Un alt suspect in cazul Bahaian a fost prins, pe numele sau fiind emisa ordonanta de retinere

Ziarul Financiar 19.01.2010

Un alt suspect in dosarul in care patronul clubului Gloria Buzau, Sergiu Bahaian, lider al unei grupari specializate in infractiuni economice, este acuzat de uciderea a patru persoane, a fost prins, pe numele acestuia fiind emisa ordonanta de retinere, informeaza Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, barbatul, Dan Negrean, care este din Buzau, a fost prins in noaptea de luni spre marti, iar procurorii DIICOT Ialomita au emis pe numele sau o ordonanta de retinere pentru 24 de ore.

Barbatul, care este acuzat de infractiuni economice, urmeaza sa fie dus, in cursul acestei zile, la Tribunalul Ialomita, cu propunerea de arestare preventiva.

Patronul clubului Gloria Buzau, Sergiu Bahaian - lider al unei grupari specializate in infractiuni economice, care ar fi ordonat uciderea a patru persoane - a fost arestat preventiv, duminica, pentru 29 de zile, de Tribunalul Ialomita.

Tribunalul Ialomita a emis mandate de arestare preventiva, tot pentru 29 de zile, si pe numele a trei dintre presupusii complici ai lui Bahaian, toti patru fiind acuzati de inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Cei patru au facut recurs la decizia instantei.

Potrivit reprezentantilor Tribunalului Ialomita, dosarul in care sunt cercetati Sergiu Bahaian, Eduard Marculescu, Mihai Dascalete si Gheorghe Teleaga va fi trimis, miercuri, la Curtea de Apel Bucuresti, care va fixa termenul recursului.