Vicepresedintele Dacia avertizeaza asupra "amenintarii auto coreene"

Autor: Alexandru Anghel 28.01.2010

Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia, a declarat ca producatorii auto europeni si locali vor avea de suferit dupa intrarea in vigoare a acordului de liber schimb intre Uniunea Europeana si Coreea de Sud.

Amenintarea vine din partea producatorilor sud-coreeni de automobile care in urma ridicarii barierei taxelor vamale vor putea comercializa autoturisme cu un pret mai mic cu 10%.

"Va aparea un fenomen de distorsiune dar cu efecte in 2010 si mai departe. Va fi un dezechilibru intre piete", a spus Stroe, amintind ca in 2009 in Europa au fost comercializate 730.000 de automobile de origine coreeana in timp ce fluxul de automobile dinspre Uniunea Europeana spre Coreea a insemnat doar 21.700 de automobile.

"Singura solutie este sa reducem in continuare costurile de fabricatie, ca sa putem sa fim in competitie si sa ramanem in piata",a spus Stroe, referindu-se la producatorii auto europeni.

Pe piata locala Kia si Hyundai au importat 6.145 si respectiv 10.798 de autovehicule insa in statisticile de inmatriculare pentru cele doua marci coreene datele difera.

Diferentele apar din cauza reexporturilor catre alte piete unde cererea a fost stimulata de programele Rabla.

Chiar daca Hyundai a devenit anul trecut cea mai bine vanduta marca de import, in statisticile de inmatriculare apare cu ceva mai mult de 5.000 de unitati, in timp ce la Kia doar 30% dintre automobile raportate drept vandute au fost inmatriculate.