Seful BCR cere BNR relaxarea normelor de creditare. Cum comentati?

Autor: Voican Razvan 11.02.2010

Cel mai puternic bancher de pe piata crede ca BNR a ales prost momentul franarii creditului in toamna lui 2008.



Banca Nationala ar putea contribui la revenirea increderii pe piata creditului daca ar relaxa normele de creditare pentru persoanele fizice, inasprite tocmai in toamna lui 2008 cand incepea criza, pentru a intari efectul trendului de reducere a dobanzilor, afirma Dominic Bruynseels, presedintele executiv al BCR.

"BNR ar putea sa ne ajute relaxand unele dintre masurile aplicate in octombrie 2008. A fost atunci un moment prost ales pentru a veni cu schimbari severe in criteriile de acordare a creditelor, suprapus peste inceputul crizei. Inca lucram sub acel regim, iar relaxarea unora dintre regulile stabilite atunci ar incepe sa readuca increderea clientilor pe fondul scaderii de dobanzi", spune seful celei mai mari banci de pe piata.

In toamna lui 2008, BNR inca era preocupata sa franeze viteza de crestere a creditului, considerand ca Romania nu va fi lovita prea tare de criza internationala, asa ca a obligat bancile sa restranga accesul la credite al clientilor persoane fizice.

Capacitatea de rambursare a trebuit evaluata pe baza unui nivel al veniturilor care sa nu-l poata depasi cu mai mult de 20% pe cel aferent anului anterior, iar gradul maxim de indatorare sa fie determinat diferentiat in functie de destinatia creditului - de consum sau ipotecar, de moneda in care a fost acordat, de tipul dobanzii aplicate - fixa sau variabila, de termenul de acordare a creditului si de bonitatea clientului. In plus, BNR a stabilit ca bancile sa se asigure ca gradul maxim de indatorare nu va fi depasit pe durata creditului. Astfel s-au redus sumele maxime care au putut fi imprumutate, iar multi clienti nu s-au mai calificat deloc. BNR le-a promis bancherilor relaxarea normelor, insa nu a luat nicio decizie in acest sens. Probabil ca masurile respective au prevenit o crestere si mai mare a creditelor neperformante in conditiile crizei, insa au avut si un efect de descurajare a clientilor care a accentuat caderea pietei.

In acest context, Bruynseels spune ca BNR ar putea avea un dialog mai bun cu bancile si ar putea reduce birocratia.

"Cred ca BNR a facut o treaba buna in conditiile crizei, desi a fost conservatoare. Sistemul bancar a trecut foarte bine prin criza si datorita acestui conservatorism, reflectat in rezervele minime sau in cerintele de provizionare, insa acum BNR ar putea sa ne ajute relaxand unele dintre constrangerile introduse in 2008", a spus seful BCR la un eveniment organizat de ASEBUSS, una dintre cele mai vechi scoli de afaceri de pe piata, care ofera un program de Executive MBA. Bruynseels a vorbit timp de mai bine de o ora in fata a 75 de absolventi ai ASEBUSS.

Abordand un discurs pragmatic, el considera ca bancile ar trebui sa se concentreze in aceasta perioada pe reinceperea creditarii, dar nici nu trebuie sa le fie teama sa spuna si "nu" anumitor clienti, "pentru ca sunt afaceri care nu mai au nicio sansa".

Britanicul Bruynseels, care conduce BCR de un an si jumatate, anticipeaza ca in sectorul IMM-urilor vor fi multe falimente, iar pentru aceasta categorie de firme va fi mai rau inainte de a fi mai bine pentru ca nu va reveni prea curand cererea, veniturile vor continua sa scada si nu exista incredere pe piata.