Cadbury, preluat de Kraft pentru 11,9 miliarde lire sterline

Ziarul Financiar 19.01.2010

Kraft Foods si Cadbury au anuntat marti ca au incheiat un acord in prin care gigantul american va cumpara producatorul britanic de ciocolata pentru 11,9 miliarde lire sterline (13,5 miliarde euro), formand astfel cel mai mare grup de dulciuri si cofetarie din lume, conform Reuters.

Anterior, surse apropiate discutiilor dintre cele doua parti au declarat pentru Reuters ca incheierea unui acord este iminenta, la un pret apropiat de 11,7 miliarde lire.

Cadbury a respins constant oferta anterioara, de 10,5 miliarde lire sterline, lansata in toamna anului trecut de Kraft, considerand ca o asemenea oferta subevalueaza compania britanica.