CONCERT/ Sarah Chang şi cruciada

Atunci de celumea se extaziază fără nici un fel de rezerve in faţa unor abordări oricât de pasional-ceaikovskiene ale muzicii lui Brahms, de exemplu, doar pentru că a fost atras de un nume şi de un mesaj de marketing de tipul Cruciada Culturii? Sau poate agreează muzica clasică acompaniată de temperamentale zgomote ale tocurilor pe parchetul scenei? Cel mai probabil, consideră că, dacă a dat atât de mulţi bani pe bilete, e obligatoriu să-i placă.

Avem in programul de sală un enunţ de tipul "Cruciada Culturii este ideea unei mişcări de reacţie. Reacţie la prostul gust. La superficial. La vulgaritate. La mimetism. La submediocru. La subcultură."

OK. Dar o parte dintre chestiunile la care se presupunea că reacţionam dacă ne aflam printre cei din Sala Ateneului in acea seară, printre care ideea de superficial şi de mimetism, le putem discuta indelung in relaţie cu producţia Sarah Chang de la Bucureşti.

Pe de altă parte, această luptă pentru frumos şi acest efort de contracarare a expansiunii urâtului presupune in mod obligatoriu capacitatea financiară a participanţilor de a investi cel puţin jumătate din salariul lunar minim pe economie pentru a asculta impreună cu prietena sau prietenul un concert de o oră şi jumătate? Probabil că da, deşi sunt convinsă că putem identifica multe alte soluţii, mai puţin restrictive in privinţa accesibilităţii.

Am asistat (şi voi mai asista, cu siguranţă) la concerte in care vedetele nu erau Sarah Chang şi Andrew von Oeyen, ci Alexandru Tomescu şi Horia Mihail. Cauza era practic aceeaşi, sala era aproape la fel de plină, doar că cei doi erau români care locuiesc in România, iar efortul lor fusese mult mai mare, ei ducând acel tip de concert in multe oraşe ale ţării in care oamenii chiar nu au acces la cultura vie. Ei nu au avut cutezanţa să-şi autointituleze turneul "cruciadă", deşi anul trecut s-au asociat chiar şi unei cauze umanitare, nu numai uneia culturale. Şi mai ales nu au impus tarife atât de greu accesibile, aşa cum (românii, in general) nu au parte nici de onorarii comparabile cu ale vedetei americane supermediatizate, cu rochie din beteală. In loc să-şi pună problema că "Frumosul şlefuieşte elitele, iar elitele şlefuiesc poporul", Alexandru Tomescu şi Horia Mihail au incercat drumul mai scurt, in sensul "şlefuirii" directe a publicului, incercând tocmai să se apropie de public, nu să-l privească de sus, renunţând chiar la smoking in favoarea tricourilor.

Revenind la cauza sub egida căreia a fost organizat recitalul Sarah Chang de la Bucureşti, ea s-a dovedit eficientă ca instrument de marketing şi de recuperat banii investiţi. Insă evenimentul a rămas unul "de salon", in bună parte pentru oameni care doresc să fie văzuţi la astfel de intâmplări culturale, neavând nici un fel de impact in afara zidurilor Ateneului. Cât despre elitele care au plecat de la acest concert cu gândul de a-şi revărsa preaplinul estetic asupra celor din jur, permiteţi-mi să păstrez o oarecare rezervă.

Celor care au fost la acest concert, poate şi organizatorilor, le sugerez să-şi cumpere bilet (nu să accepte o invitaţie) la concertul din Bucureşti al Turneului Stradivarius din această primăvară, care va avea loc in 25 mai la Sala Radio (chiar dacă e puţin probabil ca preţurile să fie comparabile) şi să incerce să se gândească la definiţia cuvântului "cruciadă" şi la asocierea expresiei "cruciada culturii" cu realitatea. Iar aceasta este doar o idee...