CRONICA LITERARA/ Volumul din poem
Autor:
Andrei Terian
13.01.2010
Cu toata modestia ei aparenta, poezia lui Mircea Ivanescu a
iscat destule gâlcevi. Caci, pe cât de docil si de lipsit de
vitalitate se infatisa poetul in developarea propriului flux
verbal, pe atât de recalcitrant se dovedea fata de grilele
ierarhice sau interpretative ale criticilor sai.
Astfel incât intre verdictele militienesti ale lui Al. Piru si
generoasa adeziune a lui Ion Negoitescu sau intre lectura
vitalist-empatica a lui Gheorghe Grigurcu si aceea
livresc-mediatoare a lui Al. Cistelecan se casca un veritabil abis.
Si totusi, in ciuda acestor puncte de difractie, care au descompus,
precum ochiul unei insecte, lirica ivanesciana in atâtea
reprezentari eterogene, de nu de-a dreptul contradictorii, exista
macar un punct de consens, un nod textual in care se impletesc
toate aceste interpretari.
E vorba de asa-zisa monotonie a poeziei lui Mircea Ivanescu, o
monotonie care trebuie inteleasa in doua sensuri complementare:
atât ca tonus scazut al discursului, care se desfasoara pe niste
coordonate "joase", fara denivelari majore de semnificatie, cât si
ca omogenitate in timp, ca etalare aproape redundanta a aceleiasi
poetici de la un volum la altul. Cu alte cuvinte, pe de o parte,
poezia ivanesciana pare alcatuita nu din texte, ci dintr-un singur
text care se autoregenereaza in diverse constelatii lirice, iar pe
de alta parte, poetul nu arata ca ar avea "vârste", ci o singura
"figura" - chiar si aceea aproape imposibil de identificat.
Oricât de exagerata, calificarea are, totusi, un fundament
real si acesta trebuie cautat in tehnica poetului, care a ramas
pâna in momentul de fata aceeasi ca in piesa care deschide prima sa
carte: "Si eu am umblat odata cu o amintire/ in mâini, strângând-o
atent, sa nu-mi scape./ (Imi alunecase odata - si se rostogolise
de-a dura/ pe jos. Am sters-o frumos, cu mâneca hainei/ nu mi-a
fost frica. Amintirile mele sunt mingi -/ nu se sparg niciodata.
Numai daca-mi scapa,/ din mâini, se pot rostogoli foarte departe -/
si mi-e lene sa mai alerg dupa ele, sau chiar sa ma intind la
marginea mea, sa-mi las mâna/ din ce in ce mai lunga in jos, sa
fugaresc amintirea. Imi iau mai bine o alta. Si asta poate fi
falsa.)./ Si eu am umblat, deci, odata cu o amintire in brate - (si
ma gândeam, cu un rânjet/ rau, ca intr-o carte celebra, nu mai stiu
cine/ umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-si/ drumul).
Si parca nu e tot una?" (Dar sunt si amintiri
adevarate, vol. Versuri, 1968)
La o prima lectura, poemul se dovedeste de o transparenta
exemplara. Si totusi, in miezul textului subzista inca un sâmbure
de opacitate care nu numai ca genereaza intreaga retea de sensuri,
dar impune si un tip particular de lectura. Poezia modernista
opune, de regula, o rezistenta de tip semantic, prin literaritate:
legaturile dintre figuri sunt destul de clare, insa figurile insele
ramân enigmatice. Cu alte cuvinte, dificultatea cititorului e aceea
de a gasi "cârligul" potrivit pentru a agata realul: odata
efectuata aceasta ancorare, tropii cad rând pe rând, dupa
principiul dominoului. In schimb, poezia lui Mircea Ivanescu opune
o rezistenta de tip sintactic, prin literalitate: segmentele de
discurs sunt relativ limpezi, insa relatiile dintre aceste segmente
sunt adesea greu de stabilit. In cazul textului de fata,
indeterminarea sensului e cauzata de ambiguitatea ultimei
propozitii. Ce e "tot una" aici? Amintirea poetului - cu celebrul
topos cultural, identitate secreta care dezvaluie
inconsistenta eului ca "fiinta de hârtie"? Sau regresiunea in
memorie cu miscarea de descensus ad inferos, sugestie difuza
a calvarului amintirilor? Indiferent de optiunea cititorului,
existenta unei interpretari diametral opuse subzista latent in
text. Mai mult decât atât, poetul isi va rafina aceasta tehnica in
urmatoarele volume, astfel incât, gratie unui complicat mecanism de
adverbe, pronume, paranteze si incidente, Mircea Ivanescu va
inscena o veritabila babilonie care se desfoliaza intr-un
repertoriu indefinit de sensuri.
Prin urmare, la autorul Poesiilor alese "regula"
monotoniei trebuie perceputa cu corectiile de rigoare: s-a spus
despre Mircea Ivanescu ca toate volumele sale alcatuiesc un singur
poem; dar poate ca n-am gresi prea mult daca am spune ca in fiecare
din poemele sale asteapta sa fie descoperite volume intregi.
*) Mircea Ivanescu, Poesii alese, Editura
Stiinta, Chisinau, 2009, 128 p.
ANDREI TERIAN (n. 30 noiembrie 1979) este lector la
Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii "Lucian Blaga" din
Sibiu, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G.
Călinescu" din Bucureşti, redactor la revistele Cultura şi
Euphorion. Este doctor in filologie - cu distincţia
Summa cum laude - al Universităţii din Bucureşti (2007). A
mai colaborat la revistele Adevărul literar şi artistic,
Bucureştiul cultural, Cuvântul, Euresis,
România literară, Vatra ş.a., totalizând peste 400 de
studii şi articole publicate in periodice şi in volume colective.
Dintre criticii generaţiei sale, a obţinut cel mai mare număr de
voturi la anchetele BEST ("Bursa tinerilor scriitori", organizată
de Bucureştiul cultural in 2006) şi "Cei mai buni 5 tineri
scriitori ai momentului" (Colocviul Tinerilor Scriitori,
Cluj-Napoca, 2007).