REPORTAJUL SAPTAMANII/ Povestea unei galerii de succes

Asa cum anuntam in numarul precedent, am descoperit in Capitala, in materie de expunere si de manageriat artistic, si zone fericite. Nu pur si simplu aflate la adapost de necazuri, existand doar ca sa existe, caldut si in semi-adormire, ci afirmandu-si cu aplomb (si truda) identitatea, idealurile, retetele de creativitate, formulele de comunicare si dorinta de izbanda pe piata de arta locala si internationala.

Ne referim, azi, la Galeria 418. Un spatiu dintr-o zona centrala bucuresteana, plasat la etajul doi al unei vile cochete din perioada interbelica, intr-un apartament generos, cu ferestre largi, pe strada Armasului nr. 12, undeva intre Piata Lahovari si Gradina Icoanei. Aici se afla si sediul Fundatiei "Ioana Grevers", institutia care patroneaza galeria si activitatile conexe ale acesteia.

La 418 expun, in conformitate cu normele de functionare dupa care se ghideaza, oriunde in lume, o galerie comerciala de arta, o suma de plasticieni intrati contractual in raporturi cu ea. Galeria ii reprezinta, ii expune in sediul ei, dar le si inlesneste iesirea la marile targuri de arta internationale (recent, Miami, Palm Beach si Toronto), le mediaza relatiile cu cumparatorii si le asigura, in contul unui procent rezultat din vanzare, administrarea, marketingul si publicitatea operelor (pentru preturi, vezi lista legendelor la ilustratii).

Ce are specific 418? O solutie de creativitate originala, sau, daca doriti o formula mai plastica, faptul ca aparatul sau de imagini proiecteaza in Bucuresti, dar are priza, hat, la cateva sute de kilometri distanta, pe malurile Dunarii, intr-o localitate facuta celebra de eforturile antreprenoriale ale lui Mircea Dinescu: Cetate.

Printr-o ciudata potrivire, alaturi de conacul pe care poetul vrea sa-l faca pe rand spatiu cultural, institutie hoteliera si de restauratie si, in ultima instanta, loc de pomenire, se afla o alta veche cladire boiereasca, insotita de multe si felurite atenante: splendidul, occidentalul conac Barbu Druga (foto 1-5), intrat in posesia Joanei Grevers, descendenta a proprietarilor. Domnia sa a inteles sa valorifice acest loc si sa-i asigure renasterea, nu doar reparandu-i chipul arhitectural si netezindu-i ridurile, ci si insuflandu-i viata artistica.

Astfel a luat nastere "Atelierul de la Dunare" (cu doua editii pana in prezent), Parcul de sculptura Barbu Druga si promisiunea unui proiect (pentru care Fundatia a aplicat la AFCN) de constituire al unui Centru de arta romaneasca si europeana. Interesant, din punctul de vedere al discutiei noastre, este Atelierul, care isi deschide portile vreme de doua saptamani pe an in luna august, si care aduna pictori, sculptori, graficieni, profesionisti ai fotografiei sau artei video. Un falanster artistic, articuland "insolitudini" si devenit, potrivit doamnei Joana Grevers, un "spatiu de confluenta si cristalizare, non dogmatic si individualist, care include artisti din diferite generatii". Roadele muncii lor alimenteaza, tocmai la Bucuresti, portofoliul Galeriei 418 si pot fi contemplate acolo pe simezele din Armasului 12.

Interesant este faptul ca minunile conacului si ale naturii ce-l imprejmuieste nu doar adapostesc, ca intr-un caus de palma, existenta de doua saptamani a artistilor (anul trecut in numar de opt: Anca Bodea, Alexandru Niculescu, Romul Nutiu, Dan Palade, Alexandru Pasat, Vasile Rata, Cristian Raduta si Liviu Russu), nu sunt un atelier fara chirie sau o simpatica vacanta la loc cu verdeata si ape miscatoare, ci un spatiu care comunica, care se impune, care se catara in operele faurite aici si, pana la urma, le invadeaza, fie tematic, fie doar in spirit, fie in amandoua ca la Alexandru Niculescu, pictor atemporal, fara un model anume, dar putand deveni model pentru orice ucenic intr-ale culorilor, care pare ca, la Cetate, traieste avantul acela solar, suflul acela torid si lipsa de satietate cromatica pe care, pastrand proportiile, le va fi trait Matisse pe inaltimile de la Nisa.

Locul sfinteste uneori omul si lucrul acesta se poate vedea nu numai de pe balcoanele cu deschidere mediteraneana ale conacului Druga, ci si in multele panze, sculpturi sau colaje sculpturale (vezi munca de arheologie si re-creare a lui Vasile Rata) risipite in Galeria 418.

Iar daca, in perioada interbelica, familia Druga facea comert cu cereale, iar Portul de la Cetate devenise unul dintre cele mai mari porturi dunarene de grane, ajungand sa fie principalul furnizor de faina pentru patiseriile de la Viena, acum doamna Grevers difuzeaza, spre Bucuresti si apoi spre intreaga lume, cu plecare din acelasi Port, unele dintre cele mai interesante voci ale plasticii noastre actuale.