CRONICA DE TEATRU/ O lectie de actorie la Metropolis: „Tarelkin”
Autor:
Cristina Modreanu
02.03.2010
Spectacolul "Tarelkin" regizat la Teatrul
Metropolis de Gelu Colceag este ceea ce in mod traditional se
numeste "o lectie de actorie". E vorba de traditia scolii românesti
de actorie, inspirata de modelul stanislavskian, modernizat in timp
prin contributia profesionistilor locali, perfectionat de generatia
care apare acum in spectacol sustinând lectia de care vorbeam mai
devreme. George Ivascu, Doru Ana, Radu Gabriel si Gelu Colceag au
pregatit generatii intregi de actori, continuând intre timp sa
pastreze legaturile cu scena, ca practicieni - combinatie ce da
intotdeauna cele mai bune rezultate.
In "Tarelkin" ei se intâlnesc pe
aceeasi scena generând o comedie in cel mai adevarat si mai deplin
sens al cuvântului - surprinzatoare, inventiva, dinamica si plina
de cheful de joc al celor implicati.
O comedie ce se dovedeste
extrem de actuala in tematica ei: ce poate fi mai de acualitate
acum, la noi, decât coruptia nerusinata a functionarilor si a
politiei, coruptie combinata cu prostia numai buna de exploatat de
catre cei mai isteti care tocmai asa ajung sefi? Pe acest fond de
societate profund minata de tare adâncite in timp, un functionar
cade in dizgratia sefului ajuns sus tocmai fiindca este total
lipsit de scrupule (atât de lipsit de scrupule, incât ia mita ca sa
semneze un dosar, iar apoi nu-l semneaza, pretinzând ca n-a luat
nimic, chiar in fata subordonatului sau care a intermediat
afacerea). Ideea extravaganta pe care functionarul Tarelkin o pune
in aplicare pentru a scapa de razbunarea sefului este sa-si
insceneze propria moarte si, desi reuseste pâna la un punct sa
pacaleasca pe toata lumea si sa-si ia o alta identitate, pâna la
urma complicatul esafodaj pe care l-a ridicat se darâma din
intâmplare si individul este prins.
George Ivascu face din rolul lui
Tarelkin o creatie care il asaza in rândul celor mai buni actori
comici de la noi - acolo unde s-a mai calificat si cu alte roluri
de-a lungul timpului -, iar agilitatea cu care schimba
travesti-urile, trecând de la o vârsta la alta si invatându-si
iubita (Alexandra Badea) cum sa faca, la rândul ei, un "rol de
compozitie", devenind dintr-o tinerica o baba uitata de Dumnezeu pe
lume - sunt parti ale lectiei de actorie de care vorbeam mai
devreme. Doru Ana (Varravin) preia si el doua identitati diferite,
aceea a generalului in a carui dizgratie cade Tarelkin si aceea a
evreului creditor care apare ca sa-l "infunde" pe Tarelkin chiar
când acesta crede ca a scapat. Actorul joaca in prima ipostaza
rolul coruptului aflat in fruntea societatii, bine instalat in
functie, in institutie, in corpul societatii pe care o paraziteaza
fara grija, uimit de pretentiile micului Tarelkin, ca un elefant
uimit de intepatura unui tântar. Mizând pe corporalitatea lui ca sa
impresioneze, dar adaugându-i inca un nivel, mai subtil, de
expresivitate, provenind din naturaletea cu care joaca naivitatea
ca sa-si ascunda viclenia funciara, Doru Ana isi aduce din plin
contributia la "lectia de actorie". Nu mai putin decât un alt
profesor, Radu Gabriel, care, desi joaca un singur rol, acela al
politistului Raspliuev, reuseste sa foreze in adâncurile acestuia
pentru a scoate la iveala, de sub straturile de prostie adânca,
singurele evidente la inceput, resursele ascunse de lacomie
inspaimântatoare, lasitate, slugarnicie si refuz al dreptatii,
valoare pe care Raspliuev o alunga de la sine, cum l-ar alunga pe
Necuratul - poza falsa de ins credincios fiind si ea adaugata
complexei personalitati a politistului. Interpretul dovedeste
infinite resurse comice, care il ajuta sa-si puna mai bine in
valoare si contre-emploi-ul fixat de regizor (desi e un mâncau
patentat si vorbeste cu imensa placere despe mâncare, având si un
discurs rabelaisian la un moment dat când povesteste despre o cina,
Raspliuev e mic si slab).
Cel mai tânar dintre
"profesori", Vlad Logigan, are un rol de mica intindere, dar in
care dovedeste flexibilitate si capacitate de transformare - pe
post de portar sarac torturat ca sa depuna marturie impotriva unui
negustor.
Calitatea principala si de
necontestat a regizorului Gelu Colceag, dovedita in multe productii
de-a lungul timpului, este aceea de a conduce o distributie inspre
o fericita intâlnire cu personajele, ba chiar inspre obtinerea unei
metamorfozari a actorilor in fiintele umane ale caror profiluri
psihologice sunt chemati sa le redea pe scena. Gelu Colceag este in
acest caz metaprofesorul, cel care le da profesorilor o noua lectie
de actorie.
Spectacolul "Tarelkin" nu este o
lectie si in materie de dramatizare, desi este o dramatizare - de
fapt, un colaj ce include piesa lui A.V. Suhovo-Kobilin, "Moartea
lui Tarelkin", si fragmente din "Procesul" (traducerea Masa
Dinescu). In plus, trebuie spus ca include si o scena cu totul
discutabila - scena torturii -, complicat coregrafiata (Vlad
Logigan) si care vrea sa fie o aluzie la evenimente recent intrate
in constiinta publica, torturarea luptatorilor afgani in
inchisorile americane. Acesta este insa numai un moment dintr-un
spectacol altfel bine facut (contribuie la aceasta impresie si
decorul din lemn natural al Iulianei Gherghescu, care demonstreaza
ca sala de la Metropolis poate sa para si mare când spatiul e bine
utilizat), o montare traditionalista, cu accente moderne, care va
face cu siguranta un mare succes de public.
CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si "Gandul", in revistele culturale "Rampa", "Adevarul literar si artistic", "Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Arta versus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.