CONCERT/ Se conturează a doua şansă
Autor:
Virgil Oprina
02.03.2010
Această poartă este practic deschisă de câţiva ani buni, dar
cei din urmă, bântuiţi de furtuni economice, au evidenţiat noua
stare de fapt. Este vorba despre forma de manifestare a concurenţei
in ţările dezvoltate in domeniul interpretării muzicale in general
şi a celei clasice in special.
Inflaţia de valori interpretative şi muzicale pe piaţa
occidentală conduce de peste două decenii la situaţii nu de puţine
ori aberante, in care şansa reală a unui muzician de mare valoare
depinde strict de conjunctura contactelor sau a apartenenţelor la
diverse grupuri. Aşa se face că, in ultimii ani, am avut ocazia de
a vedea şi asculta o intreagă generaţie de muzicieni români aflaţi
acum in jurul vârstei de 30-40 de ani, stabiliţi peste hotare, in
ţări din vestul Europei sau din America, pe care şansa unei cariere
la nivelul meritat i-a ocolit - in ciuda valorii lor excepţionale
incontestabile -, aşa cum ii ocoleşte pe mulţi alţi valoroşi nativi
ai respectivelor ţări. Departe de a descuraja, aceştia dezvoltă
totuşi cariere absolut onorabile, presărate chiar cu apariţii
strălucitoare, menţinându-şi cu sacrificii enorme o formă artistică
de invidiat şi mai presus de toate o mentalitate pozitivă,
motivată.
Prin comparaţie cu colegii lor de generaţie rămaşi acasă şi
instalaţi pe soclurile lăsate vacante de foştii maeştri (cuvânt
total golit de sens astăzi in România), atunci când apar pe scenele
de acasă, aceşti artişti din diaspora ne fac să credem că ei
reprezintă de fapt unica şansă de a ne resincroniza, cândva, cu
restul lumii muzicale.
Festivalul Chopin 200, organizat de Centrul de Excelenţă al
Universităţii de Muzică din Bucureşti, manifestare de mare succes,
mi-a readus in mod acut in memorie aceste gânduri, atât mie cât şi,
probabil, multor altora care au umplut până la refuz Ateneul Român
cu prilejul ultimei manifestări a acestui inedit festival,
concertul de concerte.
In această ambianţă, in partea a doua a concertului dedicat
marelui romantic emigrant care a fost Chopin şi care a inceput cu
Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră interpretat de
Viniciu Moroianu, am avut ocazia de a-l reasculta după aproape zece
ani pe pianistul Matei Varga, stabilit in Statele Unite ale
Americii, care a interpretat Concertul nr. 2 pentru pian şi
orchestră al aceluiaşi Chopin.
Ce bucurie! Câtă naturaleţe, ce rafinament, in ciuda unui
rubato mai puţin clasic in sens strict chopinian. Nu are sens să
discutăm despre latura tehnică, pentru că Matei Varga este in
prezent glasul unei şcoli care porneşte de la premiza că
latura strict sportivă a performanţei interpretative trebuie
asumată şi subordonată intotdeauna mesajului artistic, respiraţiei
ideatice a frazei muzicale, semnificaţiei respectivei
muzici.
Aşa se face că am avut in faţă un interpret eliberat de orice
constrângere dată de numărul de note pe secundă - capcană intinsă
şi de partiturile chopiniene - sau, din contră, de
suspensii-suspine, care pot in mod greşit acredita ideea că muzica
romantică a pierdut legătura cu ziua de azi. Pentru a nu pica in
paharul cu sirop romantic, incercând o continuă adecvare la pragul
de aşteptare a publicului contemporan, interpreţii recurg la chei
diferite ale acestui tip de repertoriu. Dovedind calităţi de mare
gastronom, Matei Varga a propus un amestec foarte subtil de
ingrediente care au făcut ca muzica lui Chopin să fie - chiar dacă
trecută prin filtrul personal - generatoarea unor stări omeneşti
compatibile cu trăirile omului modern.
Matei Varga a fost romantic, a fost translucid, a fost ludic,
dar a fost mai presus de toate concentrat asupra intregului,
relevându-ne - alături de majoritatea apariţiilor celorlalţi
muzicieni din diaspora - necesitatea de a-i avea tot mai mult
prezenţi pe marile noastre scene şi in universităţi, pentru cursuri
de măiestrie.
Aceasta este şansa pe care ne-o dăm in primul rând nouă: şansa
de a veni in contact cu artişti care sunt cu adevărat de talie
internaţională şi, nu in ultimul rând lor, de a se afla acolo de
unde nu au plecat de fapt niciodată.
Virgil Oprina (n. 1964) lucrează ca operator imagine de
televiziune din 1990 si este jurnalist free-lancer de televiziune
si corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al
Universitătii Nationale de Muzică are de asemenea si un master in
muzicologie, fiind in prezent doctorand la aceeasi facultate. Scrie
critică muzicală din 1995 adunând peste sute de articole publicate
in reviste sau sectiuni culturale ale cotidianelor din România, pe
site-uri culturale, imbinând activitatea publicistică si de
realizator de documentare, reportaje si corespondente de
televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau
blues.