Cu -5%, economia germana a avut cea mai slaba evolutie de dupa al Doilea Razboi Mondial

Autor: Cristina Roşca 13.01.2010

Economia Germaniei a avut anul trecut cea mai slaba evolutie de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, chiar daca programele de stimulare a economiei realizate de guvern si cresterea exporturilor au scos statul din recesiune inca din trimestrul al doilea al lui 2009, scrie Bloomberg.

Produsul Intern Brut a scazut cu 5% in 2009, dupa ce in 2008 economia a avansat cu 1,3%, potrivit biroului de statistica cu sediul la Frankfurt. Economistii vorbeau anul trecut de un declin al PIB-ului de 4,8%. Deficitul bugetar al statului a fost de 3,2% din PIB (77,2 miliarde de euro) anul trecut.

Dupa ce a scazut timp de patru trimestre consecutive, cea mai mare economie europeana a revenit pe crestere in perioada aprilie-iunie, fiind printre primele state care au iesit din recesiune. Economia a avansat insa doar trimestru la trimestru, nu si an la an. Pentru ca un stat sa iasa din recesiune este nevoie ca PIB-ul sa creasca trimestru la trimestru.

Guvernul condus de cancelarul Angela Merkel a cheltuit 85 de miliarde de euro pentru a anima economia. Banca centrala, Bundesbank, a anuntat luna trecuta ca perspectivele de viitor "s-au imbunatatit considerabil".

"Procesul de revenire a economiei va fi unul dificil in acest an", a spus Andreas Scheuerle, economist la Dekabank din Frankfurt. "Daca este sa tinem cont de socul de la inceputul anului trecut, situatia ar fi putut fi mult mai dramatica."

Economia a crescut progresiv. Daca in trimestrul doi avansa cu 0,4% comparativ cu primele trei luni ale anului, in perioada iulie - septembrie PIB-ul statului a crescut cu 0,7%. Volumul exporturilor a crescut in noiembrie mai mult decat estimasera economistii, iar nivelul de incredere in mediul de afaceri a ajuns in decembrie la maximum pentru ultimele 17 luni.

Banca centrala a anuntat ca se asteapta ca economia sa creasca cu 1,6% in acest an si cu 1,2% in 2011, animata de "complexele" programe de stimulare monetara si fiscala.

"Speram ca aceste rezultate sa fie ultima amintire referitoare la severitatea recesiunii", a spus Carsten Brzeski, economist la ING Group in Bruxelles. "Cifrele facute publice mascheaza totusi o incetinire a cresterii in ultimul trimestru."

Randamentul obligatiunilor la zece ani emise de statul german a crescut cu 0,2 puncte de baza, pana la un nivel de 3,33%. Indicele bursier de referinta DAX s-a apreciat cu 0,13%, pana la un nivel de aproximativ 5.950 de puncte, dupa ce au fost facute publice rezultatele oficiale privind evolutia economiei.