CONTRIBUTII/ Elitele si arhitectura rezidentiala (I). Arhitecti, artisti si decoratori

Narcis Dorin Ion este directorul Muzeului National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat cu tema Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române (sec. XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan Theodorescu. Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris. Lucrarea urmeaza sa apara la Editura Oscar Print, in primavara anului 2010. Publicam, incepand cu acest numar, ample fragmente.

Lucrarea Elitele si arhitectura rezidentiala in tarile Române (sec. XIX-XX) isi propune sa prezinte un subiect mai putin abordat pâna acum in istoriografia româna: cel al fostelor resedinte boieresti din România, cladiri care au inceput sa apara in spatiul nostru inca din secolul al XVI-lea si care au cunoscut perioada de maxima inflorire in cel de-al XIX-lea veac. De la primele exemplare de arhitectura civila care se mai pastreaza astazi in forma lor originara - si exemplele cele mai elocvente sunt curtea boiereasca de la Golesti sau palatele brâncovenesti de la Potlogi si Mogosoaia - si pâna la cladirile edificate in secolul al XIX-lea in stil eclectic, toate aceste cladiri demonstreaza, in fond, europenitatea noastra.

In special din a doua jumatate a veacului XIX, elita politica si aristocratica româneasca a incercat - si a si reusit - o racordare la modelele de civilizatie europeana, aceasta fiind o perioada fasta in care reprezentantii marilor familii boieresti si-au construit pe proprietatile lor de la tara palate si conace ce imitau, in general, stilurile arhitectonice la moda in Occidentul acelor vremuri. S-au ridicat astfel sute de conace boieresti, cele din Moldova imitând stilul neoclasic, foarte des intâlnit in Rusia tarilor, in timp ce cladirile din Muntenia s-au inspirat de la modelele occidentale, majoritatea comanditarilor facându-si studiile in Apus, unde au putut admira marile resedinte nobiliare si fastul vietii desfasurate in ele. Franta a fost modelul cel mai des imitat, multi arhitecti francezi realizând numeroase cladiri care au transformat Bucurestiul in epoca - pe buna dreptate - "Micul Paris", iar domeniile de la tara s-au imbogatit si ele cu cladiri realizate in stil eclectic francez, dupa proiectele acelorasi arhitecti occidentali. Un cunoscator in materie, el insusi mare aristocrat, Constantin Argetoianu, nota in Memoriile sale ca "evolutia si modernizarea protipendadei bucurestene se savârsise deja si oamenii cu dare de mâna isi organizasera traiul si casele dupa normele si moda Parisului".

Dupa Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774 Tarile Române inregistreaza desfiintarea monopolului turcesc si o intensificare a schimburilor comerciale cu Rusia si cu tarile apusene, cu consecinte pozitive asupra mentalului colectiv al societatii. Concomitent s-au intarit si legaturile politice si culturale cu strainatatea - aproape inexistente pâna atunci -ce a oferit elitelor politice românesti, selectate in majoritate din rândul boierimii, modele noi de viata, care nu se putea transpune decât nou ideal de confort material.

Incepând cu prima jumatate a celui de-al XIX-lea veac, elitele politice si aristocratice din Tarile Române au incercat - si, in mare masura, au si reusit - o racordare la modelele de civilizatie europeana, aceasta fiind o perioada fasta in care reprezentantii marilor familii boieresti si-au construit pe proprietatile lor de la orase sau de la tara palate si conace care imitau, in general, stilurile arhitectonice la moda in Occidentul acelor vremuri. S-au ridicat, astfel, nenumarate conace boieresti, cele din Moldova imitând stilul neoclasic, foarte des intâlnit in Rusia tarilor, in timp ce cladirile din Muntenia s-au inspirat de la modelele apusene, majoritatea comanditarilor facându-si studiile in Occident, unde au putut admira marile resedinte nobiliare si fastul vietii desfasurate in ele. Franta a fost modelul cel mai des imitat, multi arhitecti si artisti francezi realizând numeroase cladiri care au transformat Bucurestiul in epoca - pe buna dreptate - in "Micul Paris", iar domeniile din provincie s-au imbogatit si ele cu cladiri realizate in stil eclectic francez. Un cunoscator in materie, el insusi mare aristocrat, Constantin Argetoianu, nota in Memoriile sale ca "evolutia si modernizarea protipendadei buucrestene se savârsise deja si oamenii cu dare de mâna isi organizasera traiul si casele dupa normele si moda Parisului".

La inceputul secolului al XIX-lea se impunea ca o necesitate pentru cele doua provincii românesti - Tara Româneasca si Moldova - crearea unei infrastructuri si modernizarea oraselor, in special a celor doua capitale, prin realizarea unor lucrari cu caracter edilitar si de sistematizare urbanistica, dar si prin construirea unor edificii publice sau private dupa modelele apusene. Aceste lucrari sunt incredintate cu precadere unor arhitecti ("arhitectoni" - cum se numeau in epoca) sau ingineri straini, provenind mai ales din spatiul german si austriac.

***

Mult inainte de modernizarea Bucurestiului, la finele secolului al XVIII-lea Iasiul inregistra mai multe exemple notabile de arhitectura rezidentiala, acum construindu-se primele palate amintite in memoriile calatorilor straini. De pilda, la 1 decembrie 1788 maresalul principe de Ligne - ajuns la Iasi si gazduit in casa lui Iordache Cantacuzino-Pascanu, cladita in 1780 - ii scria printului Kaunitz ca este "incartiruit intr-unul din acele superbe palate pe care boierii le zidesc in gustul oriental si din care mai bine de 150 se ridica deasupra celorlalte cladiri ale Capitalei Moldovei". Un alt pelerin prin Iasii acelor vremi, Andreas Wolf, medicul mitropolitului Iacob Stamati, aprecia palatul lui Scarlat Sturdza ca fiind "foarte frumos, dupa gustul european cel mai rafinat, cum nu se mai gaseste altul in Iasi".

Dintre arhitectii straini care au lucrat la Iasi, s-a remarcat in prima jumatate a secolului al XIX-lea austriecii Johann si Gustav Freywald. Numele lui Johann Freywald este atestat documentar pentru prima data intr-un hrisov al Divanului Moldovei, care preciza ca "Ioan Freywald, arhitecton si inginer, se afla venit in Moldova din stapânirea Chesare Craestii Imparatii de la anul 1802 si urmeaza mestesugul arhitectoniei si inginerlacului de la 1803 si i s-au facut leafa de 150 lei pe luna".

De altfel, acesta a mai lucrat si pentru alti mari boieri din Iasi, la 13 mai 1814 1814 el fiind arhitectul comisului Iancu Bals si realizând un frumos arbore genealogic al ilustrei familii boieresti. Cum Johann Freywald lucrase un an la restaurarea manastirii Neamt, Mitropolia Moldovei il angajeaza in 1833 sa realizeze primele planuri ale Catedralei Mitropolitane din Iasi, ramânând arhitectul Mitropoliei pâna la 16 august 1837. In 1835, Eforia Scoalelor din Iasi a incheiat un contract cu Johann Freywald in valoare de 11.184 lei pentru repararea caselor lui Petrache Cazimir, care fusesera cumparate pentru Academia Mihaileana.

Johann Freywald desfasurase o bogata activitate ca inginer si arhitect si in Bucuresti, el fiind numit in 1815 in functia de arhitect al Capitalei, in care a ramas pâna in 1858. Al doilea arhitect al Capitalei a fost austriacul Josef Hartl, numit la 4 octombrie 1816 si care trebuia sa se ocupe si cu "privegherea" constructiilor noi. Impreuna cu Freywald, Hartl a incheiat in 1820 un contract pentru pavarea principalelor strazi din Bucuresti, timp de 12 ani, lucrarile incepând cu Podul Mogosoaei. Remarcam aici dorinta domnitorului Alexandru Sutu de modernizare a Capitalei si faptul ca - in lipsa unor arhitecti români - se apeleaza la serviciile unor ingineri si arhitecti straini (germani, austrieci sau rusi in prima jumatate a veacului al XIX-lea) stabiliti in Tarile Române. In acelasi an, Freywald s-a angajat, impreuna cu ginerele sau Udritski, sa restaureze in doi ani patru poduri domnesti din Bucuresti - Podul Târgului de Afara (Calea Mosilor), Podul Mogosoaei (Calea Victoriei), Podul Calicilor (Calea Rahovei) si Podul Serban Voda (Calea Serban Voda) - dar lucrarea a fost abandonata din cauza revolutiei lui Tudor Vladimirescu.

Prima mentiune despre activitatea lui Johann Freywald in Bucuresti o intâlnim in pitacul emis de domnitorul Tarii Românesti Ioan Gh. Caragea la 18 martie 1815: "Dumneata Fainvrah (Freywald - n.n.), inginerule si arhitectone, fiindca acuma este vremea de a se pune in lucrare chibzuirea ce au facut dumnealor velitii boieri prin anafore pentru matca Dâmbovitei; de aceea te orânduim si pe dumneata ca, impreuna cu ceilalti orânduiti de Domnia mea, sa mergeti la matca Dâmbovitei, facând urmare intru tocmai precum dumnealor boierii au gasit cu cale prin mai sus numita anafora".

In 1819 arhitectul Freywald este insarcinat de domnitorul Alexandru Sutu cu realizarea planurilor pentru ridicarea unei noi Curti Domnesti pe locul celei arse in noaptea de 21/22 decembrie 1812 Planurile arhitectului nu au putut fi concretizate din cauza evenimentelor tulburi ale anilor 1820-1821. In 1822 - dupa esecul revolutiei lui Tudor Vladimirescu - vechiul palat domnesc a fost renovat, ocazie cu care pictorul italian Giacometti decoreaza interioarele cladirii cu fresce reprezentând zeii Olimpului. Renovarea palatului - realizata de arhitectul Hartl, dupa parerea lui V.A. Urechia - a adus cu sine si construirea celor doua portaluri monumentale deasupra carora se gaseau doua grupuri statuare.

Cel de-al doilea arhitect Freywald care a lucrat exclusiv in tara Româneasca este Julius Freywald, a carui activitate s-a desfasurat in deceniile V si VI ale veacului al XIX-lea, si a constat in restaurarea mai multor manastiri. Julius Freywald a facut parte din echipa de arhitecti restauratori condusa de austriacul Johann Schlatter, care au fost insarcinati de domnitorul Gheorghe Bibescu sa restaureze manastirile importante ale Olteniei: Bistrita, Hurezi, Arnota, Tismana, Dealu, Cozia sau Curtea de Arges. Numele lui Julius Freywald este pomenit in inscriptia de la Manastirea Bistrita din Vâlcea, ale carei chilii au fost construite intre anii 1846 si 1855, lucrarea fiind continuata si in timpul domnitorului Barbu Stirbey, fratele lui Gheorghe Bibescu. "Proiectele acestor cladiri - glasuieste inscriptia - s-au alcatuit si esecutat prin arhitectii cladirilor manastiresti Ioan slater, Scarlat Benis, ajutor Iuliu Fraivald". Julius Freywald a mai lucrat la restaurarea manastirilor Dealu din Târgoviste (1851) si Arnota (1852-1856).

Una dintre importantele lucrari ale arhitectului Julius Freywald din Bucuresti este construirea in 1855 a celei de-a treia cladiri a Spitalului Brâncovenesc, intre strazile Bibescu Voda si Ulita Sfatului. De asemenea, Julius Freywald a construit mai multe case boieresti in Bucuresti, azi disparute in mare parte: casa Brâncoveanu din Calea Serban Voda, casa camarasului Filip Lens din Calea Victoriei (ulterior transformata de arhitectul Ion Mincu), casa Villara, casa baronului Meitani din Calea Victoriei si casa Balaceanu din Ulita Franceza, casa agai Alecu Conduratu (1847) si casa lui Dimitrie Boiarolu din mahalaua Gorgani (1858).

Cel de-al arhitect Freywald, cu o activitate intensa in Iasiul primei jumatati a secolului al XIX-lea, este Gustav Freywald, care a inzestrat capitala Moldovei cu doua edificii emblematice: Catedrala Mitropolitana (1833) si Palatul Rosetti-Roznovanu (1832). Dintre resedintele cladite la inceputul secolului al XIX-lea de reprezentantii marii boierimi a Iasiului s-a pastrat pâna in zilele noastre palatul ridicat de familia Rosetti-Roznovanu, care gazduieste azi Primaria orasului. Vistiernicul Iordache Rosetti-Roznovanu (1764-16 februarie 1836), fiu al lui Neculai Rosetti-Roznovanu si al Smarandei Hrisoscoleu, devenit spre sfârsitul vietii chiar presedinte al Divanului Domnesc, a mostenit de la tatal sau o avere uriasa care i-a permis sa isi construiasca doua palate - la Iasi si la Stânca-Roznovanu - care au ramas in memoria contemporanilor prin balurile uluitoare desfasurate aici. Un urmas al sau, Radu Rosetti, isi amintea ca vistiernicului "ii placea sa tie casa mare si sa desfasure un lux deosebit".

Cum vechile case ale familiei Rosetti-Roznovanu - unde fusese primit in iarna anului 1805, cu mare fast, feldmaresalul rus Rumiantev - arsesera in 1827, vistiernicul Iordache Rosetti-Roznovanu i-a solicitat in 1830 arhitectului Gustav Freywald realizarea planurilor unui nou palat, a carui constructie a fost terminata in 1832 si a stârnit invidia domnitorului Mihail Sturdza. Pristav al lucrarii era Alecu Stere sau Steriade, de obârsie grec, iar vataf al Curtii era aga Vasile Bosie. Inaugurarea palatului a avut loc in ziua de Sfântu Gheorghe a anului 1832, printr-un mare bal despre care a relatat presa vremii.

Ca elemente de decoratie pentru vechiul palat Roznovanu - pierdute in urma transformarii radicale a cladirii de la afârsitul secolului al XIX-lea, pentru a deveni resedinta a principelui Ferdinand - remarcam impodobirea frontispiciului cu statuile zeitei Diana si a zeului Apollo ce incadrau blazonul familiei Roznovanu, in timp ce grilajul gardului imprejmuitor era decorat cu statuile altor zeitati: Minerva, Hercule, Atlanta si Marte. Porticul palatului avea coloane din stuc-marmura, interioarele apartamentelor au fost pictate de Ludovic Stawski iar pictura paraclisului purta semnatura lui Ion Balomir.

Vândut Primariei orasului Iasi la 9 ianuarie 1891, pentru suma de 300.000 lei, in urma unor negocieri purtate de primarul Vasile Pogor cu Nunuta Roznovanu, ultimul proprietar al cladirii - care va muri in acelasi an, la 18 decembrie, in chiar fostul sau palat - cladirea a fost achizitionata de stat pentru a fi transformata in resedinta princiara. In 1894, Ministerul Domeniilor l-a insarcinat pe arhitectul francez Paul Gottereau cu reamenajarea interioarelor (numai la etaj palatul avea saptesprezece camere, iar la parter oaspetii erau coplesiti de monumentalitatea vastului hol al scarii principale strajuit de zece coloane din stuc-marmura), pentru a obtine confortul dorit de suverani, dar si cu modificarea fatadei cladirii careia trebuia sa i se ridice inca un etaj mansardat.

Palatul fusese vazut de principii mostenitori Ferdinand si Maria in 27 martie 1894, cu prilejul unei vizite la Iasi dar viitoarei regine nu i-a placut imprejurimile cladirii, agreând mai mult ideea unei case pe bulevardul Copou. In cele din urma, lucrarile de transformare si modernizare a palatului au fost incredintate - in urma unei licitatii - arhitectului George Mandrea, care s-a si apucat de lucru la 29 mai 1895. santierul va primi vizita rgelui Carol I si a arhitectului Steriadi, in 22 octombrie 1897, suveranul declarându-se multumit si felicitându-l pe Mandrea pentru "maiestria cu care a executat lucrarile de arta din sala coloanelor". Cu toate acestea, palatul nu va fi folosit ca resedinta princiara, regina Maria preferând sa il schimbe cu casa lui Dumitrache Cantacuzino-Pascanu de pe Copou, unde era sediul Corpului IV de Armata, ce se va muta - in urma tranzactiei - in fostul palat Roznovanu de pe Ulita Mare (Calea Unirii de azi).

Din volumul in pregatire la Editura Oscar Print