Contractul cu Templeton la Fondul Proprietatea, semnat in secret

Autor: Roxana Daniela Pricop 28.02.2010

Grupul american de administrare a activelor Franklin Templeton asteapta numirea oficiala in pozitia de administrator al Fondului Proprietatea din partea actionarilor, dupa ce joi, 25 februarie, a semnat contractul de administrare impreuna cu reprezentantii statului roman.

Prin semnarea contractului, Franklin Templeton a devenit administratorul Fondului Proprietatea si al activelor de aproape 3 mld. euro ale acestuia, in schimbul unui comision anual de administrare de circa 13 mil. euro, aceasta fiind una dintre cele mai mari afaceri de pe piata locala de capital. Franklin Templeton a fost asistat de casa de avocatura Salans in procedura de licitatie, negocieri si la semnarea contractului de administrare.

"Suntem incantati ca am fost alesi sa fim administratorii Fondului Proprietatea, unul dintre cele mai mari si prestigioase mandate pe care le avem in Europa de Est. Dupa numirea oficiala in pozitia de administrator, prioritatea noastra este listarea Fondului Proprietatea pe Bursa de la Bucuresti si promovarea lui internationala, ca un vehicul atractiv pentru investitii, reflectand evolutia pozitiva a pietei de capital romanesti", a declarat la semnarea contractului David Smart, responsabilul international pentru fonduri suverane si afaceri supranationale din cadrul Franklin Templeton.

Desi este unul dintre cele mai valoroase contracte de administrare din istoria pietei locale de capital si unul dintre cele mai asteptate evenimente din viata Fondului, contractul s-a semnat cu usile inchise, fara ca presa sa ia parte la eveniment. Mai mult, semnarea contractului nu a fost nici macar anuntata inainte, oficialii locali ai Fondului emitand un comunicat de presa dupa incheierea evenimentului. De atunci, niciun reprezentant al conducerii actuale a fondului nu a mai putut fi contactat pentru comentarii. Directoratul actual, condus de Ionut Popescu, isi va inceta activitatea dupa oficializarea contractului cu americanii.

Templeton, care administreaza active de 663 mld. dolari (480 mld. euro) la nivel mondial, a castigat contractul de administrare a Fondului Proprietatea inca din iulie 2009, insa semnarea contractului a fost intarziata de Ministerul de Finante, actionarul majoritar al fondului.

Dupa mai bine de sase luni de asteptare pentru a semna contractul de administrare, britanicii de la Templeton mai trebuie sa mai astepte cel putin o luna de zile pentru a prelua fraiele Fondului Proprietatea. Mai exact, actionarii Fondului trebuie sa aprobe in cadrul unei Adunari Generale modificarea actului constitutiv al Fondului si numirea lui Templeton in calitate de administrator unic. Votul pozitiv al actionarilor va echivala cu numirea oficiala a companiei britanice in pozitia de administrator, fapt care va permite britanicilor sa ofere mai multe detalii privind strategia de administrare si listare a Fondului. O adunare generala ar putea avea loc cel mai devreme la inceputul lunii aprilie.

Cu toate acestea, intrarea in vigoare a contractului este conditionata de inregistrarea Fondului la CNVM. Termenul limita de 45 de zile dat de Comisie pentru ca Fondul sa se inregistreze este strans, avand vedere conditiile pe care Fondul trebuie sa le indeplineasca pentru a fi inregistrat.