CRONICA LITERARA/ Oracol la Cotroceni
Autor:
Daniel Cristea Enache
03.02.2010
La zece ani de la Poveştile Monei, volum de nuvele ce
constituia a doua carte de proză a Ioanei Drăgan (după debutul
editorial cu Vietăţi şi femei, 1997), autoarea revine in
actualitatea editorială cu un incitant microroman intitulat
Mafalda*.
Prozatoarea "nouăzecistă" a fost de la inceput
destul de stăpână pe sine, intr-un perimetru epic de mici
dimensiuni, in care personajele, preponderent feminine, erau
surprinse in automatismele lor psiho-existenţiale. Răceala
observaţiei şi doza de "sadism" cu care autoarea, prin lentilele
narative, asista la convulsiile lor au fost remarcate de critică.
De asemenea, acuitatea auditivă datorită căreia diferitele
intervenţii şi interjecţii ale aceloraşi personaje căpătau valoare
caracterizantă şi deveneau fapte de limbaj artistic.
In Mafalda, Ioana Drăgan urmează o altă traiectorie,
renunţând la paleta limbajelor colorate şi topind majoritatea
intrărilor verbale in pasta unei colocvialităţi de care
"eroii" se lasă vorbiţi.
Tanti Adina, pensionată pe caz de boală,
şi bietul Doru, fostul ei soţ decedat intr-un regretabil şi
in-evitabil accident, doamna Reli, care s-a dus şi ea, săraca, pe
timpul unei veri infernal de călduroase, nea Tibi, vizitatorul
octogenar şi guraliv al vecinei de bloc ce ghiceşte viitorul
cunoscuţilor şi necunoscuţilor, toate aceste personaje - şi altele
care mai trec prin cadru - au cam aceleaşi cuvinte ce "redau" cam
aceleaşi sentimente. Se exprimă (la propriu şi la figurat) intr-un
mod bătrânicios-romanţios, cu o reflexivitate de frizerie sau de
bodegă, cu o experienţă de existenţă amărâtă diseminată in clişee
şi ambalaje retorice ieftine. Şi totuşi, viaţa adevărată pulsează
sub acest supracod popular şi populist ce inseriază traseele
distincte ale subiecţilor noştri. Iat-o pe Mafalda de cartier,
atotştiutoarea tanti Adina, la vârsta tinereţii de vis: "Avea
douăzeci şi ceva de ani, vârsta de azi a Cristinei, un serviciu la
un depozit de marfă de la gara Filaret, aproape de casă, tot
viitorul in faţă. Pe Doru i-l prezentase un coleg, intr-un local in
care aniversaseră o zi onomastică de la serviciu, mititei şi bere
multă, flori şi cadouri peste tot, ea purta o rochiţă nouă care-i
venea foarte bine şi nişte pantofi care o roseseră de groaza lumii,
dar care se asortau de minune, era cald şi dacă ieşeai afară te
zăpăcea mirosul teilor infloriţi şi aroma gardului de iasomie, o
nebunie dulce şi imbietoare!" (p. 42). Şi iat-o pe studenta la ASE
Cristina, fata de care Adina are grijă, intr-un moment de criză
amoroasă: "Stătea ca o proastă plângând in mijlocul unui Carrefour
şi puţin ii păsa că se uita lumea la ea, cu milă, ingrijorare şi
dispreţ, fetele de azi nu mai are, mămică, nici un fel de mândrie,
auzea ca prin vis câte-o mămăiţă din pensionarele astea debordând
de mândrie, cum să nu, mândre că fostul gicuţă, actualmente
tătăiţă, sforăie la televizor in fiecare seară ori râgâie rântaşul
duhnind a mândră băutură, ori taie disciplinat cartofii cuburi
cubuleţe sub privirea ţanţoşă şi satisfăcută a consoartei care se
făleşte cu i-am venit eu de hac, acu la bătrâneţe pentru cât mi-a
frecat ficaţii la tinereţe, da' să mă vadă cineva plângând pe
stradă, asta nici in ruptul capului!" (pp. 83-84).
Cristina este dintr-un alt film, e, cum se spune, o
intelectuală, dar prozatoarea o inconjoară, semnificativ, cu
acelaşi cerc de (ne)simţire populară, de frustrări şi bârfe
cotidiene ale tipicelor gospodine postcomuniste. Mentalul colectiv,
configurat intr-un mod suburban ce a devenit in ultimii ani
dominant şi central, este adevăratul personaj al acestei cărticele
prin care Ioana Drăgan evoluează pe un culoar deschis şi marcat de
Radu Aldulescu.
Pe lângă aceste delicioase inserturi filosofico-mahalageşti,
Mafalda are insă şi un story; iar micile evenimente
puse in pagină se articulează intr-o naraţiune ingenios condusă. In
primă instanţă, interesul cititorului este de a vedea in ce măsură
predicţiile Adinei se verifică. E un test pe care ea il dă
periodic, in ochii locatarilor şi ai oamenilor cu care privirile
sale experte se incrucişează. Statura i se profilează tot mai
ameninţător, fiindcă tanti Adina vede mai degrabă răul din
viitorul fiecăruia, boala, moartea, iar nu binele ce va să vină.
Incercând să-şi explice propria "grilă" vizionară, Mafalda noastră
reflectează, amar, că "lucrurile bune sunt neimportante, detalii
care doar impachetează frumos suferinţele şi fac suportabile uneori
durerile vieţii" (p. 124).
Incet-incet, pensionara pe caz de boală devine pentru cei din
jur o vrăjitoare, de afurisit ca atare. Sentimentele din sufleţelul
ei nu mai contează. Faptul că a avut şi are grijă de Cristinuţa,
bobocelul de fată părăsită de o mamă inconştientă (profesionistă a
croazierelor cu occidentali sensibili la farmecele moldovencelor),
tinde să fie neglijat. Judecătorii din preajmă sunt tot mai
revoltaţi de această piază-rea. Singurul care o preţuieşte in
continuare (exluzându-l pe nea Tibi, vecinul indatoritor) este...
preşedintele ţării, un fost marinar, tip de viaţă. La un miting,
preşedintele in exerciţiu, in noua baie de mulţime, dă peste văduva
muzicantului din Rahova care-i cânta lui in tinereţe la acordeon -
şi pe amintirea comună a bietului Doru, o relaţie de amiciţie
cvasi-profesională se incheagă. "Ai grijă, domnu' preşedinte, ai
grijă", ii suflă Adina prezidentului năduşit, "intr-o bună zi totul
se termină": şi de la acest anunţ dătător de fiori, primul om in
Stat o va invita frecvent la Cotroceni, să-i limpezească viitorul
instituţional şi politic...
Pe postul, onorant, de oracol prezidenţial, Mafalda de bloc
face tot ce poate: şi autoarea tensionează tragicomic acest raport
dintre capacităţile predictive ale personajului şi incapacitatea sa
de a influenţa efectiv desfăşurarea evenimentelor. Propria viaţă
este un fiasco pentru tanti Adina; şi drama e că şi experienţele
previzibile ale Cristinei, copilul ei de suflet, duc intr-acolo.
Amorezată de un actor faimos de la Nottara, cam bătrâior pentru ea,
minunea de fată (aflată la antipodul tipologic al mamei naturale,
curviştina Violeta) va fi curând părăsită de către cuceritorul de
profesie şi va suferi - după cum am văzut - in mijlocul
Carrefour-ului. Dar nu numai acolo. Şi chiar fără s-o
merite.
Cu o turnură de exagerare, Ioana Drăgan dublează, aşa zicând,
oracolul, făcând şi din Cristina o tânără cu puteri neobişnuite.
Privindu-se una in oglinda intuiţiei celeilalte, Adina şi Cristina
se compătimesc reciproc pentru ce urmează să li se intâmple. Dar
nici una, nici alta nu-şi reprezintă exact propriul viitor,
preştiinţa lor dovedindu-se, la acest capitol, ineficace. Mai
apare, com'die!, şi o ţigancă ghicitoare care se ambiţionează să-i
lămurească tocmai titularei noastre ziua de mâine. Ficţiunea s-a
deplasat cu totul in acest plan al nenorocirilor aflate după colţ,
spre care toate personajele, in frunte cu cele ştiutoare, se
indreaptă cu pas gimnastic.
Experienţa prozatoarei se vede din răbdarea cu care mută
piesele pe tabla de şah, intr-o direcţie funestă, dar şi din
soluţia imaginată pentru a intrerupe şi a schimba cursul jocului.
După ce se ingrozeşte s-o vadă pe draga ei Cristina arsă de
vie, de către o bandă de extremişti, tanti Adina cade intr-un fel
de letargie. Autoarea nu se grăbeşte s-o scoată din această stare
şi dublează scenele bucureştene prin cadre veneţiene cu tânăra
turistă de ocazie indreptându-se, senină, spre coordonatele morţii
sale. Dacă această pendulare intre cele două planuri creşte
suspense-ul, cititorul e zăpăcit suplimentar de faptul că,
dintr-odată, previziunile Mafaldei nu mai sunt confirmate de
realitate. In prim-plan apar, ca din intâmplare, personaje care ar
fi trebuit să moară. Se petrec, in schimb, evenimente care ar fi
trebuit să nu se producă. Realitatea spuselor oracolului se
dezintegrează prin avansul unei alte realităţi decât cea care, in
viziunea Mafaldei, ar fi urmat inexorabil.
Pentru a-şi salva iubita dintr-un devastator cutremur provocat
de maleficul Lex Luthor, bravul Superman zbura in jurul Pământului
in sens invers, intorcând astfel Sistemul la un moment anterior
dezastrului. Mai modestă, tanti Adina ajunge la spital, confuză in
urma unui accident casnic, şi cu majoritatea previziunilor ei
neconfirmate. Vrăjitoarea pare să-şi fi pierdut puterile speciale,
transformându-se intr-o biată femeie de care alţii trebuie să aibă
grijă. Miraculosul "ştiinţei" ei dispare din acest plan local,
pentru a se muta, protector, in cel al călătoriei periculoase
făcute de Cristina la Veneţia. Tânăra nu va muri stropită cu
benzină şi arsă de vie de nişte huligani, aşa cum nimic din ceea ce
a "ghicit" Mafalda in ultima vreme nu se mai intâmplă. Preşedintele
insuşi, după ce va câştiga alegerile şi un nou mandat, va taxa dur
bălmăjelile pseudo-oracolului dâmboviţean: "deodată, preşedintele
se intunecase la faţă, unde şi consumase ceva, că ce mă interesează
pe mine astea, tu mă duci cu preşul, le bălmăjeşti, aiureli, din
tot ce zici, nimic nu se potriveşte, apoi, ca o injurătură de
mitocan, n-a prea avut noroc cu tine bărbat-tu, el era un ţigan
cumsecade, da' tu eşti o ţigancă impuţită!" (p. 139). Un final
usturător pentru Mafalda, un happy-end nescontat pentru
povestea fostelor ei capacităţi predictive.
Intre turul intâi, al lecturii acestui provocator microroman,
şi turul doi, al scrierii cronicii de faţă, realitatea a venit să
mai ajute puţin ezoterismele din Mafalda. Fostul nostru
preşedinte a devenit actualul nostru preşedinte, câştigând
alegerile impotriva tuturor aşteptărilor. Hârşitul strateg al
campaniei principalului său adversar, după ce a numărat in paralel
voturile primite şi a constatat că-s mai puţine, a explicat ceea ce
nimeni n-a putut să-şi explice. Data marii dezbateri televizate
căzând intr-o zi de joi, preşedintele-jucător a ieşit invingător:
"in ziua de joi in general Băsescu este in formă maximă pentru că
cel puţin cei care se ocupă de ezoterie ştiu ce inseamnă Ziua
Flăcării violete, şi dacă aţi observat cei din PD-L purtau violet
şi cravatele, şi pulovărele, şi pulovărul pe care il purta Băsescu.
Deci există o filiaţie aici. Eu cred in treaba asta, dar nu e cazul
să dezvoltăm aici, putem să facem o emisiune separată."
O emisiune separată, foarte bine, dar moderatorul ei să aibă
lecturile la zi…
*) Ioana Drăgan, Mafalda, Editura ALLFA, Bucureşti,
2009, 152 p.
DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) este
conferentiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea
Bucuresti si consilier editorial la Editura Polirom. A tinut
cronica literara in Adevarul literar si artistic
(1997-2005), apoi in Romania literara (2005-2009).
Colaborari la Cultura, Suplimentul de cultura,
Idei in dialog, Bucurestiul cultural,Caiete
critice, precum si la ziarele Evenimentul zilei si
Adevarul. Are o rubrica la Radio Romania Cultural si una pe
portalul LiterNet. Din 2005 este doctor in Filologie (summa cum
laude) al Universitatii Bucuresti, cu o teza despre Ion D.
Sirbu. Volume publicate: Concert de deschidere (Premiul de
Debut al Romaniei literare, Premiul pentru Debut al Uniunii
Scriitorilor din Romania si Premiul "Titu Maiorescu" al Academiei
Romane); Ileana Malancioiu, Recursul la memorie.
Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul Scriitorului
Roman. Dialoguri pe hartie; Bucuresti Far West. Secvente de
literatura romana; Un om din Est (Premiul pentru Critica
si Istorie Literara al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti);
Convorbiri cu Octavian Paler; Timpuri noi. Secvente de
literatura romana.