REPORTAJ/ “Dar cine sunt acesti Fraţi Manakia?”
Autor:
Stan Constantin
16.02.2010
Sala Union, fosta cinematecă
pentru cine işi mai aduce aminte, dădea senzaţia unei mici reuniuni
de cunoscuţi, prieteni chiar, care se salutau bucuroşi să se vadă,
să mai schimbe cărţi de vizită ori doar să işi reconfirme datele de
contact. Frigul iernii se oprise in hol, la propriu şi la
figurat.
Nostalgia - erau evocate momente
de glorie a cinematecii, de filme de aur văzute aici - şi căldura
emanată din sentimentul de solidaritate erau dominantele micului
conclav, alcătuit in general din profesori universitari - Manuela
Cernat, Adrian-Silvan Ionescu, Antoaneta Tănăsescu, Marian Petcu,
artişti - Irina Petrescu, critici de film - Călin Stănculescu,
cercetători pe la diverse institute şi câţiva, rarefiaţi,
jurnalişti.
M-a surprins… surprinderea plăcută a Manuelei Cernat
vizavi de numărul mare de participanţi la un asemenea eveniment.
Mie mi se păruseră puţini, dar repliindu-mi gândurile mi-am dat
seama că distinsa profesoara avea dreptate. Pentru mulţi, cinema-ul
a inceput cu mall-ul. Din păcate, insă, şi pentru mulţi tineri din
lumea filmului, cinematograful incepe in momentul când au văzut ei
primul film. Nu au fost in sala Union nici măcar tineri care, să
zic aşa, tind să se profesionalizeze in arta cinematografică. In
fond, povestitul filmului, copierea distribuţiei şi nişte ah-uri
entuziaste la prestaţia actorilor - de obicei pe principiul "cât de
bine arată diva sau masculul" - sunt suficiente pentru a scrie
despre filme.
Un prieten imi povestea că, pe
vremea când era şeful secţiei Cultură la un mare cotidian, veneau
mulţi juni şi multe june să scrie. Despre ce? Cum despre ce? Despre
filme. Cărţi, opera, balet? Plictisitor! Cu filmul e mai simplu -
te duci la mall, iţi iei cola şi floricele, patetizezi impreună cu
partenerul sau partenerii, te visezi vedeta şi ai la dispoziţie o
sumedenie de clişee - "aşa cum il ştim", "cu inegalabilul său
farmec" etc. -, dacă ştii şi o limba străină şi operezi cu
internetul mai tragi cu condeiul de la ce au scris alţii, pe alte
meleaguri, despre film şi… intelectualul e gata să dea pe dinafară
in cronici.
Am făcut această digresiune spre
a ajunge la eveniment: lansarea unui volum admirabil al unui tânăr
cercetător (iată ca mai există şi tineri studioşi, pasionaţi de
ceea ce a fost, nu numai de ceea ce este) despre inceputurile
cinematografiei in Balcani (şi la noi!).
"Fraţii Manakia şi imaginea
Balcanilor" de Marian Ţuţui nu este o carte de povestit. Nici măcar
de rezumat. Este o carte pe care trebuie să o ai in casă, să o
citeşti şi să o consulţi de multe ori când vine vorba de istoria
cinematografiei. "Dar cine sunt aceşti fraţi Manakia?" se intreabă
şi ne intreabă Adrian-Silvan Ionescu in prefaţă. "Este o intrebare
legitimă pentru lectorul sub ai cărui ochi a apărut pentru prima
dată acest nume cu rezonanţe ciudate: Ienache (Ion sau Ianakis) şi
Milton (Miltiade sau Maltu) s-au născut in ultimul deceniu al
secolului al XIX-lea, la Avdella, in nordul Greciei, intr-o familie
de păstori aromâni şi şi-au dedicat intreaga carieră imortalizării
ţinuturilor natale şi a oamenilor aprigi care le locuiesc. Au urmat
cursurile primare la şcoala românească din localitatea natală -
care fusese construită şi deschisă in 1867 cu substanţialul sprijin
al Principelui Carol I al României. Ienache a continuat studiile la
Liceul Românesc din Bitolia, pe care fratele mezin, inscris tot
acolo, il abandonează după un an. Mai studiosul Ienache va activa
ca invăţător mai intâi la Avdella, apoi la Gimnaziul Românesc din
Ianina şi va fi pensionat din invăţământ in 1945, când şcolile
româneşti vor fi desfiinţate. Dar indatoririle de dascăl şi
luminător al celor mici nu-l impiedică să lucreze şi ca fotograf
pentru că, atras de fascinanta lume a imaginii, el şi fratele său
deschiseseră un studio incă din 1898". Fotografia şi filmul au
pornit şi au implinit multă vreme menirea de document. Iar
documentele in imagini ale fraţilor Manakia documentează, dar şi
simbolizează arta imaginii statice sau in mişcare. Am văzut la
Union câteva secvenţe din fimele lor documentare produse la
inceputul secolului al XX-lea. Dincolo de emoţia produsă de
document, se simte un 'ce" artistic, o elaborare in şi după
princiipile artei, fără indoială demne de a fi studiate in clasă ca
modele. "In decursul lungii lor cariere in spatele aparatului de
fotografiat sau de filmat (...) ei au cutreierat in lung şi in lat
Balcanii surprinzând cele mai diverse aspecte ale vieţii cotidiene
a populaţiilor locale, foarte tradiţionaliste, sau evenimente din
istoria acelor ţinuturi tulburate de majore schimbări geopolitice,
trecute dintr-o mână in altă a stăpânitorilor vremelnici. De la
izbucnirea revoluţiei Junilor Turci in Bitolia la peroculoasele
cete de comitagii albanezi şi bulgari, de la cadre cu unităţile
militare italieneşti, bulgăreşti, greceşti, sârbeşti şi germane din
războiul cel Mare la misiunea Crucii Roşii şi la Comisia de trasare
a graniţei greco-sârbe, apoi in al Doilea Război Mondial, trupele
germane şi bulgare, dar şi partizanii din munţi, toată istoria
zbuciumată a acelro ţinuturi a fost plasată pe clişeele fraţilor
Manakia", spune Adrian-Silvan Ionescu.
Sunt câteva invăţături pe care
le putem extrage din luminosul şi documentatul tom al lui Marian
Ţuţui: nu ne cunoaştem istoria şi nu ne revendicăm valori care
şi-au făcut o mândrie din a fi de origine română; nu ne ştim
istoria de aproape - sunt dezvăluiri istorice excepţionale despre
zona in care am trăit şi trăim, Balcanii; renunţăm la a aprofunda
ce a fost inaintea noastră pentru că suntem superficiali in a trăi
doar in prezent; filmul este un document in primul rând despre
alţii, despre lumea de dincolo de noi şi mai puţin despre punerea
pe tapet a unor minore experienţe personale cărora vrem să le
conferim valoare exponenţială.
CONSTANTIN
STAN (n. 28 iulie
1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a
Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru
romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,
Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu
Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism
cultural.
Este prezent de la primul numar,
saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de
Duminica".
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.