Castigul mediu in companiile de stat, si de 5 ori mai mare fata de salariul mediu pe economie. Cum comentati?

Autor: Roxana Petrescu 25.02.2010

Castigurile medii brute ale angajatilor din marile companii de energie aflate in subordinea Ministerului Economiei vor fi cuprinse in acest an intre 1.500 si 7.500 de lei (360 si 1.760 de euro), conform proiectelor de buget publicate pe site-ul institutiei.

Media salariala la nivelul a mai bine de 25 de companii de stat este de circa 3.200 de lei, potrivit unui calcul ZF, cu 60% mai mare decat castigul mediu brut pe economie. Cele mai mari castiguri vor fi primite de angajatii Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de le Cernavoda, nivelul mediu al acestora fiind de circa 7.500 de lei.

Cheltuielile cu salariile in cadrul celor mai mari companii energetice nu vor fi mult diferite comparativ cu cele de anul trecut. De exemplu, in cazul Romgaz, Transelectrica sau Hidroelectrica vor fi realizate reduceri usoare ale fondurilor de salarii, in timp ce in cadrul CEN Turceni, Nuclearelectrica sau Transgaz cresterile sunt de pana la 10%.

In ceea ce priveste contractele de mandat, sumele propuse pentru directorii din ccompaniile energetice ajung pana la 63.000 de euro. Contractele de mandat reprezinta niste acorduri incheiate intre directori si actionari privind indeplinirea unor criterii de perfomanta. Desi salariile directorilor din companiile de stat au fost plafonate la nivelul de salariu al unui secretar de stat, 4.800 de lei, castigurile lor depasesc cu mult acest plafon.