Salariul mediu brut din Cehia a ajuns in 2008 la peste 860 de euro

Autor: Andreea Mioara Neferu 17.01.2010

Salariul mediu brut lunar din Cehia a urcat anul trecut cu 1,1%, pana la 22.321 coroane (863 de euro), potrivit unui sondaj realizat de Mercez.cz in randul a circa 95.000 de repondenti, scrie Prague Daily Monitor. "Daca includem al treisprezecelea salariu si primele, salariul mediu lunar de pe piata ceha ajunge la 23.200 coroane (897 de euro)", a declarat Miroslav Dravecky, reprezentant al companiei Profesia, care participa la organizarea sondajului respectiv. Potrivit biroului de statistica de la Praga, salariul mediu din Cehia a crescut in trimestrul al treilea al anului trecut cu 1.068 coroane (42 de euro) comparativ cu aceeasi perioada din 2008, pana la 23.350 de coroane (903 euro).