Cum a facut Wargha Enayati dintr-un cabinet medical o afacere de zeci de milioane de euro

Autor: Ioana David 22.02.2010

"Dificil din punct de vedere emotional a fost si atunci si este si acum", spune Wargha Enayati, fondatorul retelei de clinici Centrul Medical Unirea (CMU). El se refera la tranzactia recenta prin care fondul de investitii Advent International a cumparat 80% din actiuni intr-o tranzactie estimata la peste 30 mil. euro, dar si la exitul partial din 2007, cand a atras in companie, insa numai minoritar la acea vreme, un fond britanic - 3i.



Nascut in Germania, din parinti iranieni, Enayati, 46 de ani, a venit in Romania in plin regim comunist, pentru a afla mai multe lucruri legate de Regina Maria, despre care spune ca a fost primul cap incoronat Baha'i (religie la care a aderat si el cand avea 15 ani). Ulterior, a dat numele de "Regina Maria" celei mai mari investitii, o maternitate de 5,5 mil. euro.

Enayati a studiat medicina la Cluj, apoi s-a specializat in cardiologie la Fundeni.

Primii bani i-a castigat inca de pe vremea cand locuia in Germania cand a lucrat intr-un magazin de aparate foto, in 1983. A castigat atunci 80 de marci.

In Romania dupa 1990 a cumparat o casa cu 30.000 de marci, bani de la tatal sau, pe numele unor prieteni romani pentru ca strainii nu puteau cumpara proprietati imo­biliare in nume propriu si a vandut-o doi ani mai tarziu la o suma de patru-cinci ori mai mare.

In 1995 si-a deschis un cabinet medical, iar ulterior o policlinica in zona Unirea, de unde si numele companiei de Centrul Medical Unirea.

A devenit medicul Ambasadei Germane, iar apoi pe lista clientilor companiei au inceput sa apara multinationalele. Primii clienti corporatisti au fost IKEA (reprezentanta care achizitioneaza mobila de la producatori romani si este diferita de magazinul din Baneasa) si Coca-Cola Services. Enayati afirma ca in tot acest timp a continuat sa ofere consultatii in cardiologie si continua sa faca acest lucru.

El nu este interesat sa investeasca in alte afaceri. "Nu cred in a risipi. Avand expertiza in acest lucru (clinicile private - n.red.) de ce sa nu investesc in asta? Puterea (financiara - n.red.) pe care o avem acum este mult mai mare", afirma fondatorul CMU. El adauga ca are fonduri care ii permit sa investeasca 20% alaturi de procentul de 80% cu care vine fondul Advent, care mai detine investitii in farma (LaborMed si Ozone) si constructii (Ceramica Iasi si Deutek).

"Fac bani dintr-o profesie nobila. Nu mi-am imaginat ca vom ajunge atat de mari. Am facut un plan de 2.000 de marci pe luna la inceput", spune Enayati. El adauga faptul ca se bucura ca nu a intrat in jocul de cazinou al afacerilor imobiliare in urma cu cativa ani cand vedea ca "un pusti cu un teren vindea si facea un profit pe care eu il faceam intr-un an cu 400 de oameni muncind zi de zi".

Proiecte de 30 de milioane de euro

Daca in urma cu trei ani Enayati pastra fraiele unuia dintre principalii jucatori pe piata serviciilor medicale private, dupa ce vanduse 49% din actiuni catre fondul britanic 3i, in 2010 afirma ca dimensiunea companiei si planurile de "crestere exponentiala" l-au determinat sa bata palma cu un alt fond de investitii care de aceasta data are controlul.

Nici nu s-a uscat bine cernelea de pe contractul prin care Advent intra pentru prima data pe piata locala a serviciilor medicale, ca Enayati, care va continua in pozitia de conducere in cadrul companiei, are delimitate clar proiectele pentru perioada urmatoare.

"Planul este foarte bine stabilit. Inainte de a agrea o suma, am agreat un business plan extrem de minutios elaborat. Achizitiile vor fi mai mari si mai multe. Deja stim despre cine este vorba. Vom continua si cu greenfield-uri. In Bucuresti ritmul a fost de doua clinici noi pe an si va ramane. In tara vor fi mai multe", spune Enayati, care nu doreste sa ofere si alte detalii despre aceste achizitii, marginindu-se sa spuna numai ca vor fi de peste 1 mil. euro. Bugetul de investitii a fost stabilit la 30 mil. euro pentru urmatorii doi ani, iar cea mai mare parte va merge in deschiderea unui spital cu 100 de paturi. Investitiile derulate in acest interval vor duce cifra de afaceri a companiei la 45-50 mil. euro dupa cinci ani, fata de bugetul de circa 20 mil. euro stabilit pentru acest an.

Doua runde de negocieri

Enayati a avut in ultimii ani la masa negocierilor atat fonduri de investitii mari, cat si societati de asigurari si competitori interesati de o potentiala fuziune. Peisajul economic s-a transformat fundamental in ultimul an si jumatate, insa clinicile private au fost numai marginal afectate, putand sa-si continue planurile de extindere si avand ritmuri de crestere puternice.

Ascensiunea domeniului este confirmata de interesul acestor investitori pentru clinici. Astfel, 11 jucatori, printre care fonduri de investitii si societati de asigurari, au vrut sa bata palma cu Enayati in 2007, iar acum 12 au venit cu oferte concrete.

In ambele cazuri au castigat fonduri de investitii, dar daca in 2007 valoarea companiei era de aproximativ 30 mil. euro, potrivit estimarilor ZF, in prezent aceasta s-a dublat.

Cele doua parti nu au facut publica valoarea celei mai recente tranzactii, dar potrivit estimarilor ZF, Advent a cumparat 80% din titluri platind peste 30 mil. euro.

"Nu as fi facut acest deal daca pozitia mea era periclitata", afirma fondatorul CMU. Cu toate acestea, Advent va veni cu sase persoane in top management pe pozitii nou create.

Ce a fost diferit la aceasta tranzactie comparativ cu precedenta? "Negocierile au fost la un alt nivel. Au fost acum trei parti implicate (alaturi de Enayati in tranzactie a vandut si 3i - n.red.). Avand experienta precedenta, am fost mai bine pregatiti, dar a fost si foarte multa munca", mai spune Enayati.

In cele cinci luni cand au durat negocierile, Enayati spune ca de la prima la cea mai mare propunere suma de bani oferita a fost dubla. A existat si posibilitatea unei fuziuni cu un alt operator local, insa Enayati spune ca aceasta ar fi inscris compania intr-o panta de crestere lina, pe cand cu un fond de investiti ascensiunea "ar fi fost mai sanatoasa".

"Desi are multe avantaje (o fuziune- n.red.), si nu e exclus ca acest lucru sa se intample in viitor, finalizarea se poate intinde pe o perioada de pana la doi ani si nu ai timp sa cresti", aplica Enayati.

In legatura cu schimbarile produse dupa intrarea primului fond de investitii, el a spus ca s-a creat un consiliu de administratie, din care faceau parte spre exemplu fondatorul unui lant de clinici din Finlanda si o alta persoana cu experienta in fonduri de investitii.

Criza financiara - o criza morala?

Fondatorul CMU considera ca actuala criza economica nu are radacini financiare, ci ar trebui studiata mai degraba latura morala a omului. "Noi spunem criza financiara, dar de fapt este o criza morala. Pentru ca sistemul sub care functionam este de piata libera, dar daca nu exista niciun cod moral care sa o sustina intram intr-o faza de canibalism la nivel inalt".

El este de parere ca baza acestei crize au fost lacomia si neincrederea, iar ca solutii se aplica mecanisme financiare "dar nimeni nu se gandeste ca daca problema este omul si cadrul lui moral, ar trebui sa schimbam omul."

Tipul promovat de americani, a continuat el, este o "fatada", nu este pasiune, iar intregul sistem este "foarte subred", in vreme ce Romania a trait peste posibilitati.

"Romanul in general nefiind obisnuit cu bani nu a stiut ce inseamna sa economiseasca si a cheltuit stiind ca acela este salariului, iar peste trei ani urma sa castige triplu, plus ca oricum ar fi putut lua un credit. Aceasta combinatie este fatala", spune fondatorul CMU.

In legatura cu economia romaneasca, el afir­ma ca este "artificial tinuta, mai artificial ca in Vest. "Toate mijloacele de a remedia aceasta problema sunt artificiale pentru ca trateaza simptomele si exista posibilitatea sa se pra­buseasca mai adanc totul."

O piata de 400 mil. euro marcata de tranzactii

Desi asigura ritmuri de crestere mari la care alte domenii nu pot nici macar spera, piata serviciilor medicale private a devenit extrem de competitiva. Achizitia CMU de catre Advent se produce dupa ce in noiembrie un fond al Société Générale a cumparat 36% din MedLife. O alta companie care va intra in lupta sigura pentru cote de piata este grupul farmaceutic A&D Pharma care a anuntat ca urmeaza sa deschida primele clinici anul acesta.

Ce a preluat fondul Advent:

Ce spune despre

Proiectele post achizitie: Planul este foarte bine stabilit. Inainte de a agrea o suma, am agreat un business plan extrem de minutios elaborat. Achizitiile vor fi mai mari si mai multe. Deja stim despre cine este vorba. Vom continua si cu greenfield-uri. In Bucuresti ritmul a fost de doua clinici noi pe an si va ramane. In tara vor fi mai multe.

O fuziune cu un competitor: Desi are multe avantaje, si nu e exclus ca acest lucru sa se intample in viitor, finalizarea se poate intinde pe o perioada de pana la doi ani si nu ai timp sa cresti.

Alte investitii: Nu cred in a risipi. Avand expertiza in acest lucru (clinicile private - n.red.) de ce sa nu investesc in asta? Puterea (financiara - n.red.) pe care o avem acum este mult mai mare.

Evolutia CMU: Nu mi-am imaginat ca vom ajunge atat de mari. Am facut un plan de 2.000 de marci pe luna la inceput.

Criza la nivel mondial: Noi spunem criza financiara, dar de fapt este o criza morala. Pentru ca sistemul sub care functionam este de piata libera, dar daca nu exista niciun cod moral care sa o sustina intram intr-o faza de canibalism la nivel inalt.

Criza pe plan local: Romanul in general nefiind obisnuit cu bani nu a stiut ce inseamna sa economiseasca si a cheltuit stiind ca acela este salariului, iar peste trei ani urma sa castige triplu, plus ca oricum ar fi putut lua un credit. Aceasta combinatie este fatala.

Iesirea din criza: Toate mijloacele de a remedia aceasta problema sunt artificiale pentru ca trateaza simptomele si exista posibilitatea sa se prabuseasca mai adanc totul.