Schimbare la conducerea MKB Romexterra: Adrian Radu isi incheie mandatul, Dan Sandu preia postul de CEO

Autor: Liviu Chiru 26.02.2010

Adrian Radu, 44 de ani, va parasi in martie, odata cu incheierea actualului mandat, conducerea MKB Romexterra, o banca de talie mica controlata de grupul german Bayern LB, iar postul de CEO va fi preluat de Dan Sandu, care detine in prezent functia de vicepresiedinte executiv.

Radu se afla la conducerea bancii din 2004, inainte ca aceasta sa fie preluata de banca maghiara MKB Bank, o subsidiara a grupului Bayern LB, in anul 2006. El era ultimul manager ramas din vechea echipa de conducere a bancii.

"Adrian Radu a coordonat procesul de tranzitie a bancii, dupa achizitia din octombrie 2006 a pachetului majoritar de catre MKB Bank", spun reprezentantii bancii.
Dan Sandu, 41 de ani, a fost cooptat in echipa de conducere a MKB Romexterra in toamna anului trecut, venind de pe postul de director general adjunct al Millennium Bank, subsidiara locala a celui mai mare grup financiar portughez, care si-a inceput operatiunile in 2007. Inainte de Millennium, Sandu a lucrat timp de 11 ani la Citibank Romania, ultima pozitie detinuta fiind de vicepresedinte.

Tot in toamna trecuta a fost numit pe post de vicepresedinte la MKB Romexterra si Florian Kibinschi, 48 de ani, care detinuse pana atunci functia de membru in Consiliul de Administratie al UniCredit Tiriac Bank.

MKB Romexterra trece in prezent printr-un proces de restructurare, prin care actionarii si-au propus sa curete bilantul de creditele neperformante, urmand ca banca sa se concentreze in viitor pe zona clientilor individuali si a firmelor mici si mijlocii.