, acestea fiind echipate cu un motor diesel de 1,8 litri si 90 CP. Lista dotarilor include aer conditionat, ABS, dar si volan multifunctional sau mufa auxiliara pentru MP3-Player, potrivit reprezentantilor Romcar, importatorul Ford pe piata locala.

Si Romcar detine in stoc un lot de aproximativ 40 de modele Transit Connect asamblate la Craiova, dar si masini asamblate in Turcia, ambele modele avand acelasi pret de comercializare. Utilitarele produse in Romania au mai ajuns si la dealerii Ford din Iasi, Craiova si Miercurea Ciuc care au in prezent aceste masini pe stoc.

Ford Romania a produs in luna noiembrie 300 de utilitare Transit Connect potrivit statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), fiind pentru prima data cand americanii apar intr-o statistica oficiala de la demararea productiei in septembrie. Cu toate ca productia uzinei a fost in noiembrie in medie de 15 automobile pe zi, o cadenta redusa in comparatie cu volumul estimat de 300.000 de masini anual dupa 2012, exporturile uzinei au reprezentat in noiembrie 94% din totalul productiei, fapt ce arata ca americanii isi pastreaza strategia de a face din Ford Craiova cel de-al doilea centru de export auto din Romania, dupa Dacia.