Exclusiv online: Unde e mai bine sa-ti faci cumparaturile la sfarsit de saptamana, in hipermarket sau in supermarketul de cartier?

Autor: Mihaela Popescu 27.01.2010

Desi sunt mai la indemana clientilor datorita proximitatii, supermarketurile de cartier pierd lupta in fata hipermarketurilor in Bucuresti in weekend, cand fiecare familie isi face grosul cumparaturilor saptamanale, pentru ca preturile la produsele de larg consum sunt vizibil mai reduse in magazinele cu suprafete mari, iar promotiile sunt mai numeroase.

De exemplu, cu 50 de lei poti cumpara 5 kilograme de detergent Ariel dintr-un hipermarket din Capitala, pentru ca produsul se afla acum la promotie. Intr-un supermarket de cartier iti trebuie 60 de lei ca sa cumperi patru kilograme dintr-un produs identic.

La lapte, comparand doua produse similare din cataloagele retailerilor, Brenac si Zuzu, pretul in supermarket este cu circa 9% mai mare decat intr-un hipermarket. O diferenta similara, intre 5% si 15%, este si la preturile produselor din carne (de exemplu, puiul grill preparat in magazine sau cotletul de porc).

Retailerii spun ca hipermarketurile au o putere de negociere mai mare cu furnizorii pentru ca achizitioneaza cantitati foarte mari, astfel incat pot veni pe piata cu cele mai mici preturi.

Clientii spun ca prefera hipermarketurile datorita varietatii.

"Prefer sa fac cumparaturile de sfarsit de saptamana in hipermarketul din cartier pentru ca pot sa aleg dintr-o gama mult mai larga de produse, sunt promotii de weekend de care pot profita si articolele, in general, sunt mai ieftine decat in supermarketul de la colt", spune Dana P, o bucuresteanca in varsta de 26 de ani. Cat lasa in hipermarket in weekend? "Cel putin 200 de lei si nu mai mult de 400 de lei, pentru doua persoane".

In weekend, cele mai mari hipermarketuri din Capitala isi dubleaza traficul de vizitatori, care in cursul saptamanii este de 30.000-35.000 de persoane zilnic.