REPORTAJ/ “Dar cine sunt acesti Fraţi Manakia?”

Autor: Stan Constantin 16.02.2010
Sala Union, fosta cinematecă pentru cine işi mai aduce aminte, dădea senzaţia unei mici reuniuni de cunoscuţi, prieteni chiar, care se salutau bucuroşi să se vadă, să mai schimbe cărţi de vizită ori doar să işi reconfirme datele de contact. Frigul iernii se oprise in hol, la propriu şi la figurat.
Nostalgia - erau evocate momente de glorie a cinematecii, de filme de aur văzute aici - şi căldura emanată din sentimentul de solidaritate erau dominantele micului conclav, alcătuit in general din profesori universitari - Manuela Cernat, Adrian-Silvan Ionescu, Antoaneta Tănăsescu, Marian Petcu, artişti - Irina Petrescu, critici de film - Călin Stănculescu, cercetători pe la diverse institute şi câţiva, rarefiaţi, jurnalişti. M-a surprins… surprinderea plăcută a Manuelei Cernat vizavi de numărul mare de participanţi la un asemenea eveniment. Mie mi se păruseră puţini, dar repliindu-mi gândurile mi-am dat seama că distinsa profesoara avea dreptate. Pentru mulţi, cinema-ul a inceput cu mall-ul. Din păcate, insă, şi pentru mulţi tineri din lumea filmului, cinematograful incepe in momentul când au văzut ei primul film. Nu au fost in sala Union nici măcar tineri care, să zic aşa, tind să se profesionalizeze in arta cinematografică. In fond, povestitul filmului, copierea distribuţiei şi nişte ah-uri entuziaste la prestaţia actorilor - de obicei pe principiul "cât de bine arată diva sau masculul" - sunt suficiente pentru a scrie despre filme.
Un prieten imi povestea că, pe vremea când era şeful secţiei Cultură la un mare cotidian, veneau mulţi juni şi multe june să scrie. Despre ce? Cum despre ce? Despre filme. Cărţi, opera, balet? Plictisitor! Cu filmul e mai simplu - te duci la mall, iţi iei cola şi floricele, patetizezi impreună cu partenerul sau partenerii, te visezi vedeta şi ai la dispoziţie o sumedenie de clişee - "aşa cum il ştim", "cu inegalabilul său farmec" etc. -, dacă ştii şi o limba străină şi operezi cu internetul mai tragi cu condeiul de la ce au scris alţii, pe alte meleaguri, despre film şi… intelectualul e gata să dea pe dinafară in cronici.
Am făcut această digresiune spre a ajunge la eveniment: lansarea unui volum admirabil al unui tânăr cercetător (iată ca mai există şi tineri studioşi, pasionaţi de ceea ce a fost, nu numai de ceea ce este) despre inceputurile cinematografiei in Balcani (şi la noi!).
"Fraţii Manakia şi imaginea Balcanilor" de Marian Ţuţui nu este o carte de povestit. Nici măcar de rezumat. Este o carte pe care trebuie să o ai in casă, să o citeşti şi să o consulţi de multe ori când vine vorba de istoria cinematografiei. "Dar cine sunt aceşti fraţi Manakia?" se intreabă şi ne intreabă Adrian-Silvan Ionescu in prefaţă. "Este o intrebare legitimă pentru lectorul sub ai cărui ochi a apărut pentru prima dată acest nume cu rezonanţe ciudate: Ienache (Ion sau Ianakis) şi Milton (Miltiade sau Maltu) s-au născut in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, la Avdella, in nordul Greciei, intr-o familie de păstori aromâni şi şi-au dedicat intreaga carieră imortalizării ţinuturilor natale şi a oamenilor aprigi care le locuiesc. Au urmat cursurile primare la şcoala românească din localitatea natală - care fusese construită şi deschisă in 1867 cu substanţialul sprijin al Principelui Carol I al României. Ienache a continuat studiile la Liceul Românesc din Bitolia, pe care fratele mezin, inscris tot acolo, il abandonează după un an. Mai studiosul Ienache va activa ca invăţător mai intâi la Avdella, apoi la Gimnaziul Românesc din Ianina şi va fi pensionat din invăţământ in 1945, când şcolile româneşti vor fi desfiinţate. Dar indatoririle de dascăl şi luminător al celor mici nu-l impiedică să lucreze şi ca fotograf pentru că, atras de fascinanta lume a imaginii, el şi fratele său deschiseseră un studio incă din 1898". Fotografia şi filmul au pornit şi au implinit multă vreme menirea de document. Iar documentele in imagini ale fraţilor Manakia documentează, dar şi simbolizează arta imaginii statice sau in mişcare. Am văzut la Union câteva secvenţe din fimele lor documentare produse la inceputul secolului al XX-lea. Dincolo de emoţia produsă de document, se simte un 'ce" artistic, o elaborare in şi după princiipile artei, fără indoială demne de a fi studiate in clasă ca modele. "In decursul lungii lor cariere in spatele aparatului de fotografiat sau de filmat (...) ei au cutreierat in lung şi in lat Balcanii surprinzând cele mai diverse aspecte ale vieţii cotidiene a populaţiilor locale, foarte tradiţionaliste, sau evenimente din istoria acelor ţinuturi tulburate de majore schimbări geopolitice, trecute dintr-o mână in altă a stăpânitorilor vremelnici. De la izbucnirea revoluţiei Junilor Turci in Bitolia la peroculoasele cete de comitagii albanezi şi bulgari, de la cadre cu unităţile militare italieneşti, bulgăreşti, greceşti, sârbeşti şi germane din războiul cel Mare la misiunea Crucii Roşii şi la Comisia de trasare a graniţei greco-sârbe, apoi in al Doilea Război Mondial, trupele germane şi bulgare, dar şi partizanii din munţi, toată istoria zbuciumată a acelro ţinuturi a fost plasată pe clişeele fraţilor Manakia", spune Adrian-Silvan Ionescu.
Sunt câteva invăţături pe care le putem extrage din luminosul şi documentatul tom al lui Marian Ţuţui: nu ne cunoaştem istoria şi nu ne revendicăm valori care şi-au făcut o mândrie din a fi de origine română; nu ne ştim istoria de aproape - sunt dezvăluiri istorice excepţionale despre zona in care am trăit şi trăim, Balcanii; renunţăm la a aprofunda ce a fost inaintea noastră pentru că suntem superficiali in a trăi doar in prezent; filmul este un document in primul rând despre alţii, despre lumea de dincolo de noi şi mai puţin despre punerea pe tapet a unor minore experienţe personale cărora vrem să le conferim valoare exponenţială.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.