Locuintele ANL intra oficial in programul guvernamental „Prima Casa 2”

Autor: Iulian Anghel 17.02.2010

Imobilele construite de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) vor putea fi cumparate si prin intermediul programului "Prima Casa", a anuntat ieri premierul Emil Boc dupa sedinta de guvern.

Aceasta decizie ar putea insemna o lovitura pentru dezvoltatorii imobiliari, in conditiile in care preturile solicitate de acestia sunt duble fata de cele din programul guvernamental. Piata tranzactiilor cu locuinte este amortita de aproape doi ani, pe fondul restrictionarii accesului la creditare si al scaderii preturilor.

Creditul pentru cumpararea unei locuinte prin programul "Prima Casa" va fi garantat de Guvern in limita a 60.000 de euro, pentru imobile vechi ori a caror constructie a inceput deja, in vreme ce pentru locuintele la care lucrarile nu au fost incepute creditul va fi garantat pana la suma de 70.000 de euro.

De asemenea, cumparatorii care vor fi organizati in asociatii la care pot participa minim sapte persoane vor primi garantii pentru credite in vederea achizitionarii unor imobile noi in valoare de 75.000 de euro, a decis ieri Guvernul. Creditele contractate prin "Prima Casa" erau garantate pana in prezent in limita a 60.000 de euro, indiferent de anul in care a fost ridicata constructia.

"Avansul minim pe care il cerem este de 5% si nu in jur de 25-30%, cum este in cazul creditelor ipotecare, fara a mai fi nevoie de garantii suplimentare, asa cum trebuie sa procedezi in cazul creditelor ipotecare. In cadrul Programului «Prima Casa», statul instituie o garantie care are o valoare de 60.000 de euro, 70.000 de euro sau 75.000 de euro", a aratat premierul Emil Boc la finele sedintei de guvern. Premierul sustine ca noul program ("Prima casa II") pune accentul pe constructia de locuinte de la zero, care sa aiba efect multiplicator in economie. Potrivit ministrului finantelor Sebastian Vladescu, cei care vor garantii pentru locuinte noi primesc o garantie cu care merg la banci, iar bancile elibereaza banii "pe stadii de executie" ale lucrarilor.

Potrivit lui Vladescu, esentiala in cazul constructiilor in asociere este ca persoanele sa detina un teren in comun, fara sa fie necesar ca asocierea sa aiba o forma juridica.

Garantiile sunt acoperite cu ipoteca legala de rang I asupra locuintelor achizitionate prin program. Plafonul de garantii pentru programul Prima Casa este de 700 de milioane de euro in 2010.

La demararea programului "Prima Casa", in vara trecuta, Guvernul a fixat un plafon de garantii de 1 miliard de euro. Doar 60% din suma (608 mil. euro) a fost folosit pana in prezent.