Euroins a vandut 400 de polite de asigurare impotriva imbolnavirii cu AH1N1

Autor: Angela Placinta 24.01.2010
Euroins, companie de asigurari a grupului bulgar Eurohold, care a lansat in urma cu doua saptamani un produs de asigurare pentru acoperirea cheltuielilor in cazul imbolnavirii cu virusul AH1N1, a vandut pana in prezent peste 400 de astfel de polite. Aceasta asigurare este o clauza suplimentara la asigurarea de accidente, iar prima se ridica la 45 de euro pe an. "Polita intra in vigoare la sapte zile de la semnare. Pana acum nu am platit nicio despagubire", a declarat Cristi Dascalescu, directorul de marketing al Euroins. Recent asiguratorul a extins valabilitatea politei si in strainatate, prima fiind de 70 de euro in acest caz. Asigurarea impotriva gripei noi acopera cheltuielile cu spitalizarea in cazul imbolnavirii cu virusul AH1N1 in limita a 20 de euro pe zi, pentru maximum 45 de zile. De asemenea, compania plateste cheltuielile cu covalescenta de dupa spitalizare in limita a 15 euro pe zi, pentru cel mult 60 de zile. In cazul decesului asiguratului despagubirea este de 5.000 de euro.