DOCUMENTAR/ Nemaipomenitele aventuri ale printului Bibescu
Autor:
Emanuel Badescu
20.01.2010
Intr-o noapte de vara a anului 1848, trei barbati
isi luau ramas-bun cu imbratisari scurte si cuvinte putine, spuse
in soapta. Erau Gheorghe Bibescu, domnitorul Tarii Românesti, C.A.
Rosetti, incondeiat ca "dusman" de contemporani si un ghid care
trebuia sa scoata familia domnitoare din tara pe carari numai de el
stiute, pictorul Carol Szathmari, calator neobosit, doldora de
secrete si care o iubea in taina pe Doamna.
Inainte de a urca in trasura,
Voda l-a avertizat pe Rosetti: "Peste trei zile vor veni rusii".
Aceste cuvinte incheiau o domnie si prefatau un exil.
La Paris,
unde s-au stabilit aproape toti membrii numeroasei familii Bibescu,
destinul s-a hotarât sa se imblânzeasca, desferecând portile
interzise ale aristocratiei franceze. George Bibescu, fiul
Domnitorului, s-a casatorit cu Valentine de Riquet, contesa de
Caraman-Chimay, fiica doamnei Cellapra, care, la rândul ei, era
fiica naturala a lui Napoleon Bonaparte. Un alt fiu, Nicolae, a
luat in casatorie pe stranepoata maresalului Ney. Si exemplele
pot continua… Franta glorioasa isi improspata sângele albastru cu
sânge românesc.
Primul vlastar al acestui
fenomen a fost George Valentin Bibescu, fiul lui George si al
Valentinei de Riquet, nascut in anul l880. A mostenit de la mama
cutezanta si spiritul de aventura bonapartist, iar de la tata
nobletea sufleteasca, simpatia pentru Masonerie si pasiunea pentru
istorie. I-a placut sa fie in primele rânduri, când nu era cu
putinta sa fie primul. Avea brevetul international de pilot-aviator
cu numarul 20, deci era cel de-al douazecelea aviator din lume,
obtinut la Scoala de pilotaj din Paris condusa de Louis Bleriot.
Mai inainte insa cochetase cu viata de marinar: "Am fost marinar la
originile mele si mi-am facut un crez din calatorii, ca apoi
pasiunea vietii mele sa fie zborul". De asemenea, s-a numarat
printre primii automobilisti europeni, devansându-l cu un an pe
George Assan, considerat primul din România. A ramas in istoria
automobilistica, dar ca francez, printre pionierii rally-ului.
Dintre cele patru elemente vitale - pamântul, aerul, apa si focul -
l-a neglijat pe ultimul - cum vom vedea "focul" s-a razbunat.
Asadar, un destin special, de erou olimpian, demn de inspiratia lui
Hesiod si de justificarea lui Heraclit.
Dupa aventura marina, despre
care nu avem alte informatii decât marturia citata, George Valentin
Bibescu a pendulat neobosit intre aventura terestra si cea aeriana,
niciodata hotarât pe care s-o aleaga ca strategie de cucerire a
necunoscutului, ca modalitate de obtinere a performanetei. In anul
1900, intovarasit de mecanicul Keller si, de la Viena, de cumnatul
sau Nicolae Cantacuzino, realizeaza un proiect ambitios, fara
precedent la acea data: parcurgerea distantei de 1827 de kilometri
- cât desparte Geneva de Bucuresti - in 73 de ore si 45 de minute!
Suntem, sa nu se ignore, la 1900, când automobilul era numit inca
trasura! Spre lamurire, spicuim din jurnalul de bord: "A II-a zi.
De la Basel la Stuttgart, 238 km. - 11 ore de drum; 9 ore de mers,
2 ore oprire. La Stuttgart am dus trasura in atelierele Daimler,
unde fusese construita, ca sa o inspecteze cu scrupul…". Trebuie sa
mai adaugam ca, la acea data, nici soselele nu erau pregatite sa
faca fata noului mijloc de transport. Amprenta automobilului nu
aparuse inca pe trupul civilizatiei, pe care o va face de
nerecunoscut in comparatie cu epocile precedente. Infruntând prin
urmare sosele impracticabile, echipajul a trecut eroic prin Ulm,
Salzburg, Amstetten, Viena, Pesta, Arad, Sibiu si de acolo, prin
Predeal, spre Posada. Nesomnul si dificultatile traseului
capotasera dinaintea entuziasmului, dinaintea emotiei intâlnirii cu
tara, dinaintea succesului! "Mergem câteva minute - drumul fiind
foarte drept - cu o iuteala de 64 km pe ora, si cei 21 de km. ce
despart Predealul de Sinaia ii facem in câteva minute. Deja am
lasat Sinaia in urma noastra si, dupa o cotitura, zarim in
departare turnul Castelului din Posada, luminat a giorno. Este
negresit o atentiune a bunei mele mume pentru mine… La 11 ore
seara, Mercedes intra in curtea Castelului in mijlocul
entuziasmului general. Cu noi era si muma-mea, care venise inaintea
noastra cu cumnatul meu Barbu Stirbey. O! ce dulce este
reintoarcerea la caminul parintesc!" Mai avea de parcurs 117 km
pâna la Bucuresti. Pe drum s-a petrecut un accident: "O femeie
venea cu o caruta cu boi si auzindu-ne, se cobori din car spre a
opri boii si a ne face loc; nenorocita cade insa in cap. O roata a
carului ii trece peste picioare si lesina. Noi ne oprim imediat,
cumnatul meu si cu mecanicul se grabesc a ridica pe nenorocita
femeie care-si revine in fire". Banuim ca motivul pentru care
femeia a cazut in cap a fost sperietura - cine mai pomenise o
trasura fara cai, care duduia si scotea fum?! - si ca la revenire
si-a facut cruce. In fine, la 7,50 seara, calatorii ajung cu bine
in Capitala, dupa doua ore si 45 de minute de mers. Inregistram
unul dintre primele elogii adresate firmei Daimler: "Tin a mai
spune inca o data ca masina mea Mercedes in tot parcursul sau de
1827 km n-a avut nicio stricaciune serioasa si face cea mai mare
onoare Casei Daimler". Se prea poate ca aceasta performanta
neobisnuita in epoca a tânarului print Bibescu, care cu siguranta a
trezit din somnolenta si banalitate saloanele protipendadei
bucurestene, sa fi aprins imaginatia Marthei Lahovary, pe atunci in
vârsta de 14 ani. Cine stie ce comparatii s-au ivit in mintea ei
cruda, dar saturata de lectura?! Un lucru este cert - curând s-au
logodit si s-au casatorit la biserica Domnita Balasa. Au locuit
câteva saptamâni in Palatul Brâncoveanu, "izvorul" Caii Victoriei,
apoi la Posada, departe de clevetirile puritanilor si ipocritilor
dâmboviteni. Nu inseamna ca nu reveneau in Bucuresti, macar din
placerea produsa de sfidarea unei aristocratii numai buna de
penelul lui Goya. In plus, Printului Bibescu ii placea tirul, din
1903 câstigând in fiecare an "Lantul Regelui", premiul pentru cel
mai bun tintas al "Societatii de dare la semn". Remarcat de Regele
Carol I, este rugat sa-i remita sahului Persiei, cu ocazia urcarii
pe tron, insigna "Steaua Dunarii". Conducându-si Mercedesul pe ruta
Paris-Bagdad-Teheran, insotit fiind de sotia sa si de scriitorul
Claude Aunet, se achita cu bine de aceasta misiune care s-a bucurat
de mare succes, mai ales la Paris. Claude Aunet a descris raidul in
cartea "Traversând Persia in automobil", iar Martha Bibescu in
volumul "Cele opt Paradisuri", care a insemnat si debutul ei
literar. Un an mai târziu, in 1906, spiritul de aventura era sa-i
fie fatal. Un martor ocular, aviatorul Andrei Popovici, ne-a lasat
lasat aceasta marturie: "In cadrul Expozitiei dedicata celor 45 de
ani de domnie a lui Carol I… tânarul nostru aviator George Valentin
Bibescu faptuia primele actiuni de popularizare in sprijinul
sporturilor aeriene. Facea, in public, ascensiuni cu balonul si
inlesnea, totodata, unora dintre privitori, luati din multime fara
criterii speciale de selectie, sa primeasca astfel "botezul
aerului", in care scop folosea balonul numit "România"… Printre
numerosii amatori care se imbulzeau pentru a fi acceptati la
ascensiune, i se infatisa un barbat modest imbracat, dar care fu
preferat inaintea tuturor, pentru ca ii deslusise in priviri o atât
de staruitoare ruga, incât simti ca, de buna seama, e vorba de un
om cu o pasiune fierbinte pentru vazduh. Incredintat ca "omul
descoperit in multime" putea deveni un emul care sa indrageasca pe
putinii oameni de aviatie din acele timpuri, Bibescu il trimise in
nacela si nu s-a mai oprit decât la 200 de metri deasupra parcului,
urmarit de privirile entuziaste ale multimii de pe prundisul
aleilor. Când sa coboare, pasagerul incepu sa tipe, precipitându-se
amenintator impotriva lui Bibescu: "Du-ma sus la Dumnezeu, nu ma du
jos la nevasta-mea!"
Deslusind primejdia de a fi
azvârlit peste bordul nacelei, Bibescu i-a aplicat sub barbie un
pumn zdravan, care l-a turtit pe primitor. Ajuns la sol, pasagerul
din nacela inca nu-si revenise. Dar iata ca o femeie isi face cu
greu loc prin multime si-l revendica: "Dati-mi barbatul, sunt sotia
lui!" Aceasta patanie l-a tinut o vreme pe Bibescu la sol. In 1908
intra in Masonerie, unde ajunge rapid in Consiliul Suprem, iar in
octombrie 1909 il invita pe Bleriot care, in fata unei multimi
imense, venita din toate colturile Vechiului Regat, va face o
demonstratie de maiestrie pe Hipodromul Baneasa.
Pâna la declansarea primului
Razboi Mondial, acest miting aviatic a fost evenimentul monden nr.
1 din România si totodata balonul de oxigen de care printul Bibescu
avea nevoie pentru a infiinta in 1912 Scoala de pilotaj de la
Cotroceni. La initiativa sa a luat fiinta "escadrila de
recunoastere", prima care a decolat vreodata in lume pe timp de
razboi, condusa de el personal in razboiul balcanic. "România
inainte de toate, iar România inseamna noi, românii. Credeti-ma,
avem pentru ce ne jertfi!" obisnuia sa le spuna elevilor sai.
Efectul acestui impuls moral nationalist, strain de demagogia celor
orgoliosi sau lasi, a rodit in razboiul de Intregire. Aflate sub
comanda printului Bibescu, cele doua escadrille de recunoastere ale
fortelor aeriene române au efectuat raid dupa raid asupra
pozitiilor germane, in conditii extrem de vitrege, pentru care
motiv ofiterii francezi din misiunea generalului Berthelot i-au
poreclit pe români "veselii maniaci ai sinuciderii"! Iata o porecla
de neconceput astazi… Dupa razboi, in 1929, George Valentin Bibescu
este primul om care traverseaza Sahara cu automobilul, plecând de
la Dakkar, cu punctul terminus Oran. Inaugureaza astfel un rally
celebru, care, exceptând anii razboiului, este organizat anual.
Numele sau este pronuntat aproape cu evlavie pe intregul Mapamond,
oamenii de pretutindeni asociaza unui nume faimos - Franta, un nume
putin sau deloc cunoscut: România. Si, din fericire, nu era
singurul care obliga la aceasta benefica asociere: George Enescu,
Constantin Brâncusi, Henri Coanda, Nicolae Titulescu, insasi sotia
sa Martha Bibescu il secondau cu brio. Daca nu ar fi fost razboiul
cu urmarile lui distrugatoare si antiromânesti, cu siguranta
România ar fi rivalizat cu Belgia… Acest patriot de exceptie si
fruntas mason, de mai multe ori Mare Maestru al Marei Loji
Nationale din România, s-a gândit ca isi poate servi tara si in
politica. A vrut sa candideze, conform traditiei familiei, pe
listele PNL. Un foarte interesant comentariu al Marthei Bibescu pe
marginea acestei intentii demonteaza in partile componente
mecanismul Destinului: "In 1931, când George a vrut sa candideze pe
lista liberala in alegerile partiale pentru Camera, bietul
I.Gh.Duca obiectase: - Totusi nu este cu putinta sa-l plebiscitam
pe George Bibescu!
Ascultându-mi sfatul, George
si-a retras candidatura invocând arsurile sale de gradul doi,
ranile sângerânde si cârjele in care era obligat sa
mearga.
Intriga urzita impotriva lui de
batrânii liberali a fost incununata de succes. Dar si Nemesis,
zeita razbunarii, a avut succes. Si cât de repede! Cine a fost ales
la Piatra-Neamt in iunie 1931, in locul lui George Bibescu?
Corneliu Zelea Codreanu. Iar Codreanu nu a dat ordin ca Duca sa fie
asasinat?…
1931 a fost un an de cumpana.
Arsurile si invaliditatea la care s-a referit principesa Bibescu
sunt consecintele unei aventuri intrate in istoria aviatiei. Ce s-a
intâmplat: in calitatea sa de presedinte al Federatiei Aeronautice
Internationale, printul a cautat sa impulsioneze performantele,
instituind atât "Cupa Bibescu", cât si zboruri de anvergura, pe
trasee anume alese pentru dificultatea lor tehnica. Un asemenea
zbor a fost cel din 10 aprilie 1931 catre Extremul Orient, mai
precis la Saigon. Avionul Fokker, având echipajul format din George
Valentin Bibescu, maiorul Traian Burduloiu, locotenentul Radu
Beller si mecanicul Hunt, a decolat de pe Aeroportul "Le Bourget"
din Paris pe ruta: Roma - Atena - Alep - Bagdad - Gwadar (unde,
pâna atunci, nu se mai avântase niciun echipaj românesc) - Jadpour
- Allahabad - Benares - Calcutta (unde trebuiau sa faca un popas de
trei zile) si de acolo sa continue drumul pâna la Saigon.
Accidentul s-a petrecut dupa Jadpour, in ziua de 17 aprilie, când o
ceata de vulturi a atacat avionul la o inaltime de 2.500 de metri.
In momentul aterizarii fortate, avionul a fost cuprins de flacari.
Ajunsi cu greu pe pamânt, membrii echipajului erau adevarate torte
vii. Trei, cu exceptia lui Radu Beller, au reusit sa stinga focul
care le ardea hainele si care le provocase arsuri de gradul doi.
Atentia si-a indreptat-o, firesc, asupra tânarului locotenent.
"George Valentin Bibescu - isi amintea maiorul Burduloiu - venise
si el intr-ajutorul lui Radu Beller, zbatându-se sa-i smulga
hainele arzânde, ceea ce i-a adus si lui grave leziuni pe mâini si
la unul din genunchi, de la care s-a intins flama si la celalalt
genunchi ca si la gamba unui picior." Le-au sarit in ajutor si
localnicii din Bhabua, satul lânga care aterizasera, care i-au
urcat intr-un tren sanitar. La Benares, unde au fost internati in
spital, locotenentul Beller a decedat. La 6 iunie 1931, deci
inaintea alegerilor parlamentare, la Mormântul Eroului Necunoscut
din Parcul Carol a avut lor, cu fast militar, cinstirea amintirii
lui Radu Beller si a jertfei sale pentru gloria aviatiei românesti.
In cuvântarea sa, Printul Bibescu a spus: "Am cunoscut cu acest
prilej pe cei mai extraordinari oameni pe care i-am intâlnit
vreodata in viata mea. O viata pe care nu mi-am petrecut-o nici in
birou, nici pe prispa casei de la Posada si nici pe strazile si
bulevardele oraselor. Ei bine, acei trei oameni cu care am trait
aventura din India au fost, si-i consider extraordinari!" Sunt
cuvintele unui luptator. Doua luni dupa accident a vrut sa intre in
politica. Patru luni mai târziu va strabate cu automobilul Europa
in lung si-n lat. Cu doi ani inainte de moarte, in februarie 1939,
a ajuns in Ciad pornind din Alger, deci traversând iarasi Sahara…
Aceasta, insa, a fost ultima sa aventura. Destinul a voit sa
aranjeze o coincidenta intre soarta tarii si soarta sa, a celui
care in Razboiul de Intregire cautase moartea cu lumânarea. Primele
semne ale bolii apar o data cu ocuparea Basarabiei si Bucovinei de
Nord de catre sovietici! Locuia pe strada Robert de Flers, fapt
care ii crea mari dificultati Marthei Bibescu, castelana de la
Posada si Mogosoaia, obligata sa faca aproape zilnic o naveta
obositoare, fiindca sanatatea sotului ei se deteriora rapid. Cum,
repetam, se deteriora si sanatatea României Intregite. "Legionarii
rosii" care subminau statul român si cautau eliminarea fizica a
tuturor celor care contribuisera la intregirea tarii, de la un
Nicolae Iorga pâna la taranul oarecare, il trecusera si pe printul
Bibescu pe lista neagra. Poate ca P.C.R. sa fie absolvit de
pacostea epurarii… Semnalul de inceput al cosmarului a fost
perchezitia minutioasa din dimineata zilei de 23 noiembrie 1940,
când bestiile au confiscat sau distrus documente si obiecte de mare
valoare, unele apartinând lui Napoleon si Domnitorului Bibescu. Din
fericire, Ion Antonescu a pus capat terorii si crimelor
"legionarilor rosii", care nu faceau deosebire intre legionarii
codrenisti si liberali sau taranisti. Pentru George Valentin
Bibescu era deja prea târziu. Internat la Spitalul Elias, sub
supravegherea prietenului sau, profesorul Daniel Danielopolu,
printul isi traia ultimele clipe inainte de reintâlnirea cu eroul
sau Radu Beller. "Jurnalul" Marthei Bibescu surprinde cu spaima
trecerea lui spre neant. Pentru data de 2 aprilie 1941 ea
mentioneaza: "George are cu 300.000 de globule rosii mai putin.
Vestea ma copleseste. El nu va sti nimic, nu trebuie sa stie. Ce
trista e o minciuna necesara, ce trist e sa ajungi sa te intrebi
daca pâna si tacerea e destul de muta". La 28 mai, printesa este
coplesita de prezenta glaciala a inevitabilului: "De ce nu pot
schimba locul cu George? Ar fi cu atât mai firesc ca eu sa fiu cea
care zace!" Singura multumire a fost vizita fiicei sale, Valentina
Ghica-Comanesti, care, aflând ca tatal sau este grav bolnav,
suferind de cancer pulmonar, a venit insotita de cei doi copii,
Ion-Nicolae si George Dimitrie Ghica. La 2 iulie Martha Bibescu va
nota: "George - astazi. La ora 10 si 20 agonia. Apoi moartea…Tot ce
am scris despre tine in aceasta zi, in care viata mea se sfârseste,
impreuna cu a ta, George…" Ce ar mai fi de adaugat?
EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).