Averea strainilor de pe Bursa a urcat de doua ori mai repede decat cea a romanilor in 2009

Autor: Adrian Cojocar 17.02.2010

Investitorii nerezidenti detineau la finele anului trecut participatii pe Bursa in valoarea cumulata de 33 mld. lei, cu 44% mai mult decat cu un an in urma. De cealalta parte, averea romanilor in actiuni de pe Bursa si obligatiuni s-a majorat anul trecut cu doar 21%, la un nivel de 40,8 mld. lei, arata datele transmise de Depozitarul Central.

In 2009, strainii au achizitionat titluri de pe Bursa in valoare neta de doar 160 mil. lei, astfel ca cea mai mare parte a plusului de valoare s-a datorat aprecierii mai puternice a companiilor detinute de investitori straini comparativ cu cele din proprietatea investitorilor romani de la Bursa.

Capitalizarea Erste Bank (EBS), cea mai mare companie care se tranzactioneaza la Bursa, a urcat anul trecut cu 87,7%, peste cresterea inregistrata de indicele general in aceeasi peiroada, de 37,3%. BRD si Petrom, cele mai mari companii autohtone de pe Bursa, au inregistrat o apreciere a actiunilor in 2009 de 57% si respectiv 37%.
Evolutia se explica pe de o parte ca economia europeana si-a revenit mai repede decat cea romaneasca, cat si a faptului ca investitorii au mai multa incredere pe timp de criza in companii cu capital strain, considerate ca avand resursele necesare depasirii acestei perioade.

Cele mai mari detineri ale nerezidentilor sunt ale cetatenilor austrieci, respectiv de 11,29 miliarde de lei, in timp ce investitorii din Franta si Olanda detineau la aceeasi data participatii in valoare totala de 5,46 miliarde de lei si respectiv 3,75 miliarde de lei.
Detinerile investitorilor din Elvetia s-au situat la 2,63 miliarde de lei, in timp ce investitorii americani au avut detineri de 2,63 miliarde de lei.