CARTEA DE POEZIE/ Domnica Drumea pentru toată lumea

Domnica Drumea a debutat in 2004 cu volumul Crize, un volum care, deşi a rămas in memoria afectivă a pasionaţilor de poezie, a avut parte de o receptare critică mai degrabă palidă.

In acest sens, este semnificativă coperta a patra a cărţii. Nici unul dintre cei trei semnatari ai recomandărilor nu reuşeşte să inchege un discurs analitic convingător, preferând in schimb să apeleze la tuşe empatice. Interesant este textul lui Bogdan-Alexandru Stănescu, axat pe imaginea (totodată livrescă şi cotidiană) a unor "romancero de după bloc". Formula o ridică inspirat pe Domnica Drumea deasupra incadrărilor destul de restrictive la care o predispunea apartenenţa ei iniţială la grupul fracturist al Generaţiei 2000 (alături de Marius Ianuş, Ionuţ Chiva, Ioana Băeţica, Cezar Nicolescu ş. a.)

Apariţia, astăzi, a volumului Not for sale* la o editură prestigioasă şi, mai ales, vizibilă poate fi o şansă pentru destinul literar al tinerei autoare. Cu atât mai mult cu cât vine la finele unui an prielnic pentru poezie. Ce s-a schimbat in mod substanţial in intervalul dintre Crize şi Not for sale? Suficient de multe. După doar cinci ani, Domnica Drumea nu mai păstrează din programul grupării decât tentaţia expresiei anticalofile, chiar şi (sau mai ales) când aceasta este complet halucinantă. Neglijenţa in raport cu stilul, cu ornamentaţia scriiturii sărea şi sare incă in ochi.

Deşi lipsită de trăsături definitorii explicite, poezia Domnicăi Drumea se remarcă printr-o voce inconfundabil feminină. In primul poem al volumului Not for sale - iată că nici astăzi textele cu rol de artă poetică nu au ieşit din circulaţie - această voce se intreabă "va fi o peşteră?/ un disneyland? un chinatown?/ m-am intrebat de ce i-aş spune not for sale şi cui ar/ trebui să-i dau / explicaţii". Puţin mai incolo, poeta roteşte ochii in jur şi adresează cititorului intrebări cu un aer absent: "spune-mi acum de ce şi vara/ se scutură frunzele iar mugurii roz incăpăţânaţi refuză/ să inflorească/ de ce tramvaiele se retrag in depou să se culce şi luna/ străvezie apare pe cer odată cu/ soarele/ de ce de ce de ce maria-mirabela rămâi pe gânduri sub/ cerul ca umbrela/ doar ştii că nu ai ce să vinzi deşi totul e de vânzare."

La o primă lectură, poemele se arată opace şi lipsite de sens. Insă Domnica Drumea concepe, de fapt, o formulă surprinzătoare, care se revelează exact intre lucrurile banale. Fiindcă acolo a redescoperit poezia: intre două corpuri vagi, cum sunt soarele şi luna care, in chip bizar, stau simultan pe acelaşi cer, intre două anotimpuri care coexistă in interiorul verii. E drept că unele texte rămân inexpresive, formula neizbutind de fiecare dată să aibă un rezultat poetic.

Unele poeme comunică şi continuă aceeaşi poveste in secvenţe diferite, cu alţi destinatari. Dacă prima dată se adresează celui care pleacă in mod repetitiv la Chişinău ("După ce ai plecat la chişinău a treia oară/ m-am dus la editură la fete era ziua ioanei/ şi pe lângă asta trecuserăm in 2008 cu nava noastră/ spaţială 8002 şi ne-am urat/ la mulţi ani"), a doua oară, discursul se indreaptă spre fiica lor ("Când tatăl tău s-a intors de la chişinău a patra oară/ florile de gheaţă de pe ferestre se transformaseră/ in bătăi precipitate de inimă in ceşti de cafea pline şi ţigări innodate"), variind perspectivele aceloraşi acţiuni. Jocul poetic bulversează marginile temporale sau chiar cauzale, aşezând totul pe aceeaşi linie monotonă: bătăile de inimă, ceştile de cafea pline, ţigările innodate, apoi paşii pe noroi, cojile de portocale, pungile de la mcdonalds "pline cu vise sparte". Toate acestea transformate din florile de gheaţă de pe fereastră.

Insă am supralicita dacă am privi toate poemele din volum prin decodarea mecanismului de joc. Fiindcă, dincolo de planificarea lucidă a unor apariţii episodice, există imaginaţia unei sensibilităţi induioşătoare. Care vorbeşte uneori cu o voce caldă, infierbântată, iar alteori cu un sentimentalism uşor fanat.

Not for sale poate spune mai mult de o versiune a propriilor poveşti. Aceasta este partea plină a paharului. Partea goală es persistenţa supărătoare a unei platitudini inţelese ca atare. Depinde de ochiul cititorului incotro decide să privească. Fiindcă merită să fie citită.

*) Domnica Drumea, Not for sale, Editura Cartea Românească, Bucureşti 2009, 72 p.