CRONICA LITERARA/ Volumul din poem

Autor: Andrei Terian 13.01.2010
Cu toata modestia ei aparenta, poezia lui Mircea Ivanescu a iscat destule gâlcevi. Caci, pe cât de docil si de lipsit de vitalitate se infatisa poetul in developarea propriului flux verbal, pe atât de recalcitrant se dovedea fata de grilele ierarhice sau interpretative ale criticilor sai.
Astfel incât intre verdictele militienesti ale lui Al. Piru si generoasa adeziune a lui Ion Negoitescu sau intre lectura vitalist-empatica a lui Gheorghe Grigurcu si aceea livresc-mediatoare a lui Al. Cistelecan se casca un veritabil abis. Si totusi, in ciuda acestor puncte de difractie, care au descompus, precum ochiul unei insecte, lirica ivanesciana in atâtea reprezentari eterogene, de nu de-a dreptul contradictorii, exista macar un punct de consens, un nod textual in care se impletesc toate aceste interpretari.
E vorba de asa-zisa monotonie a poeziei lui Mircea Ivanescu, o monotonie care trebuie inteleasa in doua sensuri complementare: atât ca tonus scazut al discursului, care se desfasoara pe niste coordonate "joase", fara denivelari majore de semnificatie, cât si ca omogenitate in timp, ca etalare aproape redundanta a aceleiasi poetici de la un volum la altul. Cu alte cuvinte, pe de o parte, poezia ivanesciana pare alcatuita nu din texte, ci dintr-un singur text care se autoregenereaza in diverse constelatii lirice, iar pe de alta parte, poetul nu arata ca ar avea "vârste", ci o singura "figura" - chiar si aceea aproape imposibil de identificat.
Oricât de exagerata, calificarea are, totusi, un fundament real si acesta trebuie cautat in tehnica poetului, care a ramas pâna in momentul de fata aceeasi ca in piesa care deschide prima sa carte: "Si eu am umblat odata cu o amintire/ in mâini, strângând-o atent, sa nu-mi scape./ (Imi alunecase odata - si se rostogolise de-a dura/ pe jos. Am sters-o frumos, cu mâneca hainei/ nu mi-a fost frica. Amintirile mele sunt mingi -/ nu se sparg niciodata. Numai daca-mi scapa,/ din mâini, se pot rostogoli foarte departe -/ si mi-e lene sa mai alerg dupa ele, sau chiar sa ma intind la marginea mea, sa-mi las mâna/ din ce in ce mai lunga in jos, sa fugaresc amintirea. Imi iau mai bine o alta. Si asta poate fi falsa.)./ Si eu am umblat, deci, odata cu o amintire in brate - (si ma gândeam, cu un rânjet/ rau, ca intr-o carte celebra, nu mai stiu cine/ umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-si/ drumul). Si parca nu e tot una?" (Dar sunt si amintiri adevarate, vol. Versuri, 1968)
La o prima lectura, poemul se dovedeste de o transparenta exemplara. Si totusi, in miezul textului subzista inca un sâmbure de opacitate care nu numai ca genereaza intreaga retea de sensuri, dar impune si un tip particular de lectura. Poezia modernista opune, de regula, o rezistenta de tip semantic, prin literaritate: legaturile dintre figuri sunt destul de clare, insa figurile insele ramân enigmatice. Cu alte cuvinte, dificultatea cititorului e aceea de a gasi "cârligul" potrivit pentru a agata realul: odata efectuata aceasta ancorare, tropii cad rând pe rând, dupa principiul dominoului. In schimb, poezia lui Mircea Ivanescu opune o rezistenta de tip sintactic, prin literalitate: segmentele de discurs sunt relativ limpezi, insa relatiile dintre aceste segmente sunt adesea greu de stabilit. In cazul textului de fata, indeterminarea sensului e cauzata de ambiguitatea ultimei propozitii. Ce e "tot una" aici? Amintirea poetului - cu celebrul topos cultural, identitate secreta care dezvaluie inconsistenta eului ca "fiinta de hârtie"? Sau regresiunea in memorie cu miscarea de descensus ad inferos, sugestie difuza a calvarului amintirilor? Indiferent de optiunea cititorului, existenta unei interpretari diametral opuse subzista latent in text. Mai mult decât atât, poetul isi va rafina aceasta tehnica in urmatoarele volume, astfel incât, gratie unui complicat mecanism de adverbe, pronume, paranteze si incidente, Mircea Ivanescu va inscena o veritabila babilonie care se desfoliaza intr-un repertoriu indefinit de sensuri.
Prin urmare, la autorul Poesiilor alese "regula" monotoniei trebuie perceputa cu corectiile de rigoare: s-a spus despre Mircea Ivanescu ca toate volumele sale alcatuiesc un singur poem; dar poate ca n-am gresi prea mult daca am spune ca in fiecare din poemele sale asteapta sa fie descoperite volume intregi.
*) Mircea Ivanescu, Poesii alese, Editura Stiinta, Chisinau, 2009, 128 p.

ANDREI TERIAN (n. 30 noiembrie 1979) este lector la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" din Bucureşti, redactor la revistele Cultura şi Euphorion. Este doctor in filologie - cu distincţia Summa cum laude - al Universităţii din Bucureşti (2007). A mai colaborat la revistele Adevărul literar şi artistic, Bucureştiul cultural, Cuvântul, Euresis, România literară, Vatra ş.a., totalizând peste 400 de studii şi articole publicate in periodice şi in volume colective. Dintre criticii generaţiei sale, a obţinut cel mai mare număr de voturi la anchetele BEST ("Bursa tinerilor scriitori", organizată de Bucureştiul cultural in 2006) şi "Cei mai buni 5 tineri scriitori ai momentului" (Colocviul Tinerilor Scriitori, Cluj-Napoca, 2007).