"The Hurt Locker", un film care promite sa detroneze "Avatar". Fosta sotie a lui Cameron arata cine de la cine ia lectii

Ziarul Financiar 22.02.2010

"The Hurt Locker" a fost marele castigator al premiilor BAFTA din acest an, filmul de razboi realizat de Kathryn Bigelow primind sase premii, inclusiv pe cele pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor.

Atat "The Hurt Locker", regizat de Kathryn Bigelow, cat si "Avatar", regizat de fostul ei sot, James Cameron, au fost nominalizate la opt categorii BAFTA, fiind pregatite si cu noua nominalizari la Oscar.

Bigelow a devenit cu aceasta ocazie si prima femeie care a obtinut premiul BAFTA pentru cel mai bun regizor.

"Lupta femeilor pentru egalitate este una continuta, iar daca acest premiu poate fi un far luminos, atunci este minunat", a spus regizoarea reporterilor, dupa primirea premiului BAFTA.

Cameron a fost de asemenea prezent la decernarea premiilor Academiei de Film din Marea Britanie, filmul sau, Avatar, care a avut cele mai mari incasari din istorie (depasind Titanic), castigand doar doua distinctii - pentru design si efecte vizuale.

Filmul lui Bigelow aduce in prim plan o echipa de genisti dupa atacul SUA asupra Irak-ului. Echipa condusa de un nou sergent care, impins de adrenalina in momentele in care trebuie sa dezamorseze bombe, ajunge sa nu mai aiba in vedere valoarea vietii.