CRONICA LITERARA/ Pariul unui prozator: 1 X 2
Autor:
Daniel Cristea Enache
20.01.2010
Dan Lungu este tipul de autor care, cu fiecare
carte, incearcă să se reinventeze. Până acum i-a reuşit. După
debutul prozastic cu Cheta la flegmă (povestiri remarcabil
decupate in materialul social, in coordonate naturaliste,
pre-"mizerabiliste"), a schimbat formula o dată cu romanul Raiul
găinilor (pe muchea subţire dintre anecdotic şi fantasmatic), a
revenit apoi la genul scurt cu Băieţi de gaşcă (de un
realism tot minuţios, dar mai luminos şi mai aerisit) şi a câştigat
definitiv publicul prin best-seller-ul Sunt o babă
comunistă! (scris după o reţetă sociografică aducătoare de
succes).
Trec peste volumaşul de poezie
al inceputului editorial absolut, ca şi peste piesele de teatru şi
cercetările sociologice fructificate in cărţi de profil, pentru a
vedea in ce constă noul pariu in proză al acestui autor polivalent,
"multilateral dezvoltat".
Cum să uiţi o femeie*
pare să fi fost scris nu atât pentru gustul mai romanţios al
publicului larg (căruia i se oferă totuşi un titlu pe măsură), cât
pentru pretenţiile inalte ale severilor critici şi cronicari
literari. Unii dintre aceştia au considerat Sunt o babă
comunistă! drept un compromis de factură comercială ce
subliniază apăsat succesul crescând al unui scriitor, literar,
diminuat. După principiul vaselor comunicante, pe măsură ce un
autor român are impact pe o suprafaţă mai mare, cercul restrâns al
criticilor autohtoni tinde să-l rejecteze; şi invers, când este
maxim apreciat de câţiva rafinaţi cunoscători, se vede complet
ignorat de masa cititorilor obişnuiţi...
Pariul lui Dan Lungu este, acum,
să impace aceste două sfere, cu plăceri mai simple şi exigenţe mai
complexe. O poveste de dragoste (consumată), istoria de neinţeles,
şi totuşi atât de obişnuită, a unui bărbat părăsit de o femeie este
feliată, partajată, procesată şi organizată intr-un adevărat
ansamblu compoziţional. Căutând story-ul, cititorul mediu şi
fanii ne-critici ai romancierului vor fi derutaţi; poate şi
dezamăgiţi. Istoria lui Andi cu Marga nu e prezentată linear, cu
accente emoţionale şi acute melodramatice. Nu apar scene picante,
iar portretizările mai suculente lipsesc. In pofida unor fragmente
mai sordide, inclusiv realismul pe care-l căutăm inconştient
in orice ficţiune romanescă este subţiat şi "fluctuant", oscilând
după cardiograma indrăgostitului părăsit.
Dacă autorul nostru şi-ar fi
propus să dea exclusiv romanul unui sentiment, după dispariţia
minunăţiei feminine care l-a provocat, interioritatea psihologică
şi morală ar fi reprezentat terenul de observaţie şi condensare
epică. Dan Lungu complică suplimentar desenul cărţii, schema ei de
articulare, lucrând pe două planuri şi cu două identităţi ale
aceluiaşi protagonist masculin. Astfel, capitolele cu număr impar,
scrise la persoana I singular, il "rulează" dinlăuntru pe un Andi
care tocmai a fost părăsit de Marga şi incearcă să inţeleagă de ce.
In schimb, capitolele cu număr par, redactate la persoana a III-a,
il arată pe acelaşi Andi văzut de un narator atent, şi pus in
ipostaze sociale inedite, alături de nişte
pocăiţi.
Cum să uiţi o femeie nu
este insă un roman paranormal, cum ar putea crede cititorul după ce
a descoperit (in a doua treime a cărţii) că personajul fără nume
din capitolele cu numere "cu soţ" este unul şi acelaşi cu
personajul cu nume din capitolele cu numere "fără soţ". Dacă,
iniţial, figura 1 a Andi şi figura 2 a X, iar apoi, se observă că X
a Andi, rămâne să ne explicăm raportul dintre 1 şi 2. Lucrurile se
precizează progresiv şi se clarifică intru totul in finalul acestei
cărţi complicate, dar nu foarte. Şi cititorul de plăcere, şi
criticul datoriei literare răsuflă uşuraţi. 2 vine, in bună ordine
temporală şi cauzală, după 1. Povestea lui Andi subit părăsit de
Marga şi incercând să inţeleagă motivul rupturii se intretaie
coerent cu povestea aceluiaşi Andi părăsit de o bucată de vreme de
aceeaşi Margă, şi care incearcă s-o uite.
Abilitatea in aplicarea acestei
strategii, ce sparge şi diferenţiază stilistic-emoţional naraţia,
nu exclude componenta de dificultate: pentru autorul insuşi. E
drept că, după algoritmul său, pot fi paginate tot felul de evocări
şi confesiuni colaterale. Povestea lui Set, pastorul
fraţilor şi binefăcătorul lui Andi 2, ocupă două capitole.
Amintirile din copilărie ale Margăi, accesibile prin rememorările
lui Andi 1, se intind şi ele intr-un mod convenabil pentru
romancier. Planurile fiind jucate in două dimensiuni temporale, ele
pot fi subdivizate şi mai departe, incorporând diferite fragmente
de realitate, de realităţi individuale asociate in fluxul
memoriei.
Greutatea, pentru Dan Lungu, a
fost aceea de a devoala fiecare dintre cele două "sectoare" mari
ale romanului intr-un mod gradat şi controlat, fără a livra un
moment, un punct de cotitură inainte ca acestea să fi fost deja
parcurse! Altfel spus, lucrând in sectorul 2 al capitalei sale
ficţionale, el a invăluit la inceput lucrurile şi faptele, pentru
ca lectorul să nu facă prea devreme identificarea personajului cu
Andi. Şi, pe de altă parte, lucrând in 1, a trebuit să procedeze cu
mare atenţie, pentru a nu face vreo referire la secvenţe survenite
abia ulterior, in 2. "Le combinam până ameţeam", povesteşte Marga,
intr-o amintire din copilăria proprie trecută in rememorarea lui
Andi, despre ritualul imbrăcării rochiţelor, pantofiorilor şi
ciorăpeilor. Aşa zicând, şi Dan Lungu combină, extrage şi
reintroduce elementele din puzzle până zăpăceşte cititorul;
numai că el, autorul prestidigitator, işi păstrează luciditatea
proiectivă şi atenţia la detalii. Tehnic şi "tactic", Cum să
uiţi o femeie e un roman ireproşabil.
Să vedem insă cum se inserează
şi se reinserează materia epică in schema bine gândită şi in
algoritmul funcţional. Deşi centrul de greutate ar fi fost normal
să cadă pe evoluţia lui Andi (depăşind ruptura şi devenind un
altul), pagini la fel de bine realizate sunt cele cu comunitatea
pocăiţilor pe care şi eroul, şi cititorul o descoperă cu
surpriză. Nu e vorba de o miză mai "inaltă", a problematicii
religioase. Dragostea ta pentru femeia care te-a
părăsit este mai intensă decât seninătăţile dobândite ale membrilor
paşnicei biserici. Dar faptele şi gesturile acestora, replicile
unor foşti păcătoşi care au căpătat, in timp, candoarea unor copii
mari, punctele şi liniile lor de incidenţă cu societatea, cu
realitatea in sensul ei contondent, creează o microlume mai
consistentă, literar, decât cea a tribulaţiilor amoroase. Romanul
unui sentiment "privat", iniţiat in 1, incepe să apară ca destul de
şters prin comparaţie cu romanul, tot mai reliefat artistic, al
credinţei impărtăşite in 2.
Are mai puţină relevanţă dacă
autorul a fost de la inceput conştient de acest proces sau cartea
l-a obligat cumva, din interiorul scrierii ei, să il marcheze. Cert
este că ambele planuri câştigă semnificativ şi expresiv din
paralelismul in care se inscriu. Iniţial, "fraţii" ne par
completamente duşi, mai ales dacă ne gândim la necazurile
sentimentale ale tinerei generaţii virile. Ulterior, dimpotrivă,
suferinţele din dragoste ale lui Andi şi ale oricui altcuiva par o
biată treaptă pe drumul spre adevărata Iubire. Momentul revelaţiei
a fost bine cântărit de romancier, dovadă că e surprins şi
focalizat in cel mai puternic capitol al cărţii. Câteva fragmente
edificatoare: "Pielea ii atârna umedă şi rece, ca o haină de
ploaie. Inima se liniştise şi cămaşa era udă. Creierul işi invârtea
pistoanele alert. Imagini şi voci se involburau. Frânturi. Aşchii.
Coincidenţe. Intâmplări stranii. Magmă pestriţă. Logici
zvârcolindu-se ca şerpii. Un fulger luuuuung, contorsionat. Spaimă.
Dacă Dumnezeu există, acesta nu era decât inceputul. Dacă oamenii
aceia nu erau nebuni, acesta nu era decât inceputul. Inima i se
chirci, speriată. El Ii va da un deget şi Dumnezeu va lua toată
mâna. El va face un pas şi Dumnezeu o mie. (...) Nuuuuuuuuuuu! Nu,
nu, nu! NU! NUUU! Ei bine, da! Da, viaţa lui era viaţa lui. Da,
voia să fumeze. Da, ii plăcea să bea! Ei, şi!? El ce se băga? Care
era Treaba lui? De ce-Şi vâra nasul acum? Il intrebase dacă vrea să
se nască? Nu! Atunci de ce avea pretenţii? De ce-L incolţise? De
ce-I băga sula-n coaste? Unde mai era alegerea lui? De ce-L forţa?
Unde-i era libertatea? Nu erau decât minciuni? Poveşti pentru
fraieri? Dacă nu, de ce Il vâna? De ce-I punea pistolul la tâmplă?
Să-L lase in pace! Să plece! Să caute pe altcineva! Da, el voia să
păcătuiască! Să injure! Să i-o tragă Margăi! Să-l prindă sfârşitul
lumii pe WC. Da, ştia ce-l aşteaptă. Da, voia să meargă in iad, ei
şi!? Pentru o veşnicie, ei şi!? Era viaţa lui, să-l lase in pace!
Dacă voia oameni fără păcat, trebuia să Şi-i facă! Trebuia să-I
intrebe dacă vor să se nască! Să-I lase să aleagă. Atunci, când
conta, nu acum! Corpul ii inţepenise. Inima era o bilă de piatră.
Lovea masa cu pumnii. Şi cu fruntea. Scâncea. Mârâia. Lăsa saliva
să-i curgă. Din nou, frica. Un năvod aruncat in carne. Peşti
congelaţi. Ştia. Ştia că ştie." (pp. 344-346).
Andi 1 devenit Andi 2,
simpaticul şi superficialul jurnalist părăsit impardonabil de o
"bunăciune" ca Marga, pare in aceste pagini dinspre final posedat
de Diavol. Un indiciu al derutei lui este şi plasarea aiuritoare a
majusculelor pronominale. Ele ar trebui să-L evidenţieze, in text
şi in viaţă, pe Dumnezeu, dar aici se revarsă haotic şi peste
bieţii oameni...
Nu ştiu cum a rezolvat autorul
problema pur personală şi netransferabilă ficţional a credinţei. Ca
mai vechi cititor şi critic al lui, pot spune insă cu certitudine:
abia cu acest al treilea roman, subtil şi substanţial, riscant, dar
nu şarjat, situat la alt nivel decât precedentele, Dumnezeu i-a pus
lui Dan Lungu mâna-n cap.
*) Dan Lungu, Cum să
uiţi o femeie, roman, Editura Polirom, Iaşi, 2009, 392
p.
DANIEL CRISTEA-ENACHE (n.
19 februarie 1974) este conferentiar universitar la Facultatea de
Litere, Universitatea Bucuresti si consilier editorial la Editura
Polirom. A tinut cronica literara in Adevarul literar si
artistic (1997-2005), apoi in Romania literara
(2005-2009). Colaborari la Cultura, Suplimentul de
cultura, Idei in dialog, Bucurestiul
cultural,Caiete critice, precum si la ziarele
Evenimentul zilei si Adevarul. Are o rubrica la Radio
Romania Cultural si una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctor
in Filologie (summa cum laude) al Universitatii Bucuresti,
cu o teza despre Ion D. Sirbu. Volume publicate: Concert de
deschidere (Premiul de Debut al Romaniei literare,
Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania si Premiul
"Titu Maiorescu" al Academiei Romane); Ileana Malancioiu,
Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;
Sertarul Scriitorului Roman. Dialoguri pe hartie;
Bucuresti Far West. Secvente de literatura romana; Un om
din Est (Premiul pentru Critica si Istorie Literara al
Asociatiei Scriitorilor Bucuresti); Convorbiri cu Octavian
Paler; Timpuri noi. Secvente de literatura romana.