LUMEA ROMANEASCA LA 1900/ Un restaurant al gloriilor de altadata: „La Gherea”
Autor:
Ion Bulei
16.02.2010
Calea ferata a adus, intre altele, gara, locul
unde parca mereu se intâmpla ceva. Venea lume, pleca lume, iar
pentru o clipa destine se intâlneau si se desparteau. Gara e a
locului unde e ridicata si, in acelasi timp, a tuturor celor care
calatoresc. Unele gari sunt realizari arhitectonice, altele - doar
cladiri functionale.
La 1900, garile erau mai mult
functionale. Dar unele aveau personalitate: la Bucuresti, Iasi,
Ploiesti, Targoviste, Galati sau Craiova... Era o epoca de optimism
generalizat si garile intrau in planurile de modernizare ale
arhitectilor si inginerilor si sub acoperirea financiara a
bugetului, la capitolul cheltuielilor extraordinare.
Mai era si o problema de
prestigiu. Cum puteai sa faci la Burdujeni o gara mica si
insignifianta din moment ce la Itcani, in cealalta parte a Sucevei,
austriecii construisera (aici, pe pamânt românesc) o cladire
aratoasa? Raspunsul era, cum a si fost, o constructie si mai
impunatoare. Arhitectura garilor era, de cele mai multe ori, una
feroviara.
Unele gari au o nota
distinctiva. La Ploiesti (foto 1, 2), de pilda, aceasta e data de
un restaurant cu trei sali, corespunzatoare claselor de calatori
(pâna in anii 70 ai secolului XX, erau trei clase in trenurile din
România), cu o gradina de vara, un chiosc de fructe si racoritoare
si un debit de tutun.
Restaurantul acesta din Ploiesti
dobândeste o notorietate nationala. Evocând nostalgic Vechea
Românie, Tudor Arghezi scria ca in doua locuri se mânca bine: in
restaurantele garilor din Ploiesti si Iasi. La Ploiesti, intre 1882
si primul razboi mondial, restaurantul i-a fost concesionat lui
Constantin Dobrogeanu-Gherea (foto 3). Concesiunea i-a fost data
lui Gherea prin interventia lui Zamfir Arbore, ziarist cu conceptii
socialiste si el, care lucra ca redactor la unul dintre ziarele
liberalilor, pe atunci la putere.
Odata obtinuta, concesiunea a
fost reinnoita cu sprijinul lui T. Maiorescu in 1890 (liderul
Junimii nu ii este adversar decât in domeniul criticii, nu si al
manifestarii sociale), iar in 1909 cu al lui V.G. Mortun, fostul
socialist devenit ministru.
Dincolo de prieteni sustinatori,
Gherea chiar are talent managerial. Lui Paul Zarifopol, ii scria
cât de dificil era sa conduci un restaurant intr-o gara: "Zgomotul
de la gara, fluerul masinilor, dangatul clopotelor, fuga cu care
intra si trec pasagerii prin restaurant, necesitatea de a servi in
zece minute o multime de oameni, a incasa parale, nervozitatea,
graba si frica pasagerilor de a nu pierde trenul, toate acestea
creeaza o atmosfera de adevarata nebunie".
Era dificil, dar reputatul
critic se descurca. El a introdus room-service pe peronul garii sau
direct in vagoane pentru calatorii care nu voiau sa coboare, a
recurs la mici cadouri pentru functionarii CFR care intocmeau
mersul trenurilor pentru ca acestea sa stationeze suficient timp la
Ploiesti, dar si pentru personalul garii, pentru ca uneori
trenurile sa plece mai devreme si sa se elibereze mesele in vederea
sosirii altor clienti.
In acelasi timp, Gherea a
diversificat meniul. Se serveau produse de patiserie, fripturi,
sandwich-uri, toate de buna calitate, apreciate si de calatori, si
de elita ploiesteana care umplea seara de seara prima clasa a
restaurantului. Chiar si Carol I, in 1897, cu prilejul dezvelirii
statuii Vânatorilor, viziteaza restaurantul si gusta din produse.
"Da, spune el, aici se manânca bine". B.P. Hasdeu, si el client
uneori al restaurantului, aprecia ca mâncarea de aici era "deasupra
oricarei critici", aluzie la profesia de baza a patronului. Pentru
ca, desigur, faima restaurantului era data inainte de toate de
notorietatea lui Gherea, dar si a prietenilor sai literari: I.L.
Caragiale, Al. Vlahuta, Barbu Delavrancea, George Cosbuc, C.
Bacalbasa, D. Anghel, St. O. Iosif, C. Stere, V.G. Mortun, clienti
frecventi ai restaurantului ploiestean.
Era ceva pentru oricine sa ia
cina lânga scriitorul a carui carte tocmai o lasase pe masa de
acasa. Calea ferata sporeste gloria si aduna mai repede gloriile.
Daca ea, gloria, exista.
ION BULEI (n. in
1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a
Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma,
director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent
este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii
Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor,
al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul
de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in
problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat
la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a
Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a
publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme
dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit
Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii
Scriitorilor. Cartea sa "Scurta istorie a romanilor" a aparut nu
numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in
franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu
ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.