Opinie Adrian Vasilescu, BNR: Cursul leu-euro nu se ia dupa prezicatori

Marti 2 februarie, la pranz, rata de schimb leu-euro, calculata si comunicata de Banca Nationala, nu a provocat nici nervi, nici emotii.

Numerosii analisti ai pietei financiare, referindu-se la cursul inregistrat, de 4,0877 lei pentru 1 euro, nu au fost deloc socati de schimbarea de sens. Faptul ca marti, fata de luni, s-a inregistrat o usoara depreciere a monedei noastre, de la 4,0805 lei la 4,0877 lei pentru un euro, n-a fost socotit un eveniment. De altfel, nimeni nu s-a grabit sa traga vreo concluzie. Analistii si-au spus ca, in cazul de fata, asteptarea e mama intelepciunii.

Aveau motive sa considere miscarea de marti un eveniment? Nicidecum. Nici macar nu era o premiera. De la 4 ianuarie 2010, prima zi bancara din acest an, si pana marti 2 februarie, rata leu-euro s-a miscat asemenea dintilor de ferastrau: a urcat si a coborat fara incetare. Piata valutara si-a afirmat astfel gustul pentru imprevizibil, surprinzandu-i pe operatori, cu deosebire pe cei preocupati de presiunile speculative asupra monedei noastre.

Sa privim cifrele. Anul a inceput cu o intrare in forta a monedei unice europene: 4,2265 lei pentru un euro in prima zi bancara. Apoi, marti 5 ianuarie am vazut o pierdere de altitudine: 4,2077 pentru un euro. Si cu asta - cel putin pana in prezent - pragul de peste 4,2 lei pentru un euro a iesit din joc. Efectul pendulului a functionat si euro a inceput sa piarda puncte. De la 4,22 lei s-a ajuns la 4,08 lei pentru un euro. Totusi, unii prezicatori, ce in 2009 vedeau cursul la 4,7 sau chiar 5 lei pentru un euro, au schimbat macazul. Altii, insa, au ramas fideli pozitiei lor si au continuat sa bata toba anticipand deprecieri pana la 4,5-4,7 lei pentru un euro. Razboi psihologic? Neintelegere a mersului pietei valutare? Cert este ca numarul celor care sufera cand se redreseaza leul nu-i tocmai mic. In primul rand, sufera cei care au acumulat valuta: euro sau dolari. Ei viseaza o destabilizare a leului, care le-ar aduce enorme castiguri. Sufera, apoi, cei care in afacerile din export, incetinite din cauza crizei, nu mizeaza pe competitivitatea marfurilor, ci pe curs. Ei asteapta un euro in urcare (si, deci, un leu mai ieftin) ca sa castige din acest joc.

Speculatorii - cei care au mizat pe caderea leului - spera in continuare sa traiasca implinirea visului. Si, desigur, spera sa-i ajute economia inca in criza, ce se dovedeste a fi o succesiune de fenomene complexe, a caror dinamica nu este deloc lineara. Se inchid companii, scad salarii, creste somajul, sunt preturi administrate care urca peste media inflatiei. Numai ca, desi economia suporta criza, multe piete functioneaza, asa ca se reduce numarul supracapacitatilor de productie nefolosite sau prost folosite; se restrang structurile de cost supraincarcate; continua reducerea personalului supraponderal, care in intreprinderi afecteaza productivitatea muncii, iar in institutii contribuie la cresterea deficitului bugetar. Cursul leului scapa, in acest fel, de o serie de presiuni. Si, in primul rand, a scapat de presiunea deficitului extern.

Cert este ca rata de schimb leu-dolar o stabileste piata, tinand seama de realitatile din acest moment: cata valuta e ceruta, cata valuta e oferita la schimb, contra lei, cum evolueaza deficitul balantei de plati si rata inflatiei, ce tendinte au eficienta, productivitatea, PIB-ul si asa mai departe. Toti acesti factori influenteaza direct cursul valutar, determinand atat directia de mers si nivelul pana la care urca sau coboara, cat si momentul in care se produce o miscare sau alta. Daca decizia pietei ar fi convenabila tuturor jucatorilor, piata si-ar pierde unul dintre principalii factori de stimulare a eficientei: concurenta.

Atata vreme cat, in Romania, inflatia isi calmeaza ritmurile, iar deficitul de cont curent sufera o ajustare drastica, aprecierea monedei nu poate fi surprinzatoare.