Agricultura inca mai aduce profit: Stefan Poienaru a obtinut o marja de profit de 7% intr-un an in care productia s-a plasat la 35% din recolta anului anterior

Autor: Andreea Ciuca 03.02.2010

In ciuda vestilor proaste pe care le-a adus 2009, Stefan Poienaru, unul dintre cei mai mari agricultori ai Romaniei, ramane optimist: a investit mai mult in materii prime si a lucrat mai bine pamantul decat in anii anteriori, pentru a recupera anul acesta scaderea cifrei de afaceri.

"Cei care nu au avut o astfel de abordare pozitiva or sa cupleze doi ani prosti si or sa lungeasca boala", sustine Poienaru, care detine grupul de firme Agrofam din Fetesti.

"Nu trebuie sa facem rabat de la tehnologie - cu o tehnologie corespunzatoare se obtin rezultate bune, ajutate si de vreme se obtin rezultate de exceptie", apreciaza omul de afaceri, a carui flota de utilaje are maximum doi ani vechime.

Stefan Poienaru este insa unul dintre putinii agricultori care isi permit sa faca astfel de calcule. Cea mai mare parte a suprafetelor arabile din tara sunt lucrate de fermieri mici, iar agricultura de subzistenta reprezinta peste 90% din totalul exploatatiilor. Cei ce au concentrat suprafete agricole mari pot fi numarati pe degete: Stefan Poienaru, Culita Tarata, Ioan Niculae, Adrian Porumboiu si Mihai Anghel detin 200.000 ha din suprafata agricola cultivata a tarii, adica in jur de 2%.

In ceea ce il priveste pe Poienaru, el isi evalueaza afacerile la 15-16 milioane de euro in 2009, fata de 26 de milioane in 2008, cu o profitabilitate de 7%. 2009 nu a fost un an prea usor: pe de o parte, productia s-a plasat la 35% din recolta anului anterior, seceta a afectat culturile, iar pierderile cauzate de calamitati sunt estimate la circa 3 mil. euro.

Nici preturile cerealelor nu i-au ajutat pe agricultori, scazand cu circa 20% fata de anul precedent, la 0,4 lei pe kilogram, iar la floarea- soarelui cu 30%, pana la 0,7 lei pe kilogram. De altfel, 2009 a fost declarat de companiile de profil cel mai slab an al agriculturii romanesti.

In prezent, holdingul controlat de Poienaru cuprinde cinci societati. Agrofam Prod se ocupa cu gestionarea terenului din Insula Mare a Brailei, iar Agrofam Com cu terenul din afara Insulei. Agrofam Trading este societatea care se ocupa de partea comerciala a grupului - comert cu cereale, export si aprovizionare a grupului.

"E mult mai usor ca o companie sa negocieze pentru tot grupul, deoarece cumparand cantitati mari putem beneficia de discounturi de pana la 40% din pretul de lista", explica proprietarul.

Agrofam a gandit si un sistem de comercializare a produselor proprii, dar si a altor produse, prin deschiderea unui lant de 10 magazine in Fetesti, Tandarei, Cernavoda si Medgidia. Primul magazin s-a deschis la inceputul lui decembrie, iar inca noua sunt planificate sa fie deschise in 2010, investitia necesara fiind de circa un milion de euro.

Desi compania a fost divizata in mai multe firme, Poienaru nu este inca multumit de dimensiunea afacerilor sale, considerand Agrofam mult prea mare, in perspectiva viziunii sale despre exploatatia ideala.