Brokerii vorbesc iar de relansarea Bursei, dupa cresterile de 2% de ieri

Autor: Vlad Anastasiu 22.02.2010

Bursa de la Bucuresti a inceput saptamana cu aprecieri ceva mai pronuntate fata de cele de saptamana trecuta, cea mai mare crestere la nivelul indicilor fiind inregistrata de indicatorul energetic BET-NG, care a urcat cu peste 2,1% fata de cotatia de vineri. Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, a avansat cu aproape 2,1%, in vreme ce societatile financiare, grupate sub indicatorul BET-FI, au consemnat o crestere de 1,5%. Valoarea tranzactiilor a depasit 17,5 mil. euro, transferurile pe piata de actiuni ridicandu-se la peste 6,7 mil. euro.

"Bursa locala a avut in ultimele doua saptamani o evolutie modesta, cu aprecieri micute si a lasat impresia ca s-a odihnit inaintea unei relansari. Entuziasmul din sedinta de astazi (ieri - n. a.) confirma acest lucru, dar trebuie asteptat sa vedem evolutiile si din sedintele urmatoare", a declarat Gabriel Rotaru, directorul de tranzactionare din cadrul societatii de intermediere Intercapital Invest.

Cea mai mare apreciere la categoria societatilor financiare a fost consemanta de titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au ocupat si prima pozitie in top tranzactii, cu transferuri de peste 5 mil. lei. Titlurile SIF5 au urcat cu aproape 2,5% fata de cotatia de vineri.

"Pe SIF-uri exista asteptari mari cu privire la majorarea pragului de detinere, care automat imping cotatiile societatilor financiare in sus. Vor mai continua aprecierile cel putin pana la avizul Comisiei de buget-finante", a adaugat Rotaru. In sectorul bancar, titlurile Bancii Transilvania (TLV) au inregistrat cea mai mare crestere, de 4,3%, in timp ce actiunile BRD au inchis cu un avans de doar 0,6% fata de referinta.

"Fata de principalele piete externe, piata locala a evoluat in linie in ultima perioada si are mult de recuperat fata de cresterile externe. Perioada raportarilor a fost o perioada de asteptare pentru investitori, care cred ca vor reveni in piata. Aprecierile din ultimele doua sedinte cred ca sunt mai degraba tentative ale pietei locale de recorelare cu externul", a continuat Rotaru. Pe extern, pietele europene inregistrau ieri spre inchidere aprecieri modeste, de sub 0,3%, cea mai mare crestere fiind consemnata de indicele britanic FTSE 100.

Aprecierea puternica din sectorul energetic a fost sustinuta de evolutia titlurilor Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN), titlurile societatilor de utilitati inregistrand cresteri de 4,3% si respectiv 3,8% fata de cotatia de vineri. In sectorul petrolier, actiunile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 1,4%. Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) sunt asteptate astazi la tranzactionare, dupa ce CNVM a aprobat amendamentul de majorare a pretului din oferta publica a KMG la 0,075 lei/actiune.

Titlurile Dafora Medias (DAFR) au inregistrat ieri cea mai mare apreciere din piata, de peste 9,1%, urcand la pretul de 0,143 lei/actiune. In top au urmat cresterile Vrancart Adjud (VNC), de 8,7%, si Mecanica Ceahlau (MECF), de 6,5% fata de cotatiile de vineri.

"Exista temeri insa in piata cu privire la aprecierea sustinuta a indicilor din ultima perioada. Investitorii se intreaba cat mai pot indicii sa creasca fara o corectie ceva mai serioasa, ceea ce ramane de vazut", a incheiat Rotaru.

De urmarit astazi