Pariuri de 4.000 de euro pe indicele Dow Jones

Ziarul Financiar 24.01.2010

  • Contractele futures pe indicele american Dow Jones Industrial Average (DJIA), lansate vineri pe Bursa din Sibiu, au facut vineri obiectul unor tranzactii in valoare de 413.000 de lei (circa 100.000 de euro), fiind tranzactionate 40 de astfel de contracte.
  • Sumele investite efectiv reprezinta circa 4.000 de euro, in conditiile in care investitorii trebuie sa plateasca o marja de 400 de lei pentru achizitia unui contract in valoare de 10.321 de lei. Marja pentru contractele futures pe indicele Dow Jones variaza in functie de valoarea contractelor. Daca valoarea contractului scade in intervalul cuprins intre 9.000 de lei si 10.000 de lei, marja se reduce la 360 de lei.
  • La finele sedintei de vineri pe piata din Sibiu erau 20 de pozitii deschise pe contractele DEDJIA cu scadenta in luna martie. Pozitiile ramase deschise sunt extrem de riscante, din cauza ca Bursa din Sibiu se inchide la doar 45 de minute dupa deschiderea celei americane, iar vineri indicele Dow Jones a scazut cu 2% pana la 10.172 de puncte. Astfel, cei care au pariat vineri pe cresterea pietei americane ar putea iesi astazi cu pierderi semnificative.
  • Firma de brokeraj WBS Securities va fi, de luni, market maker pe contractele futures cu activ suport pe indicele Dow Jones, a declarat Cristian Sima, presedintele Consiliului de Administratie al firmei de brokeraj. "De luni vor fi tot timpul, atat la cumparare, cat si la vanzare, ordine de cate 50 de contracte pe Dow Jones, la diferenta de 3-4 puncte, in functie de cum o sa evolueze si piata americana", a afirmat Sima.