CONTRIBUTII/ Elitele si arhitectura rezidentiala (II). Palatele Beizadelei Vitel

Autor: Narcis Dorin Ion 27.01.2010

Narcis Dorin Ion este directorul Muzeului National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat cu tema Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române (sec. XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan Theodorescu. Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris. Lucrarea urmeaza sa apara la Editura Oscar Print, in primavara anului 2010. Publicam fragmente din aceasta lucrare.

Un alt inginer si "arhitecton" care a lucrat in Iasi in prima jumatate a celui de-al XIX-lea veac a fost rusul Nicolai Singurov. Prima atestare documentara a activitatii lui Singurov la Iasi este contractul din 29 aprilie 1831 incheiat cu logofatul Dumitru Sturdza pentru repararea caselor acestuia din Iasi. Cei patru semnatari ai contractului - Nicolai Singurov, Andrei Rosnvai, Georg Haimal si Georg Bistrai Ianos, arhitecti - se obligau, in calitatea lor de arhitecti, sa dea "la cinstita mâna dumisale boierului vel logofat Dumitru Sturdza, precum sa fie stiut ca ne-am alcatuit cu dumnealui a-i face tot meremetul trebuincios cu toti mesterii nostri, adica pietrari, teslari si salahoria casele dumisale ce le are lânga Sf. Ilie". Observam ca arhitectii lucrau cu o intreaga echipa de mesteri specializati, ai angajându-se sa faca reparatii generale casei in termen de patru luni, in schimbul sumei de 20.000 lei si 40 merte papusoi graunte de iarna. Arhitectii au primit o arvuna de 1.000 lei iar contractul a fost intarit de Consulatul rus la 30 aprilie 1831. Din motive probabil obiective, cei patru mesteri nu si-au putut onora lucrarea la termenul stabilit si s-au vazut nevoiti, la 18 aprilie 1832, sa puna "amanet in cinstitul Consulat al Imparatiei Rusiei toate scrisorile caselor din Tataresti, ce sunt ale mele Georg Bistrai Ianos". Despartindu-se de colegii sai, Nicolai Singurov - care in 1833 era capitan in armata rusa si venise la Iasi odata cu generalul Pavel Kisseleff - propune, in numele corpului de ingineri ai domeniilor publice, un proiect de pavare a strazilor din Iasi. Un an mai târziu, in 1834, Singurov construieste - dupa planurile lui Gheorghe Asachi - Obeliscul leilor, monument inchinat Regulamentului Organic.
Având aceasta carte de vizita, Nicolae Singurov devine, in anul 1835, profesor de inginerie la Academia Mihaileana si apoi membru in Comitetul Academiei Mihailene (1837) si primeste din partea domnitorului Mihail Sturdza comanda de a realiza planurile Palatul Domnesc din Iasi, lucrare executata intre anii 1841-1843. Pe acelasi amplasament, domnitorul Alexandru Moruzi (1792-1793, 1802-1806, 1806-1807) ordonase rezidirea vechii resedinte domnesti, lucrare executata intre anii 1803-1806 sub directa supraveghere a vistiernicului Sandulache Sturdza si a vornicului Iordache Draghici. Palatul domnesc urma a fi inaugurat pe 30 august 1806,chiar de ziua onomastica a domnitorului, dar evenimentul nu a mai avut loc deoarece cu o zi inainte izbucnise razboiul ruso-turc si Alexandru Moruzi a fost nevoit sa paraseasca Iasul.
Destinul acestei resedinte domnesti a stat - in cursul secolului al XIX-lea - sub semnul pasarii Phoenix, cazând prada unor incendii devastatoare urmate de refaceri miraculoase. O imagine a acestei cladiri - distrusa de incendiul din 19 iulie 1827 - ni s-a pastrat intr-o pictura in email din 1814, opera a vienezului Schufrid, pe platoul unui serviciu de cafea oferit de Alexandru Ipsilanti domnitorului Scarlat Callimachi (1806, 1812-1819). Piesa din portelan - aflata astazi in colectia domnului Dimitrie Callimachi, ultimul descendent al familiei - reprezenta sosirea alaiului domnesc la palat. Constructie de mari proportii realizata in stil neoclasic, palatul domnesc din Iasi se asemana cu cladirea Academiei de Arta si cu palatul Mihail din Petersburg, opera a arhitectului Rossi.
Ramasa in ruina timp de peste un deceniu, Curtea Domneasca din Iasi va fi refacuta, la cererea domnitorului Mihail Sturdza si a Adunarii Obstesti, incepând cu primavara anului 1841, planurile fiind incredintate colonelului arhitect Nicolae Singurov. Lucrarile au durat doi ani, pâna in 1843, palatul fiind refacut aproape identic cu cel al lui Alexandru Moruzi si gazduind sedii ale institutiilor administrative, judecatoresti si militare si primind numele de Palatul Ocârmuirii. Palatul a mai fost folosit ca resedinta domneasca doar de Grigore Alexandru Ghica (1849-1853, 1854-1856) si, apoi, de caimacamul Teodor Bals, decedat chiar aici la 17 februarie 1857. In 1880, un incendiu a distrus cladirea, trei ani mai târziu fiind refacuta, prilej cu care corpul central decrosat al edificiului este suprainaltat prin mansardare. Cu acest prilej balzonul Moldovei, instalat pe frontispiciul cladirii de catre Alexandru Moruzi, in 1806, a fost demontat si vândut unui simplu maistru-fierar, Cicherski. Palatul Administrativ a dainuit in aceasta forma aproape patru decenii, intre anii 1906-1925 fiind radical transformat dupa planurile arhitectului Ion D. Berindei.
Ajuns domnitor al Moldovei in 1834, Mihail Voda Sturdza (1834-1849) a gasit palatul domnesc in ruina, fapt ce l-a determinat sa isi stabileasca resedinta in propriile sale case din Iasi. Pentru transformarea caselor intr-o resedinta demna de un domnitor, Adunarea Obsteasca a votat in iulie 1834 o despagubire de 38.000 de galbeni cu care domnitorul sa-si poata mari palatul propriu. Dispunând de fondurile necesare, Mihail Sturdza i-a putut incredinta arhitectului Singurov reconstruirea propriului sau palat din Iasi, lucrare realizata intre anii 1834-1849.
Si alti membri ai aceleiasi ilustre familii princiare Sturdza au ridicat impunatoare resedinte aristocratice. Exemplul cel mai elocvent il constituie chiar unul dintre fiii domnitorului Mihai Sturdza, printul Grigore M. Sturdza (1821-1901). Supranumit "Beizadea Vitel" - deoarece "având o remarcabila constructie atletica, a ridicat in fiece zi, timp de aproape un an, un vitel atunci nascut", dupa cum isi amintea Victor Bilciurescu - Grigore Sturdza a fost o interesanta figura in epoca: pasa (general) in armata turca, printul se retrasese la Iasi impreuna cu haremul pe care-l avusese la Constantinopol si la care va renunta când se va stabili la Bucuresti. Extrem de bogat, Grigore Sturdza a uimit societatea bucuresteana prin palatul gigantic pe care si l-a cladit in Piata Victoriei din Bucuresti. Planurile Palatului Sturdza au fost alcatuite de arhitectul german Julius Reinicke in anul 1897, iar cladirea a fost ridicata intre anii 1898-1901. Edificiul nu se integra nici unui stil arhitectonic anume, insusi printul proprietar afirmând cu mândrie: "In casa mea gasesti câte ceva din toate stilurile".
In opinia lui Nicolae Iorga, prin "enorma cladire, facuta din toate materialele, in toate culorile si cu toate stilurile, (cu o) masiva coroana de suveran, beizadea Grigore Sturdza aduse cel putin marele serviciu de a distruge un intreg ungher de maghernite". Din pacate, Beizadea Vitel nu s-a putut bucura de palatul sau decât putin timp, murind in acelasi an in care constructia era finisata. Urmasii sai au vândut-o statului, care i-a dat o destinatie adecvata: sediu al Ministerului Afacerilor Straine. Din 1937, odata cu ridicarea propriului sediu al Ministerului - conceput de arhitectul Duiliu Marcu - si cu initierea unui proiect de sistematizare a Pietii Victoriei, soarta palatului Sturdza a fost pecetluita: s-a luat hotarârea de demolare a cladirii. A coabitat mai multi ani cu actualul sediu al Guvernului, dar incendiul din 1942 care s-a abatut asupra lui va fi urmat de punerea in practica a acestei decizii controversate. S-a distrus astfel o cladire care amintea peste timp de fastul, bogatia, gusturile si moravurile marii boierimi de altadata.
Cu noua ani inainte de a ridica palatul din Bucuresti, beizadea Grigore Sturdza si-a construit o resedinta demna de rangul sau si la Constanta. Palatul Sturdza era situat lânga Hotelul Carol si a fost proiectat de arhitectul C. Sanders, care a solicitat primarului Panait Holban, la 22 iulie 1889, autorizatia de constructie. Construit in 1889, in stil eclectic, cu elemente decorative neoclasice si chiar orientale, palatul Sturdza din Constanta a avut aceeasi soarta ca cel din Bucuresti, fiind demolat de autoritati in deceniul al III-lea al secolului XX, din cauza slabirii structurii de rezistenta a cladirii.
Probabil ca acelasi arhitect german Julius Reinicke este autorul planurilor castelului Sturdza din Miclauseni (judetul Iasi). Desi este construit in plina epoca moderna - 1880-1904 - castelul neogotic al lui George A. Sturdza (1841-1909) din Miclauseni are toate elementele unei resedinte medievale apusene, de la turnuri si terase, pâna la blazoanele, emblemele, cartusurile, mascheronii si dragonii ce-i decoreaza fatadele. Un alt arhitect german, I. Grisberg, i-a trimis castelanului de la Miclauseni planurile pentru construirea resedintei sale, dar nu se stie daca acesta le-a pus in practica. Cert este ca Julius Reinicke a realizat si decoratia interioara a castelului, care impresioneaza pe orice vizitator: peretii si plafoanele erau pictati in ulei, cu motive geometrice si florale, pretutindeni intâlnind maxime latinesti (o pasiune a lui George Sturdza) si reprezentari de lei heraldici, iar scarile au fost realizate din marmura de Dalmatia. Remarcabile au fost picturile de pe teracota sobelor (unele pastrate pâna azi), usile si ferestrele sculptate cu diferite motive - ca si mobila - in lemn de trandafir.
Castelul Sturdza din Miclauseni este rezultatul transformarii si extinderii unui vechi conac al familiei construit in 1755 (nu 1752 cum glasuieste inscriptia din holul castelului) de vornicul Ioan Sturdza (1710-1792), cel care zideste - in 1781-1782 - biserica domeniului, cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. Extins si modernizat de urmasii sai (Alecu Sturdza construieste o biblioteca, o odaie de gimnastica, introduce - in 1837 - apa potabila, amenajeaza parcul de 30 de hectare), conacul din Miclauseni primeste o haina noua prin gestul lui George Sturdza de a ridica aici un castel in stil neogotic, constructie insolita in peisajul arhitectural al României de la sfârsitul celui de-al XIX-lea veac. In holul castelului, George Sturdza a montat in 1888 o inscriptie in latina, infatisând pe scurt istoria zidirii castelului: "Casa ridicata aici de stramosul Ioan, 1752, sub Matei Ghica Principe, adaugându-se de catre Dimitrie biserica si grajduri, sub Ioan Sandu Sturdza Principe, marita si inconjurata cu gradini de Alexandru si Ecaterina, parinti, sub Mihai Grigore Sturdza Principe, fiind adaugat manej in anul de la Hristos 1888". Pasionat bibliofil, George Sturdza a creat la Miclauseni una dintre cele mai valoroase biblioteci particulare din tara, de peste 60 000 de volume (incunabule, in folii, elzevier-uri, cronici, letopisete, rarisime editii princeps), distruse in cea mai mare parte dupa 1945. Alte pretioase colectii (de arme si armuri medievale complete, de bijuterii si tablouri, raritati arhelorgice, numismatice si epigrafice, busturi din marmura de Carrara, tablouri de familie, argintarie, cristaluri, covoare si mobilier stil) au fost arse, distruse sau furate in primii ani ai regimului comunist.
Domeniul de la Miclauseni adaposteste, lânga biserica, un mic cimitir al familiei, unde se pastreaza mai multe opere de arta funerara. Intre acestea se detaseaza grandiosul monument funerar al lui George Sturdza - pe care moartea l-a surprins in castelul visurilor sale la 23 iunie 1909 - realizat de sculptorul italian Celeste Fabio, care a daltuit in marmura un leu ce strajuie piatra funerara pe care se afla blazoanele de familie. Cu o jumatate de veac inainte, in 1851, familia a ridicat in parc un frumos monument funerar in amintirea lui Alecu Sturdza (m. 23 iulie 1848), opera a arhitectului Metzger din München.
O alta resedinta a familiei Sturdza care s-a pastrat pâna in zilele noastre este palatul de la Ruginoasa (judetul Iasi). Construit in anul 1811 de marele vistiernic Sandu Sturdza - dupa planurile arhitectului Johann Freywald, pe locul curtilor boieresti ale familiei ridicate la sfârsitul secolului al XVII-lea - palatul de la Ruginoasa va capata o alura neogotica in urma transformarilor realizate de catre logofatul Costache Sturdza, in anii 1847-1855, cu ajutorul arhitectului german Johann Brandel. In anul 1862, palatul este cumparat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza si remobilat, un an mai târziu, pentru a deveni resedinta de vara a familiei domnitoare. Distrus de bombardamentele din 1944, palatul de la Ruginoasa va fi reconstruit intre anii 1978-1982, dupa planurile arhitectului I. Costinescu.
Din volumul in pregatire la Editura Oscar Print