SPIRITUALIA/ Fascinatia nebunilor intru Hristos
Autor:
Vasileanu Marius
20.01.2010
Fenomenul nebuniei mistice are in ceea ce priveste universul
crestin o abundenta si fabuloasa literatura. Centrata cu precadere
in spatiul bizantin propriu-zis si in cel rusesc, fenomenologia
nebunilor intru (sau pentru) Hristos insumeaza nenumarate exemple.
Tarile Române au avut, pare-se, putine astfel de personaje, dar,
firesc, credinciosii si cercetatorii au fost interesati la rândul
lor de acest comportament mistic atât de straniu.
Cred ca este pentru prima oara când apare un studiu scris de
un român - si care respecta exemplar rigorile academice - dedicat
acestei categorii de manifestare mistica: "Nebunii intru Hristos",
Catalina Velculescu (Paideia, 2008), lucrare pe care, spre rusinea
cronicarului, am descoperit-o abia de curând.
Cartea cuprinde un
foarte limpede, amanuntit si necesar eseu introductiv, alaturi de
reproducerea principalelor scrieri pastrate in manuscrisele si
tipariturile românesti vechi ce se refera la vietile a doi sfinti
care si-au asumat nebunia mistica: Simion si Andrei.
…Povestea porneste de la cunoscutele indemnuri ale Apostolului
Pavel: "Daca i se pare cuiva dintre voi ca este intelept in veacul
acesta, sa se faca nebun, ca sa fie intelept. Caci intelepciunea
lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu" (I Corinteni 3,
18-19) si "Noi suntem nebuni pentru Hristos"; "Am ajuns ca gunoiul
lumii, ca matura tuturor" (I Corinteni 4, 10 si13). De aici rezulta
si sfintii nebuni, saloi - dupa cum prefera sa-i numeasca
autoarea - care erau: "o categorie de sfinti indragiti in lumea
multinationala si multiculturala a Imperiului Bizantin din secolele
VI-VII" (p. 9).
Daca ne gândim bine, Iisus insusi fusese "un scandal" prin
comportamentul si faptele sale, astfel incât cei care-i urmeaza
intru totul par a fi condamnati la o viata in raspar cu lumea,
luptându-se cu formalismele de tot soiul, cu limitele de gândire si
mentalitate - realitate care se regaseste in viata multor
spirituali din toate traditiile autentice. "Ziua scandalizau prin
nonconformismul lor comunitatea crestinilor (unii conformisti,
altii fatarnici), urmarind in chip deliberat ca atunci când
ajungeau in raporturi cu oamenii "normali" sa declanseze intâmplari
in care acestia din urma sa-si piarda masca fatarniciei, a
cucerniciei si a cumsecadeniei de parada. Traiau fara casa, fara
haine, printre câinii fara stapân, pe gramezile de gunoaie. Uneori
ajungeau printre prostituate, hoti, vagabonzi. Noaptea se rugau,
posteau, aveau viziuni. Salos (feminin Sali) este
numele, probabil, de sorginte siriana, pe care l-au dobândit" (p.
10-11) precizeaza Catalina Velculescu.
Aceasta miscare pare sa fi pornit preponderent din Egipt si
Siria, dar exista marturii ca vin si dinspre Roma, lucru
explicabil, caci martirii care acceptau cu seninatate sa fie
rastigniti ori sa fie aruncati in mijlocul fiarelor pentru credinta
lor nu puteau fi decât nebuni in ochii prigonitorilor. Prototipul
antic pentru saloi (plural) pare sa fi fost nebunul intelept
Esop. Inrudirea nebunilor intru Hristos cu actorii, mimii si
clovnii care s-au crestinat este o tema aparte si ma bucur sa
amintesc aici faptul ca literatura noastra de specialitate s-a
imbogatit acum trei ani cu un excelent studiu dedicat tocmai
acestora: "Când sfintii mergeau la teatru. Ecouri dintr-un altfel
de Bizant" (Razvan Ionescu, Ed. Curtea veche, Bucuresti, 2007). De
altfel, daca tot am ajuns la capitolul bibliografic, sunt dator sa
subliniez si faptul ca cercetatoarea Catalina Velculescu a
beneficiat de sansa de a putea scormoni despre subiectul nostru
prin mari biblioteci occidentale, astfel incât, declara, a adus
documentarea la zi, pâna in anul 2004 - un exemplu demn de urmat
pentru teologii nostri destul de slab dotati pentru astfel de
intreprinderi academice-ingeresti. Exista, desigur, câteva rare
exceptii, iar una cu totul exemplara: diaconul Ioan Ica jr. de la
Sibiu, ale carui stralucite studii pot fi modele de exegeza
teologica academica. In aceeasi ordine de idei, pentru cei
interesati, fara pretentia de a fi exhaustiv, iata si câteva alte
titluri aparute in limba româna dupa ' 89 care sunt dedicate
nebunilor mistici crestini: "Fericitii nebuni pentru Hristos", Ioan
Kovalevsky (Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997, trad. Boris Buzila),
"Pelerini rusi si vagabonzi mistici", Michel Evdokimov (Ed.
Pandora-M, Târgoviste, 1999, trad. Magdalena Marculescu-Cojocea si
Elena Soare), "Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos" (Ed.
Evanghelismos, Bucuresti, 2002, trad. Ieroschim. Stefan
Lacoschitiotul) si "Fericitii nebuni pentru Hristos. Parintele
Teofilact Avdeev si Serafim ieroschimonahul", Serghei Nilus (Ed.
Sofia, Bucuresti, 2008, trad. Boris Buzila).
Dupa ce arata ca prima referire scrisa pastrata este despre o
sali, o calugarita din secolul IV, care a vietuit intr-o
manastire din Egipt, autoarea vorbeste pe larg despre Simeon Salos,
nascut in secolul VI in Siria, a carui viata a fost (re)povestita
multe veacuri de atunci incoace. Precum orice mistic cu vocatie, si
acesti salos sunt foarte duri mai intâi de toate cu ei
insisi, iar apoi cu cei din jur, demonstreaza autoarea. In toata
literatura de acest tip gasim adesea confruntari intre sfintenia
celui dedicat lui Hristos, o sfintenie indeobste ascunsa tocmai sub
identitatea nebuniei, si mastile sub care se pitesc diversele
categorii de locuitori ai imperiului: "aparenta de crestinism, pe
care o afiseaza locuitorii Emesei, lipsiti in realitate de una
dintre virtutile crestine definitorii: dragostea pentru aproapele,
chiar daca acest «aproape» ar fi un nebun" (p.15). Iata o mostra:
dupa 31 de ani de asceza in pustie in care ajunge, se spune, la
cele mai inalte trepte ale "imbunatatirii" si la apatheia
(stapânirea simturilor), Simeon Salos se infiinteaza in orasul cel
mai apropiat "tragând dupa sine pe strazi, ziua in amiaza mare,
legat chiar cu frânghia ce-i servea drept cingatoare a rasei
calugaresti, un câine mort pe care-l luase de pe gramezile de gunoi
din afara cetatii" (p. 15). Ulterior va gasi alte modalitati
socante pentru a-si trezi confratii si abia odata cu moartea isi va
dezvalui adevarata sa fata, cea a sfinteniei. Modelul sus-mentionat
este apoi preluat de o intreaga pleiada de saloi, printre
acestia, Andrei Salos, care "joaca rolul nebunului, dar masca
asumata nu mai ocupa tot ecranul, ci sta in cumpana cu actiunile
lui de bun sfatuitor (nu am spune "duhovnic", pentru ca Andrei nu
este nici calugar, nici preot) si de intelept cunoscator al
tainelor universului" (p. 22). Acesta, in urma unor revelatii,
dobândeste calitati profetice, ceea ce genereaza numeroase
informatii care tin de nelinistile crestine - de unde si scrierea
numita ulterior "Apocalipsul lui Andrei Salos". Exemplul celui din
urma a determinat mai apoi o efervescenta nemaiintâlnita pe
pamântul Rusiei pravoslavnice, astfel incât "Pâna in secolul XVIII,
in Rusia au fost sanctificati peste 35 de sfinti nebuni intru
Hristos" (p. 25). Aceasta categorie de mistici crestini - ne
referim la cei reali si nu inchipuiti - are parte de recunoasterea
Bisericii si prin faptul ca sunt pomeniti la liturghie in Duminica
a 10-a dupa Rusalii.
Ei bine, de migratia in tarile române a textelor originale cu
referire la sfintii Simion si Andrei si despre primele traduceri
românesti se ocupa substanta exceptionalei carti semnate de
Catalina Velculescu. Cercetatoarea mai face o observatie care tine
de inteligenta dohovniceasca (spirituala): "Saloii apartin
literaturii bisericesti. Se poate discuta si in ce masura sunt
inruditi cu traditia populara a "nebunului intelept" din cultura
araba (in vechime Buhlul; mai târziu: Nastratin Hogea), cu cea a
lui Eulenspiegel din cultura germana sau chiar, pentru orizonturi
mai indepartate, cu inteleptul Zen" (p. 12). Personal, as mai
adauga si exemplul unora dintre invatatorii hasidismului (in cazul
iudaismului) si sufismului (in cazul islamului).
In sfârsit, un ultim fenomen important legat de nebunii intru
Hristos este acela ca, in mod logic, nu toti erau cu adevarat
sfinti. S-au gasit destui imitatori care mimau nebunia, dar carora
le lipsea sfintenia. Referitor la oceanul de imitatori intr-ale
vietii spirituale - ale carui ape se afla in exponentiala crestere
si ameninta cu un adevarat potop lumea de astazi -, las cititorului
placerea sa mediteze…
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura
Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea
Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru
(Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand al
Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema
interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a
religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de
istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o
bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii,
proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, reviste
culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de
emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni
centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator
(departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' si
redactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulterior
a fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonand
departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente
semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' al
ziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor la
Universitatea Bucuresti.