Octavian Radu asteapta de la Debenhams jumatate de miliard de euro

Autor: Cristina Stoian 22.02.2010

Octavian Radu, proprietarul grupului RTC, care detine divizia de fashion Rafar, a preluat dreptul de franciza pentru brandul de imbracaminte si accesorii Debenhams pentru alte 11 tari din Europa Centrala si de Est, dupa ce in 2007 a inceput sa opereze aceasta marca, detinand francize pentru Romania, Bulgaria si Republica Moldova. "Speram ca in 10 ani sa avem peste 100 de magazine Debenhams operate de noi si sa generam rulaje de peste jumatate de miliard de euro", a declarat Octavian Radu, presedintele grupului RTC. Compania anunta ca intrarea pe cele 11 piete se va face pe masura ce va identifica proiecte comerciale potrivite pentru conceptul Debenhams. Un magazin Debenhams are o suprafata medie de 2.000 de metri patrati. "Businessul dezvoltat de RTC a avut o crestere foarte buna intr-o perioada scurta de timp. In plus, partenerul nostru din Romania este plasat ideal pentru expansiune regionala. In ceea ce priveste expansiunea Debenhams, decizia noastra este aceea de a folosi modelul de franciza in regiunile unde nu avem expertiza", spune Francis McAuley, International Director Debenhams.

Rafar intentioneaza sa intre in mall-uri capabile sa asigure un trafic constant, jucatorul fiind deja in negocieri cu mai multi dezvoltatori pentru deschiderea a pana la cinci unitati in acest an. "Dinamica va fi mult mai mare in anii urmatori", afirma ramona Stanciulescu, CEO-ul Rafar. In prezent, Rafar opereaza 26 de magazine sub branduri ca Debenhams, Aldo, Olsen, Mandarina Duck, Kipling, sau Bijoux Terner, cu o suprafata de 15.000 de metri patrati. Cea mai importanta marca a companiei, Debenhams, are deja sapte mahazine in Romania si Republica Moldova, urmatorul magazin fiind deschis in centrul comercial Sun Plaza care urmeaza sa se deschida in zona Berceni in aceasta saptamana.