LUMEA ROMANEASCA LA 1900/ Un restaurant al gloriilor de altadata: „La Gherea”

Autor: Ion Bulei 16.02.2010
Calea ferata a adus, intre altele, gara, locul unde parca mereu se intâmpla ceva. Venea lume, pleca lume, iar pentru o clipa destine se intâlneau si se desparteau. Gara e a locului unde e ridicata si, in acelasi timp, a tuturor celor care calatoresc. Unele gari sunt realizari arhitectonice, altele - doar cladiri functionale.
La 1900, garile erau mai mult functionale. Dar unele aveau personalitate: la Bucuresti, Iasi, Ploiesti, Targoviste, Galati sau Craiova... Era o epoca de optimism generalizat si garile intrau in planurile de modernizare ale arhitectilor si inginerilor si sub acoperirea financiara a bugetului, la capitolul cheltuielilor extraordinare.
Mai era si o problema de prestigiu. Cum puteai sa faci la Burdujeni o gara mica si insignifianta din moment ce la Itcani, in cealalta parte a Sucevei, austriecii construisera (aici, pe pamânt românesc) o cladire aratoasa? Raspunsul era, cum a si fost, o constructie si mai impunatoare. Arhitectura garilor era, de cele mai multe ori, una feroviara.
Unele gari au o nota distinctiva. La Ploiesti (foto 1, 2), de pilda, aceasta e data de un restaurant cu trei sali, corespunzatoare claselor de calatori (pâna in anii 70 ai secolului XX, erau trei clase in trenurile din România), cu o gradina de vara, un chiosc de fructe si racoritoare si un debit de tutun.
Restaurantul acesta din Ploiesti dobândeste o notorietate nationala. Evocând nostalgic Vechea Românie, Tudor Arghezi scria ca in doua locuri se mânca bine: in restaurantele garilor din Ploiesti si Iasi. La Ploiesti, intre 1882 si primul razboi mondial, restaurantul i-a fost concesionat lui Constantin Dobrogeanu-Gherea (foto 3). Concesiunea i-a fost data lui Gherea prin interventia lui Zamfir Arbore, ziarist cu conceptii socialiste si el, care lucra ca redactor la unul dintre ziarele liberalilor, pe atunci la putere.
Odata obtinuta, concesiunea a fost reinnoita cu sprijinul lui T. Maiorescu in 1890 (liderul Junimii nu ii este adversar decât in domeniul criticii, nu si al manifestarii sociale), iar in 1909 cu al lui V.G. Mortun, fostul socialist devenit ministru.
Dincolo de prieteni sustinatori, Gherea chiar are talent managerial. Lui Paul Zarifopol, ii scria cât de dificil era sa conduci un restaurant intr-o gara: "Zgomotul de la gara, fluerul masinilor, dangatul clopotelor, fuga cu care intra si trec pasagerii prin restaurant, necesitatea de a servi in zece minute o multime de oameni, a incasa parale, nervozitatea, graba si frica pasagerilor de a nu pierde trenul, toate acestea creeaza o atmosfera de adevarata nebunie".
Era dificil, dar reputatul critic se descurca. El a introdus room-service pe peronul garii sau direct in vagoane pentru calatorii care nu voiau sa coboare, a recurs la mici cadouri pentru functionarii CFR care intocmeau mersul trenurilor pentru ca acestea sa stationeze suficient timp la Ploiesti, dar si pentru personalul garii, pentru ca uneori trenurile sa plece mai devreme si sa se elibereze mesele in vederea sosirii altor clienti.
In acelasi timp, Gherea a diversificat meniul. Se serveau produse de patiserie, fripturi, sandwich-uri, toate de buna calitate, apreciate si de calatori, si de elita ploiesteana care umplea seara de seara prima clasa a restaurantului. Chiar si Carol I, in 1897, cu prilejul dezvelirii statuii Vânatorilor, viziteaza restaurantul si gusta din produse. "Da, spune el, aici se manânca bine". B.P. Hasdeu, si el client uneori al restaurantului, aprecia ca mâncarea de aici era "deasupra oricarei critici", aluzie la profesia de baza a patronului. Pentru ca, desigur, faima restaurantului era data inainte de toate de notorietatea lui Gherea, dar si a prietenilor sai literari: I.L. Caragiale, Al. Vlahuta, Barbu Delavrancea, George Cosbuc, C. Bacalbasa, D. Anghel, St. O. Iosif, C. Stere, V.G. Mortun, clienti frecventi ai restaurantului ploiestean.
Era ceva pentru oricine sa ia cina lânga scriitorul a carui carte tocmai o lasase pe masa de acasa. Calea ferata sporeste gloria si aduna mai repede gloriile. Daca ea, gloria, exista.

ION BULEI (n. in 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa "Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.